Daca s-a ratacit vreunul dintre voi

Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.

Pare-se ca Iacov era deja confruntat cu aceasta problema aparuta in adunari: crestini rataciti de la adevar. In ce consta ratacirea? Dupa cuvintele scrise in epistola sa, unii s-au apucat de strans bogatii, unii au intrat in competitie cu altii pentru diverse pofte, unii au dorit sa fie invatatori, si unii au inceput sa faca discriminari. Cel putin asa in mare. Binenteles ca starile acestea au dus la diferite actiuni si practici care nu erau dupa adevar.

Dupa ce scrie despre aceste probleme si rezolvarile lor, Iacov ii indeamna pe credinciosi sa faca cumva sa ajunga la sentimente mai bune unii fata de altii, si sa coopereze. Apoi ca un indemn final, mai mult intuit decat descris pe larg, adresat unora, este acest indemn de a lucra cu intelepciune si destoinicie pentru a intoarce pe cineva la adevar.

Daca se va intampla asa un suflet poate fi salvat de la moarte, pentru ca ratacirea daca este dusa constant si continuu inainte, duce la moarte in ciuda faptului ca omul acela era candva un frate. Si sa nu intram acum in „politica”.

Daca se va intampla asa se vor acoperi o multime de pacate. Pacatele acestea sunt ale adunarii intregi, caci toti sunt pusi in situatii dificile in care gresesc in vorbire, se manie, fac discriminari, intra in competitii, etc.

Daca NU se va intampla asa, adunarea va avea de suferit mult. Pentru ca spuneti-mi ce se vor face cu pacatele neacoperite si mereu crescand, si ce se va face adunarea cu oamenii acestia rataciti si nemantuiti?

Iacov a crezut ca revenirea Domnului va fi in curand, sau aproape, asa ca nu a vizualizat vreodata ce se va intampla cu adunarea aceea care nu se va intoarce la adevar. A vazut ca unii indivizi vor fi pagubiti rau de tot, si ca adunarea va trebui sa dea socoteala de multe pacate neacoperite. Dar cred ca acum este in cunostinta despre ce se intampla cand fratii raman in ignoranta si in dreptul lor. Si daca el nu stie noi cu siguranta am aflat. Am ramas cu adunari pline de invatatori, pline de bogati, pline de pofticiosi si competitori, si mici judecatori cu ganduri rele. Si numai Dumnezeu mai stie cine e ratacit si cine mai poate sa intoarca pe pacatosi de la ratacirea caii lor, macar ca pacatosii se numesc crestini si in loc de domnule isi spun frati.

Iacov cap.5

Reclame

Rugina e o dovada

Ascultaţi acum voi, bogaţilor!

Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!

E mai mult o vorba in vant. Bogat nu se considera nimeni,asa ca pot sta linistit de doua ori. Odata pentru ca nu voi jigni, si a doua oara pentru ca nimeni nu va lua seama.

In vreme ce toti stam linistiti, rugina isi face de cap. Ea este acuzarea pe care nu vrem sa o stim, dar este o dovada de netagaduit inaintea judecatorului.

In zilele din urma am strans si prin aceasta am aratat ca nu asteptam nici o confirmare a prorociei. Nu am crezut Cuvantul in timp ce eram credinciosi. Nu am slujit in timp ce aram slujitori. Nu am pastorit in timp ce eram pastori. Nu am iubit in timp ce eram plini de dragoste. Nu am fost calauziti de vreo roada a Duhului in timp ce eram plini de duh. Doar ne-am ocupat cu stransul, am pus la ciorap.

Bogatiile au putrezit si hainele au fost roase de molii. Nu au folosit nimanui. Nici noua ca aveam de prisos, si nici altora pentru ca am fost neincrezatori. Da noi suntem crestini. Crestini nefolositori si necredinciosi.

Plata lucratorilor care ne-au facut treburile, am oprit-o. Nu-i la ei ci sta in visterii. Ne vine greu sa credem ca banii striga. Dar ei nu numai ca miroase ci si striga. Au o marturie mai mare decat ne laudam ca o avem noi. Are cine sa ne condamne.

Am trait in placeri, cand afara era macel. Traim in fericirea pe care o cautam cu tot dinadinsul, si fara grija. Ne culcăm pe paturi de fildeş şi stam întinşi alene pe aşternuturile lor. Ducem o viaţă plină de veselie şi strălucire. Si asta in timp ce am osândit, am omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea! Acesta este pacatul nostru. Nu ca avem. Ci ca avem surplusuri mari de care profitam in vreme ce altii pe care ii numim frati aproape mor. Toata munca in via Domnului nu sterge pacatul acesta al inimii. Si zeciuielile noastre, pe care le dam cu gandul ca vom primi insutit, si care merg la construirea de facilitati tot pentru noi, nu salveaza pe nimeni. 

Imediat ce vorbeste despre neprihaniti, Iacov mai are o vorba pentru ei. Bogatii nu au bagat de seama ca nu li se adreseaza. Nici ca nu s-a identificat cu ei.

Fiţi dar îndelung răbdători fratilorîntăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.

Iacov cap.5

 

Cum ne vrea Duhul pentru Sine

Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.

Lumea ne vrea pentru ea, Duhul ne vrea pentru Sine. Nu trebuie sa mergem in lume ca sa fim despartiti de Duhul, ci doar sa fim prieteni si cu lumea si cu Dumnezeu. Partea asta e scuzata mereu si e rastalmacita constant. De cine? De pastorii si lucratorii care… sunt prieteni cu lumea, pe motiv ca ea trebuie cumva evanghelizata.

Acum, despartiti de Duhul, oamenii isi procura singuri ceea ce altfel ar primi prin rugaciune. Metodele sunt cunoscute si enumerate in Iacov cap.4: „Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi…; vă certaţi şi vă luptaţi…” Si mai e ceva, cand Duhul da, da pentru a acoperi nevoile. Cand noi luam, luam cat sa ne satisfacem toate poftele si dorintele, si cu gand sa risipim in placerile noastre.

Asadar celor smeriti Dumnezeu le da har, bunatate nemeritata, lucruri nemeritate, binecuvantari nemeritate. Celor mandrii de realizarile lor, Dumnezeu intr-o zi le va sta impotriva.

  • Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu.
  • Împotriviţi-vă diavolului, 
  • Apropiaţi-vă de Dumnezeu
  • Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor;
  • curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!
  • Simţiţi-vă decaderea morala;
  • compatimiti-vă şi plângeţi!
  • Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa.

Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga” și nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră?

Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.

Numai oameni buni

Sufletul celui rău doreşte răul, semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui.

Partea discutabila o lasam de o parte. Adica daca suntem buni in suflet sau rai. Lucrul acesta e la fel de greu de dovedit ca si daca suntem crestini sau nu.

Sa meditam la partea a doua. Semenul lui nu are nici o trecere inaintea lui. Ca sa fie mai de inteles. Semenul lui nu are nici o consideratie inaintea lui. Semenul lui nu are nici un pret inaintea lui. Semenul lui nu are nici o influenta.

De capul nostru fara sa pretuim, sa consideram, sa fim influentati de nevoile semenului nostru. Acum putem medita si la partea cu daca suntem buni sau rai, sau la partea cu daca suntem crestini sau doar religiosi.

Emmanuel este cu… ei. Ar trebui sa incepem sa ne temem de ce va urma.

Am avut niste temeri mari tot timpul.

M-am temut de ziua cand Dumnezeu va lua batranii si le va da niste copii ca sa stapaneasca peste ei.

M-am temut de ziua cand crestinismul si-a scurtat asteptarea si a facut ca „un vitel” sa-i duca in tara promisa pentru ca „Moise” omul acela nu stiu ce s-a facut.

Nu m-am temut de treziri, dar m-am temut destul de tare de „revolutii”.

M-am temut cand am vazut ca raul isi gaseste aliati, si cei care urmeaza sa fie stapaniti aplauda.

M-am temut cand am vazut ca oamenii strecoara adevarul si inghit minciuna.

Am avut o teama mare cand un imparat a umblat gol si nici un neprihanit nu mai era de fata ca sa-i spuna adevarul. Marea gloata a celor ce-l complimentau, si-l scuzau, mi-a dat fiori reci.

Imi era groaza de timpul cand omul liber s-a facut „servilist” si dusmanul nedeclarat sfatuitor.

Si mai am si alte temeri, nu traiesc ingrozit de ele. Temerile mele doar le-am impartasit. Sper sa nu traiesc timpul cand rezultatele vor fi evidente.

 

Dar chiar trebuie sa vina Mesia!

Orice comunitate de oameni, care apartine oricarei grupari religioase sau nu numai, incepe sa ceara si sa astepte pe „mesia”. Omenirea are nevoie de un mesia politic, unul economic, unul bun administrator, unul ferm autoritar, unul puternic. Omenirea a incercat singura si a dezvoltat tot felul de sisteme ca solutii pentru problemele noastre. Acum pana si cei mai increzuti, (exceptandu-i pe narcisisti care se cred ei insisi mesia, dar care au prima mare opozitie in sotiile lor), cand au clipele lor de introspectie, vad ca este nevoie de altcineva. Asa ca da, trebuie sa vina mesia.

Dar este un singur Mesia care ne trebuie, cel care are puterea de a remedia pe om in sensul acesta moral. Un mesia care nu rezolva acest adanc, nu va rezolva nimic altceva. Un mesia care el insusi este deficitar in acest punct nu este altceva decat o problema noua si o solutie de compromis. Intelegem ca omul oricat de abilitat ar fi si oricata putere ar avea, nu o va folosi in mod drept si cinstit. Putem sa-l facem membru (chiar daca el nu vrea neaparat), in bisericile noastre (apropo in care oare sa-l inscriem) si recunoscut in organismul acesta ecumenic mondial, putem sa-l punem sa se roage cu noi la intalnirile de rugaciune din fiecare dimineata, dar el tot un deficitar este la capitolul moralitate. Asadar mesia-om nu este ce ne trebuie.

Ne trebuie un Mesia care sa ne reveleze adevarul. Pentru ca fiecare om se simte adevarat si traind in adevar si fiecare isi are mesia lui. Mesia care ne releva adevarul dintodeauna existent, de cand e omul, este Mesia ce ne trebuie, nu unul care ne aduce vreun adevar nou, nerecomandat de nimic din trecut, pentru ca omul nu-i din secolul acesta numai.

Ne trebuie un Mesia care lasa omul liber desi el este un supus, nu unul care il face pe om supus desi el este aparent liber. Nu trebuie sa aduca cu el vreun cip care sa ne conduca impulsurile si sa ne stapanesca cand trecem de limite, trebuie sa ne aduca un duh nou.

Ne trebuie un Mesia care sa restabileasca clima, care fie e intr-o incalzire globala, fie intr-o manipulare a omului, este sigur intr-o perioada de sotii.

Ne trebuie un Mesia care sa ramana cu noi nu o generatie, pentru ca si cea dinainte, si cea actuala, si cea care ne urmeaza are nevoie de Mesia.

Ne trebuie un Mesia pentru sufletul nostru care desi are din de toate destul, nu isi gaseste linistea si odihna in nimic. Ne simtim vesnic agitati dupa posesiuni, dupa vacante si distractii, dupa moda si trend, dupa acceptare si afirmare. Ne trebuie un Mesia mai mult ca un om care sa ne perieze sau sa ne implineasca dorintele. Ne trebuie un Mesia care in sfarsit ne atinge sufletul care desi a gasit ceva in religiile acestei lumi, tot neastamparat este.

Ne trebuie un Mesia, chiar daca nu cadem de acord cum sa fie sau din ce biserica sa faca parte. Dar chiar trebuie sa vina Mesia. Lumina se stinge, negura religioasa grea si groasa acopera pamantul. Pamantul isi pierde sarea, un nou tip de om inunda planeta. Nu ne mai sfiim de el pentru ca ne facem si noi asemenea lui traind in aceeasi atmosfera. Dar fara sare gustul e rau si materia se strica.

Domne Dumnezeule trimite-ne te rugam pe Mesia. Dragi mei acum nu ne ramane decat sa-l asteptam cum se cuvine.

 

Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care il purtati?

  • Oare nu bogaţii vă asupresc?
  • Si nu bogatii va târăsc înaintea judecătoriilor?
  • Nu bogatii batjocoresc frumosul nume pe care-l purtaţi?

Tocmai teama de ei a dus biserica sa-i curteze. S-a simtit mai puternica daca erau in primul rand. Dar tocmai ei au atentat la scaunele dintai, privand biserica de conducerea oamenilor duhovnicesti. Ne conduc acum strategiile si abilitatile.

Tocmai ei au suprimat libertatea data de legea lui Hristos, de legea desavarsita, de legea slobozeniei. Gloata trebuie sa fie supusa, sau la sfatul fratesc cu ei. Apoi la sfatul zonal, apoi comunicat cultului, marturisit lui „sfantul Petru”. Oamenii vor fi batuti in sinagogile lor, vor fi dusi in judecata soboarelor…

Si da tocmai ei batjocoresc frumosul nume. In vreme ce spun ca sunt crestini arata ca niste pagani. Oamenii se vor impiedica de paganismul lor dar vor blestema crestinismul.

Nu „politica” firmei e paguboasa ci personalul ne da tare mare bataie de cap.

Poate oare credinta sa-i mantuiasca?

Lumea aceasta crestina s-ar grabi sa raspunda da. Dar exista scris in Iacov, negru pe alb asa:

  • Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?

Si raspunsul se muta in tabara lui NU. Nu, credinta care nu are fapte este moarta. Este moarta in ea insasi. Adica este credinta care nu produce nimic in interiorul unui om si nu va produce nimic in privinta neprihanirii lui Hristos. Nu are capacitate de a face nimic aceasta credinta. Este doar o convingere personala cand este vorba despre un subiect ca Biblia, cerul, Isus, Dumnezeu, etc.

Imaginea fratelui si a sorei lipsiti de hrana de toate zilele, in timp ce celalat frate ii binecuvinteaza vorbind, este destul de sugestiva. Credinta lui este o parere. El crede ca are credinta, ceilalti nu cred ca are ceva. Credinta fara fapte este o credinta pentru tine. Credinta cu fapte este o credinta pentru toata lumea.

Credinta fara fapte este zadarnica, fara folos, ineficienta, desarta, trecatoare. Credinta lucreaza impreuna cu faptele si astfel si ea si ele devin desavarsite.

Lamurind treaba cu credinta si faptele, ramane totusi o discutie despre ce fel de fapte.

Dragostea frateasca, ura din partea lumii. Sau invers

Cum s-au schimbat lucrurile?

S-a pierdut din vedere intre frati ideea de sacrificiu de sine. Nu mai este vorba de prietenie; adica stima, incredere, afectiune sau principii comune. Si a disparut constienta cine ne-a ales si pentru ce. Cata dragoste poate fi intre frati prin ceea ce a ramas?

Ce au acumulat fratii?

Conformarea cu lumea caci au parasit cuvintele Lui, si le-au imbratisat pe ale ei. Au fugit de suferinta in bratele asiguratore ale proprietatilor din lume. Si L-au dispretuit pe Domnul si pe ceilalti fara temei.

Mai mult in ”cuvintele Mele”, din Ioan capitolul 15.

Alternative

  • Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.
  • Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.

Sa stiti ca tragedia aceasta nu este foarte evidenta, asa cum ne-am astepta. Termenul AFARA ne arata cat de subtila e diferenta. Acest afara este acelasi afara in care a fost aruncat stapanitorul lumii acesteia, Ioan cap12. Afara este dincolo de limitele unui spatiu bine determinat. Afara si inauntru aproape se ating. Ele sunt separate de o linie de demarcatie. Aceasta linie este ”cuvintele Mele”. Cine pastreaza ”cuvintele Mele”, este inauntru cine nu le pastreaza este in afara.

Tragedia a ceea ce se va intampla este cea care arata ingrijorator, dar acum inca nimeni nu se gandeste la aceasta. Trebuie insa sa spunem, acum, atator oameni, ca lucrul acesta insa nu poate fi manevrat dupa cum vrem noi. Odata primite ”cuvintele Mele” si nepastrate, decizia a fost luata. De unde stiu? Pentru ca e vorba si de roada pe aici pe undeva. Apoi nu se zice ca ii si va arde focul pe cei in care nu raman cuvintele, ci doar ca sunt aruncati afara. Apoi intr-un timp viitor ii va arde si focul.

Apoi mai sunt cei care sunt inauntru, si care ne lamuresc pe noi care sunt cele doua tabere. Cei dinauntru sunt ascultati in privinta rugaciunilor lor. Pastrand amanuntul acesta in minte, ca cei dinauntru au in ei ”cuvintele Mele”, putem vedea clar care sunt acele rugaciuni. Mereu am auzit parintii biserici ca isi dadeau seama de oameni in ce ape se scalda, dupa rugaciune. Ce cer, cum cer, cui se adreseaza.

  • Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.
  • Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. (Binecuvinteaza-ne Doamne)