Ezechiel 25-29

Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon şi proroceşte împotriva lor! Pentru că ai zis: Ha! Ha!Sfântului Meu locaş când era pângărit, ţării lui Israel când era pustiită şi casei lui Iuda când se ducea în robie, de aceea, iată, te dau în stăpânirea fiilor Răsăritului.

Fiul omului, pentru că Tirul a zis despre Ierusalim: ‘Ha! Ha! Este zdrobită poarta popoarelor! Şi se întoarce la mine! Mă voi îmbogăţi, căci el a rămas pustiu! Iată că am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce împotriva ta multe neamuri. Iată că aduc de la miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, care, călăreţi şi cu o mare mulţime de popoare.

Fiul omului, spune voievodului Tirului: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: Eu sunt Dumnezeu şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu, în mijlocul mărilor, iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare şi-ţi vor pângări frumuseţea.

Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Faraon, împăratul Egiptului, şi proroceşte împotriva lui şi împotriva întregului Egipt! Iată că am necaz pe tine pentru ca zici: «Râul meu Nilul este al meu, eu l-am făcut!»  Te voi arunca în pustie, pe tine şi pe toţi peştii din râurile tale. Vei cădea pe faţa ogoarelor, nu vei fi ridicat, nici îngropat, ci te voi da de mâncare fiarelor pământului şi păsărilor cerului.

Fiul omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-a pus oastea să facă o slujbă grea împotriva Tirului. Toate capetele au ajuns pleşuve, toţi umerii sunt jupuiţi şi n-a luat de la Tir nicio plată, nici el, nici oastea lui, pentru slujba pe care a făcut-o împotriva lui. De aceea, iată că dau lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ţara Egiptului; el îi va ridica bogăţiile, o va prăda şi o va jefui; aceasta va fi plata oastei lui! Ca plată pentru slujba făcută împotriva Tirului.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s