Tefania care aduce stiri tragice

Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în grabă mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, pana şi viteazul ţipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime, o zi în care vor răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte. Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare, nici argintul, nici aurul lor nu va putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului.

Voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce s-au abătut de la Domnul şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El. Voi pedepsi pe voievozii şi fiii împăratului şi pe toţi cei ce poartă haine străine. Voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpânului lor. Voi pedepsi pe toţi oamenii care se bizuie pe drojdiile lor şi zic în inima lor: ‘Domnul nu va face nici bine, nici rău!’

Veniţi-vă în fire şi cercetaţi-vă. Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.

Vai de cetatea îndărătnică, spurcată,  plină de asuprire! Ea n-ascultă de niciun glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său. Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară, care nu mai lasă niciun os până dimineaţa. Prorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea. Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineaţă, El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată, dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!

Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s