Amos un om mic cu niste cuvinte mari

Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc, ci sunt păstor şi strângător de smochine de Egipt. Dar Domnul m-a luat de la oi şi Domnul mi-a zis: ‘Du-te şi proroceşte poporului Meu.

Amos a profeţit într-o vreme de optimism şi abundenţă în Israel. O vremea cand sa readus ceva din fala Israelului de altădată. La curţile împărăteşti se instalase iarăşi luxul, ritualurile religioase erau pline de pompă şi fast, poporul trăia iarăşi în abundenţă şi în bucurie. Israelul arăta însă ca un măr frumos pe dinafară şi găunos pe dinăuntru. Păcatul se furişase în viaţa intimă a poporului şi dincolo de aparenţele de religiozitate, Cuvantul Domnului fusese abandonat. Simplitatea şi neprihănirea fuseseră înlocuite cu abundenţa, luxul, lipsa cinstei şi imoralitatea.

Nu sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi grămădesc în palate comori câştigate prin silnicie şi răpire. Ascultaţi cuvântul acesta,  voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri: «Daţi-ne să bem!» Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!

Faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii. Căutaţi binele, şi nu răul.  Căutaţi pe Domnul, pentru ca Domnul, să fie cu voi, cum spuneţi voi! Altfel Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului?

Credeţi că ziua nenorocirii este departe şi faceţi să se apropie domnia silniciei. Ei se culcă pe paturi de fildeş şi stau întinşi alene pe aşternuturile lor; mănâncă miei din turmă şi viţei puşi la îngrăşat. Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiţi, ca David, în instrumentele de muzică. Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn şi nu se întristează de prăpădul fratilor lui. Vă bucuraţi de lucruri de nimic şi ziceţi: «Oare nu prin tăria noastră am câştigat noi atata putere?»

Ascultă acum Cuvântul Domnului, tu care zici: ‘Nu vorbi împotriva noastra!’ Din pricina aceasta, iată ce zice Domnul: ‘Nevastă-ta va curvi în cetate, fiii şi fiicele tale vor cădea loviţi de sabie, ogorul tău va fi împărţit cu frânghia de măsurat; tu  vei muri într-un loc necurat şi casa ta va fi dusa în robie!’

Iată, vin zile, zice Domnul, Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s