Vremurile din urma

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.

Vorbind despre alipire si studiind scripturile putem vedea ca termenul desemneaza o aderare la o anumita pozitie. Aceasta aderare implica imbratisarea unor volori, a unor comportamente straine sau necunoscute pana atunci acelui individ, la imbratisarea unor volori si coportamente pe care le-a detestat sau desconsiderat pana in acel moment. Procesul de a-lipire presupune existenta unui liant si a unei forte exterioare de „con-strangere”. Aderarea se face cu foarte mare convingere, implicand foarte mult sentiment si fiind foarte grea o revenire la pozitia anterioara. Cum ar fi posibila o astfel de transformare a unor crestini? Prin inselaciune.

Inselaciunea spune dictionarul presupune un abuz de incredere si o scoatere din credinciosie prin seducere sau captivare. Sunt nenumarate cazuri in scripturi in care ne este zugravit „cum s-a intamplat”. Vreau insa sa raman la cazul acesta specific al zilelor din urma. Pavel spune ceva de un duh si de o invatatura. Si ma prind sa fac cateva afirmatii cu privire la ele. Cand noi vorbim de un duh, vorbim de ceva ca un, sa zicem, abur , ceva nevazut, ne-simtit dar care vine peste cineva si il determina sa faca anumite lucruri pe care el nu chiar le-ar fi dorit sau putut face in mod normal. Cand scriptura vorbeste despre duh in unele cazuri vorbeste despre aceea complexitate de lucruri care face sa se intample fapte deosebite. Imi caut cuvintele potrivite. Este un fel de vlaga a tineretii care „profita” de oportunitati. Acea putere venita din motivare si pasiune, din continua si febrila stare de activitate, din perfecta functionare a corpului, din emotie. In vremurile din urma „umbla” un fel de trend (Pavel o numeste invatatura si este ceva ca un set de reguli nescrise)  care ii farmeca pe foarte multi oameni. De unde pot, nu pot; de unde „li se potriveste”, nu li potriveste; de unde se cuvine, nu se cuvine; oamenii cauta sa se alipeasca de el. Duhul acesta ii cuprinde pe multi. Vor face oamenii gresala aceasta de a se lepada de trairea in prezenta lui Dumnezeu ca sa adere la acest miraj amagitor. Precum odinioara Israel a schimbat slava lui Dumnezeu pe o icoana, oamenii din zilele de pe urma Il vor schimba pe Domnul pe o himera. Se vor lepada de Rascumparatorul lor si vor face astfel sa cada asupra lor o pierzare napraznica, neasteptata.

Cuvantul spune ca barbati si femei vor fi abatuti, deturnati de la ruta initiala de fatarnicia unor oameni mincinosi si marcati in constinta. Fatarnicia- ipocrizia, nesinceritatea este condamnata si de obicei respinsa, insa diplomatia- abilitatea de a ști cum să tratezi o problema, cum să se te comporti într-o situație in asa fel ca sa iti atinge scopurile, farmeca pe orisicine. Despre asta se vorbeste aici, sa fi diplomat. Sa te comporti in asa fel incat sa iti atingi scopurile dar sa nu il superi pe Dumnezeu, sa traiesti pentru tine dar sa mergi si in cer. Constiinta infierata- in scrisoarea trimisa la biserica din Efes, Pavel traduce aceasta propozitie: „oameni insemnati cu fierul rosu in cugetul lor”, in „oameni care si-au pierdut orice pic de simtire”. Vorbind de crestini aceasta pierdere a simtiri este pentru lucrurile corecte in ce priveste pozitia pe care o are un credincios in Hristos, in imparatie. Aceasta inseamna o pierdere a evlaviei.

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s