Biserica, ce compasiune

Ioan Botezatorul nu era prea sigur in vremea lui de fata pe care o luase ^crestinismul^. O fi Isus adevaratul Mesia? O fi El slujitorul lui Dumnezeu? O fi miscarea aceasta noua dreapta? Raspunsul pentru el ne lamureste si pe noi. Orbii vad, schiopii umbla si saracilor li se propovaduieste vestea buna. Partea cu orbii si schiopii tine de manifestarea puterii lui Dumnezeu. Partea cu saracii tine insa de un secret in legatura cu omul sau oamenii prin care lucreaza Dumnezeu si de oamenii la care lucreaza Dumnezeu. Omul lui Dumnezeu are compasiune si nu este manat de datorie ci de dragostea lui Dumnezeu care a venit peste el. Si compasiunea este binenteles pentru cei aflati in situatii de mare nevoie. Oameni pe care societatea nu ii baga in seama pana nu vine ceva din Dumnezeu peste cineva. Aceasta este dovada adevaratei lucrari a lui Dumnezeu, a prezentei lui Dumnezeu, si a oamenilor lui Dumnezeu.

Acum noi tot ne trudim sa aratam oamenilor cat de mare lucrare facem dar nu prea are sens sa ne trudim sa il convingem si pe Dumnezeu.

Si daca am avea ochi nici noi oamenii nu ar trebui sa fim dusi in eroare. Caci iata o zi de sambata seara. Vreme rece si ploioasa. Pe strada doar oameni nevoiasi caci cei bogati sunt deja la adapostul masinilor luxoase sau langa semineu. Pe un trotuar doi barbati beti se sprijina unul pe celalat. In statia de autobuz o singura femeie cu haine ponosite si nepotrivite pentru ploaie si vant asteapta autobuzul. Un batran cu o plasa de panza veche se duce cu greu la alimentara din colt, nu are de ce probabil pana la Lidl. O batranica cu un caine de nici o rasa si o punga pe cap se taraie parca fara nici un tel prin ploaie. Nici nu sunt sigur daca ea plimba cainele sau cainele o plimba pe ea ca sa mai uite singuratatea si necazul. Doi tineri modesti ascunsi sub masca tinutei rock stau la povesti pe treptele unei farmacii. Si cazuri ar mai fii.

Dar unde e biserica? Am aflat intamplator de pilda ca una are in seara aceasta o seara cu pizza. Alta pregateste o nunta. La una e agapa cu prajituri dupa retete frantuzesti, nemtesti si americane. Si cine stie unde or mai fi celelalte. Pot fi oriunde, unde nu te astepti. Un lucru e sigur, in seara asta rece biserica nu ii pe strada. Si daca ar fi probabil ca nu pe astfel de oameni ar fi dorit sa ii faca membrii. Caci da Biserica lui Hristos este din suflete si biserica pastorilor acestia cu titluri de doctori este din oameni cu prestanta si afaceri prospere.

Biserica odinioara era pe strada plina de compasiune. Astazi a ajuns in cladiri marete si am putea sa avem pentru ea multa comasiune sau compatimire.

Reclame

Imparatia ne-oamenilor puturosi

Nu ma pus cineva sa fac ordine in Imparatie si nici nu ma astept sa se intample ceva. Imi plang de mila, doar. Cum zicea omul lui Dumnezeu, pacatele acestea de care e cuprins crestinismul azi, nu vor disparea niciodata. Daca cineva ar reusi sa-i convinga pe pacatosii acestia de pacatul lor, ei ar fi aparati tocmai de cei pe spatele carora s-au ridicat.

Vorbesc azi de puturosenia si ne-omenia oamenilor ce isi zic pastori. De pe vremea lui Pavel si a lui Petru, au inceput cei care s-au vazut in scaunul de superioritate al pastorului, sa se pasca pe sine si sa pastoreasca turma pentru castigul acela marsav. Pentru plata acea pe care o iau cei lipsiti de scrupule, pentru banii aceia pe care Dumnezeu Insusi li permite cu dezgust acestor lupi rapitori, ca singura plata a serviciului lor; caci nu despre vreo slujba, despre vreo lucrare sau despre vreun dar si har Duhovnicesc este vorba aici. Caci oameni acestia josnici, infami, dezgustatori sunt o priveliste pentru Dumnezeu, pentru ingeri si pentru oamenii care vor sa vada ce e de vazut in ei. In ciuda faptului ca acceptam sau nu, oamenii acestia sunt un cancer pentru crestinismul adevarat si din pricina acestor oameni Duhul nu zaboveste prea mult in mijlocul poporului. Putem sa anuntam cu mandrie inca o presupusa minune si inca o mare intoarcere la Domnul a vreunui star din zona, ori vreo inchipuita trezire.

Sa vorbim despre faptele care imi genereaza o astfel de stare de suparare si sila.

Mergem azi la lucru in ograda unui pastor. Noi angajati pentru o anumita lucrare. La un moment dat apare si prea-sfinia sa. Nu tu salut. Noi toti crestini cunoscuti de domnia sa, frati paremi-se, sau cel putin asa se zice prin crestinatate. Nu ma astept la sensul acela corect.

Am bagat de seama ca pe tarlaua lui asa este obiceiul caci inca alte cateva oficialitati au aparut de-a lungul zilei. Pastorul asistent, „omul de la caserie”, sotia pastorului. Nimeni nimic de salut. Sau cel putin nimic pana vreunul din noi nu sa smerit la nivelul cerut de protocol.

Ca sa vezi protocol in afara crestinatatii. La un moment dat apare un domn. Noi in salopete, el in costum. Se apropie, da mana cu noi si isi spune cu politete „rugamintea”. Nu vreau sa-mi dati dreptate, periatii in continuare pe pastori. Am simtit ca nu fac parte  din tabara corecta.

Daca omul acesta „s-a rugat” de noi, desi avea tot dreptul dupa functie sa ne porunceasca, pastorii si celelalte oficialitati intalnite azi ne-au indicat scurt si dispretuitor lucrurile, pentru care nu eram angajati de altfel, dar pe care dupa ei trebuia sa le facem. Mi-am scos singur lozinca, pe care daca as fi indraznit sa zic ceva mi-ar fi scos-o ei, aceea ca trebuie sa fim supusi stapanirilor. Chiar si celor mai marsave si rele.

Am facut tot ce am putut, chiar in afara sarcinilor noastre si am tras de noi. La ora la care ar fi trebui sa fim plecati deja de cateva minute bune prea-fericitul, caci ar fi trebuit sa fie foarte fericit ca si-a rezolvat multe probleme fara sa plateasca sau sa fie recunoscator in vreun fel, mai avea inca multe sarcini pentru noi. Omul pus ca priveghetor peste noi, un fel de prezbiter, i-a comunicat suficienta pe care pastorul mare cum era nu reusea sa o vada. Aici firul s-a rupt. Daca nu as avea un pic de mila, as spune ca aproape ne-a blestemat. Dar poate ca  avea o mare suparare pe inima cu vreun neconvertit de care si-a adus brusc aminte, caci tare mai era necajit.

In aceasta zi facand lucruri pentru acest inalt om, am ajuns si in curtea vecinei necredincioase. Am lucrat ceva apoi am revenit in ograda crestinatatii. Femeia ne-a urmarit. Multumita se pare de munca prestata, a vrut sa ne dea bani. S-a aratat emotionata de serviciu. Ne-a privit in ochi, ne-a zambit, ne-a multumit, ne-a strans mana. Si pentru a doua oara in acesta lungaaa zi am simtit ca nu fac parte din tabara corecta. Ca sa vedem vreo diferenta putem spune ca sora, nu si-a dat nici o clipa ochelarii de soare jos in timp ce ne superviza activitatea sau ne indica „placerile firi ei”.

Las in seama lui Dumnezeu, pe care nu il cred complice, lucrurile din Imparatie si nu cred ca daca noi putem avea viziune cu ne-oameni si putori dusi pe brati in cer, pentru ca chipurile s-au spetit cu Evanghelia in vreme ce si-au uitat omenia, ca spre viziunea reala ne uitam. Sunt linistit. Aroganta lui Satan nu poate sa fie in cer. Nici oamenii fara dragoste, chiar daca chipurile in ulitele lor si cu mainile lor a lucrat Dumnezeu. Care altfel ar fi fost neputincios. Ma indoiesc de imaginea aceasta cu strazi de aur pe care umbla toti lenesi, si in care nici macar salutul nu va fi la moda. Ma indoiesc de vreun loc in care oamenii lui Dumnezeu vor trai vesnic intr-o stare de zece ori mai rea decat in alt loc in care pare-se ca nu va fi Dumnezeu. Ce o sa ne faca de ras „vecinii”. Ma indoiesc foarte mult ca religia va fi o haina destul de lunga sa acopere mizeria de pe dinauntru.

Acestea fiind zise sa lasam crestini sa mearga duminica la biserica sa-l perieze pe pastor. Si pe necrestini sa ii indemnam sa-L caute pe Histos, singurul care le poate mantui sufletele, iar in ce priveste viata sa continue sa traiasca frumos ca niste oameni educati, nu ca oamenii parveniti.

Daca cineva crede ca-i fac de ras pe crestini, eu cred ca se fac singuri. Si apoi stiti vorba aia: da ei au inceput primi.

 

Noi doar credem

„Credinta este buna numai cand implica si adevarul; cand este facuta sa se sprijine pe falsitate ea duce la tragedie eterna. Nu-i suficient sa credem, trebuie sa credem lucrul drept despre Cel drept. Sa avem grija ca nu cumva acel Isus pe care il „primim” sa fie unul pe care l-am creat noi, din praful imaginatiei noastre, si pe care l-am format dupa chipul nostru.”

Imi pare ca astazi bisericile se folosesc tocmai de acest lucru atunci cand fac adepti. De nevoia omului de a crede. Apoi cu buna stiinta li se ascunde oamenilor adevarul. Si fara adevar oamenii sunt siguri de credinta lor, dar nu pot fi siguri de mantuirea lor. Cand oamenii cred in Dumnezeu dar nu asculta de Dumnezeu, poate fi numita aceasta credinta mantuitoare? Pavel a primit harul si apostolia sa duca la ascultarea credintei pe toate neamurile. Credinta adevarata ne duce la ascultare. Acea credinta pe care o avem noi astazi, visatoare, si care ignora ce zice Dumnezeu despre Sine, despre pacat, despre judecata Lui impotriva noastra ci asculta de spusele sufletului, este moarta.

A spera cu ajutorul unei astfel de credinte inseamna a merge pe intuneric, pe un pod pe care il credem sigur si despre care nu stim ca nu ajunge pana in capatul celalalt al prapastiei.

Lumea ne tine suficienti de ocupati, si daca tot ne facem timp de credinta si de religie, macar sa ne facem timp pentru credinta adevarata. Pentru ca spunem ca ne intereseaza vesnicia noastra sa nu ne permitem nebunia sa o lasam la mana sufletului. Sau la mana biserici si a celor care astazi s-au strecurat la amvon. Relatia personala cu Hristos, ascultarea de Dumnezeu prin Duhul Sau sa ne duca la adevar, la sfintire, la credinta. La adevaratul fel de credinta.

Sub standard

„Crestinismul evanghelic este acum, in mod tragic, sub standardul Noului Testament. Caracterul lumesc este o componenta acceptata a modului nostru de viata.

Manifestarea noastra religioasa este mai degraba sociala decat spirituala.

Am pierdut arta inchinarii.

Nu producem sfinti.

Modelele noastre sunt oamenii de afaceri prosperi, sportivii de prim rang si personalitatile din lumea divertismentului.

Ne desfasuram activitatile religioase dupa modele moderne de reclama.

Casele noastre au fost transformate in teatre.

Literatura noastra este lipsita de miez.

Cantarile noastre sunt la limita sacrilegiului.

SI SE PARE CA NIMANUI NU-I PASA DE ACEASTA SITUATIE.

Trebuie sa avem cat mai curand un fel mai bun de crestinism, altfel, peste o jumatate de secol, s-ar putea sa nu mai avem crestinism deloc. Numarul mare de semi-crestini nu foloseste la nimic. Trebuie sa aiba loc o reforma.”

Am citat. Daca omul acesta nu are dreptate, nu crestinii, ci lumea ar sari in apararea crestinismului. Dar lumea este indiferenta pentru ca felul acesta de crestinism nu mai atinge pe nimeni, decat pe cei care au vreun interes. Si tot acestia sunt si cei care se opun oricarei schimbari. Nu de ei este vorba aici, ci de orice om caruia ii pasa de soarta lui si a copiilor lui dupa el. Cred ca Dumnezeu ne va judeca pentru complicitate daca nu avem curajul de a face ceva.

Biserica este fara moralitate, fara spiritualitate, fara oameni de caracter, fara lideri spirituali, fara profeti, fara putere in Cuvant si fara marturie in fapta. Si noi dormim si visam ca facand parte din asa ceva ne vom duce curand in cer. Fiind sub standard cum vom trece oare drepti inaintea lui Dumnezeu?

Fara aplicabilitate

Biblia este o carte a adevarului revelat. Anumite realitati sunt ascunse in spatele unui val, si pana ce anumiti oameni care au vorbit manati de Duhul, nu au indepartat acel val, oamenii nu au putut sa-l cunoasca. Aceasta ridicare a valului o numim revelatie.

Biblia este mai mult decat un volum de realitati revelate. Este o carte plina de indemnuri bazate pe aceste realitati. Ea incerca sa convinga oamenii sa-si schimbe caile si sa-si aduca vietile in armonie cu voia lui Dumnezeu. Scopul este acela de ai determina pe oameni la actiune morala.

Adevarul asa cum este el prezentat in Biblie se adreseaza intelectului si vointei. Adevarul solicita citadela inimii pentru ca vointa sa iasa in fata si sa se supuna lui. Daca nu se intampla asa orice cunoastere a adevarului crestin este inadecvata si zadarnica.

Acum traim vremea in care adevarul este prezentat in asa fel incat sa nu ii lase ascultatorului nici un sentiment de obligativitate morala. Un motiv poate fi acela al lipsei iluminarii spirituale. Si cel de al doilea motiv poate fi dorinta invatatorului de a nu da el insusi de necaz. Indiferent care e motivul, pana invatatura nu are cu ea o aplicativitate morala, invatatura aceasta se va dovedi mai rea decat lipsa oricarei invataturi. Nici un om nu va fi mai bun datorita faptului ca stie cat de mult a iubit Dumnezeu lumea. In iad sunt o multime de oameni care stiu asta.

 

Mesaje doar adevarate

Inca o data spun ca ideile pe care le aduc in fata nu sunt ale mele, le preiau de la un om deosebit. Cred cu tarie ca omul acesta a vazut clar cu ceva vreme in urma adevaratul loc inspre care se indrepta crestinismul. Astazi noi am ajuns acolo. Nu-i tarziu sa ne intoarcem dar nu e decat un pas pana la a nu o mai putea face. Nu sunt un om influent, nu sunt un om cu pozitie materiala sau sociala, nici nu predic macar, dar fac ce pot aici…

Crestinismul a ajuns in locul in care nu exista practic nici o dorinta serioasa de moralitate, nu exista adevarata spiritualitate ci oamenii sunt cuprinsi mai degraba de tot felul de duhuri inselatoare, nu exista oameni de caracter ci oameni slabi cuprinsi de frici si manati de constrangeri, nu exista lideri spirituali ci personalitati lumesti ne conduc inspre nicaieri caci mai importanta e slava lor si sa ne simtim bine. In crestinism darul profetic lipseste, nu darul de a profeti viitorul ci darul de a cunoaste vremea in care traim si a spune ce asteapta Dumnezeu de la poporul sau in aceste vremuri. Si astazi as vrea sa mai spun ca in acest crestinism pe care il traim noi, mesajul pe care il transmitem este falimentar.

„Este un compliment indoielnic pentru un predicator ca cineva sa dea din cap si sa spuna: „e adevarat”. Acelasi lucru ar putea fi afirmat la fel de corect si daca el nu ar face altceva decat sa spuna pe de rost tabla inmultirii.”

Ca sa fie eficient mesajul trebuie sa fie viu, sa alarmeze, sa trezeasca, sa provoace. Trebuie sa fie glasul lui Dumnezeu catre un popor anume. Omul lui Dumnezeu trebuie sa stie starea morala si spirituala a ascultatorilor pentru ca mesajul trebuie sa patrunda in trairea zilnica. Omul lui Dumnezeu trebuie sa cunoasca inimile oamenilor mai bine decat si le cunosc ei insisi. Oamenii sunt confuzi si au dorinte contradictorii, omul lui Dumnezeu trebuie sa dea la o parte aceasta confuzie cu intelepciune apta de a clarifica lucrurile. Mesajul omului lui Dumnezeu trebuie sa surprinda ascultatorii cu cunoasterea gandurilor lor tainice, desi nu face aluzi mesajul strapunge constiinta ca si cum le-ar vorbi fiecaruia in parte.

Mesajul omului lui Dumnezeu este luat direct de la Dumnezeu de la care primeste intelepciune, este dupa gandul lui Hristos si este bazat  pe puterea Duhului Sfant, putere spirituala si pricepere mentala de a face fata slujbei. Caci slujba aceasta de mesager al lui Dumnezeu nu este pentru orice nou venit plin de ambiti si care intre timp a facut si o scoala biblica.

Acolo unde nu e întelepciunea

Avem impresia astazi in biserica ca daca tot explicam Scriptura suntem niste oameni deosebit de intelepti. Dar unde sunt oamenii cu putere de patrundere si de evaluare a scenei religioase din perspectiva lui Dumnezeu, de a spune ce se intampla si ce crede Dumnezeu despre toate acestea?

„Unde este omul care poate sa vada printre panglici si confeti, in ce directie se indreapta parada, de ce a inceput de fapt si, in mod deosebit, cine sta in fata pe locul de onoare?”

Daca crestinismul se va inviora vreodata negresit ca vor fi alte mijloace care il vor ajuta si nu cele care sunt folosite acum. Negresit ca un alt fel de predicator va fi vazut printre noi. Unul care sa aiba darul discernamantului profetic, unul care are viziuni de la Dumnezeu si care aude glasul Lui. Omul lui Dumnezeu vazandu-l, ne spune ca va fi intr-o contradictie totala cu tot ceea ce este indragit de civilizatia noastra increzuta si rafinata. Imi aduc aminte de Ioan. Cel care va intoarce inimile copiilor…

Predicatorul acesta se va opune, va denunta, va protesta in numele lui Dumnezeu. Va fi un om necizelat, dur in vorbire si putin suparat pe lume. El il va iubi pe Hristos si sufletele oamenilor. Intelepciunea insa va fi pe buzele lui, si pe omul chibzuit il va face sa vada pe ce cale sa mearga. Iar limbutia de acum a oamenilor nebuni care sunt nesocotiti si glumesc cu pacatul va fi o cursa pentru ei insisi si pentru cei care au timp sa socoteasca asta intelepciune, sau stiinta.

Lideri nespirituali

Crestinismul ar trebui sa se dezica si de personalitatile acestea sarmante care ne conduc inspre modelul lumii, inspre aprecierea lumii, inspre multimile din lume, etc, si ar trebui sa caute sa stea in compania si cu oamenii blanzi si smeriti cu inima.

Convingerea acestui om a lui Dumnezeu despre care tot vorbesc, si convingerea mea, si convingerea ta in scurt timp, este ca crestinismul va continua sa degenereze daca liderii nu vor depasi pozitia de star religios modern ca sa se aseze in cadrul unui sfant a lui Dumnezeu, modest, care nu pretinde laude, care nu cauta un loc pentru sine, ci este fericit de slava lui Dumnezeu.

La fel de sigur de degenerarea continua a crestinismului sunt si daca oamenii care compun bisericile nu vor sa renunte la conducatorii nevrednici ca sa-L caute cu lacrimi si cu parere de rau reala pe Dumnezeu. Daca nu se vor dezice oamenii acestia de giumbuslucurile liderilor lor si de distractiile si fleacurile religioase, ca sa isi recunoasca trista lor departare de credinta nou-testamentala nu numai ca se vor insela pe ei ci vor compromite si generatia de dupa. Sunt mai optimist in directia aceasta, nu ma astept ca liderii de acum sa se intoarca, ci nedajduiesc in presiunea morala exercitata intr-o masura crescanda de oameni modesti si curajosi, care nu doresc decat slava lui Dumnezeu si puritatea bisericii.

Am vazut ce pot face niste oameni celebrii cu metodele lumii, acum ca ne-am satisfacut curiozitatea ar trebui sa acceptam faptul ca in domeniul spiritual este nevoie de oameni noi, nascuti din nou. Si fie ca Dumnezeu sa ne ierte curiozitatea.

Oameni de slaba calitate

Nu voiesc sa vorbesc despre toate aceste abilitati care ii fac pe crestini pastori, evanghelisti, vindecatori, diaconi, casieri, sfatuitori, doctori teologi. Ci despre caracteristica care il face pe un crestin om a lui Dumnezeu. Si vorbesc despre, un om LIBER de constrangerile care ii domina pe oamenii slabi. Caci un om silit sa faca lucruri sub presiunea imprejurarilor nu este altceva decat o mascota indiferent ce alt titlu ar putea purta in lumea crestina.

Hristos a facut din unii, oameni liberi ca sa poata sluji lui Dumnezeu. „Acesti oameni liberi slujesc lui Dumnezeu, si semenilor lor, din motive prea inalte pentru a fi intelese de gloata consumatorilor religiosi care intra si ies azi din sanctuar.”

Frica, dorinta de a placea oamenilor, consideratiile financiare, obiceiul, publicitatea, si reputatia nu si-au gasit omul potrivit in acest om a lui Dumnezeu, ci in oamenii slabi de care avem astazi parte. Omul lui Dumnezeu a auzit glasul lui Dumnezeu si a mers inainte fara sa fie influentat si fara sa aiba sprijinul publicului. Rasplata lui indestulatoare a fost satisfactia de a fi drept intr-o lume rea. Omul lui Dumnezeu nu are nimic de protejat, nici o ambitie de implinit, nici un dusman de care sa se teama. Din acest motiv el sta complect fara griji in mijlocul oamenilor. Daca acestia il urmeaza, foarte bine; daca nu, nu pierde nimic.

Pentru a ramane viu, crestinismul trebuie sa-i repudieze pe oamenii lipsiti de personalitate, care nu indraznesc sa spuna adevarul si sa caute in umilinta oamenii ai lui Dumnezeu, oameni facuti din acelasi material ca si prorocii si martirii. Un om la care lucreaza Dumnezeu este si omul care ar avea curajul de a repudia oamenii slabi de care crestinismul nu are nevoie.

Nivel de spiritualitate extrem de scazuta

Revin aratand ca ceea ce spun in urmatoarele postari sunt lucruri preluate de la cineva foarte drag mie. Nu sunt ideile mele. Dar vad ca de ele este foarte mare nevoie, ca sunt de actualitate.

Continuam sa vorbim despre biserica zilelor noastre. Si ca vrem sa recunoastem ca nu vrem trebuie sa spunem ca nivelul de spiritualitate printre noi este foarte scazut. O intreaga generatie de crestini sunt victima unei invataturi saracacioase, a unor standarde morale scazute, a unor doctrine nescripturale, iar rezultatul este o subdezvoltare spirituala.

Etalonul nostru ramanem noi insine. Sectiuni pline de putere din domeniul crestinismului fundamental au fost lepadate pentru practici complect nebiblice. S-a ajuns sa se imite lumea, sa se caute favoarea oamenilor, sa se produca placeri ca substitut al bucuriei Duhului.

Calitatea crestinismului trebuie sa creasca. Oamenii trebuie calauziti spre puritatea inimii. Trebuie invatata dragostea fierbinte. Este impetuos necesara separarea de lume. Si nu mai trebuie sa ne mintim in privinta atasamentului total fata de Persoana lui Hristos.

Nivelul acesta spiritual foarte scazut, daca e sa mai aiba vreo ridicare, o va avea numai in felul acesta. Fie peste cei care doresc aceasta lumina Scripturii si a valorilor eterne, caci crestinismul acesta nesanatos nu va produce in viitor decat finte slabe si fara putere iar Dumnezeu ne va cere socoteala.