Ieremia

Nici o carte nu-i ca Ieremia, nici un predicator nu-i ca fiul lui Hilchia!

Cateva scurte argumente.

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.’

Pe Ieremia nu la trimis tataso la scoala de predicatori si nici nu s-a dus el singur ca sa-si faca o cariera din asta, pentru ca a auzit ca predicatorii o duc bine inca de tineri. Nu muncesc mai nimic si totusi au pozitie sociala si materiala mai buna decat a multor truditor din tara, viitori enoriasi. Toti le fac favoruri si umbla lumea se le dea locul intai la petreceri si la „piata”. Daca au un speech bun, la un timp bun, calatoresc gratis in lume, si daca se ocupa si cu vreo fundatie NON profit, fac totusi un profit consistent.

Pe Ieremia la ALES Dumnezeu, la TRIMES Dumnezeu, si la PUS Dumnezeu in locul unde a fost planul Lui. Cand vedeti pe cineva din secolul asta cu un asa CV, va rog insistent sa luati aminte la ce spune.

Si ce voi zice eu, ca nu imi ajunge vremea sa vorbesc despre tot ce mai zice Dumnezeu Tatal despre el: „Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine”…, „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta”.” Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc”…,  „Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii”… . „Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă”… .ETC.

Ieremia s-a dus ascultand, dar nu a luat „aer” in piept, ca sa poata vorbi cu superioritate, nici cu ironie. Nu a facut din predici bancuri seci. Nu a inceput vorbirea cu stiri de prin lume si nici nu s-a laudat ca a vazut cerul, sau ca l-a vazut pe Dumnezeu. „Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plânge în ascuns pentru mândria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie.”

Uneori imi spun, de ce nu mai trimite Dumnezeu oameni precum cei din vechime?…

Dumnezeu a randuit sa le avem cuvintele scrise, pana chiar si emotiile transmise, si … „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.’”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s