Anuntand calea crucii

Cu prilejul primei epistole scrise catre cei din Corint, Pavel face o afirmatie pe care marea majoritate a credinciosilor din veacul de acum, pare ca au trecut-o cu vederea. El spune ca Hristos l-a trimis sa propovaduiasca Evanghelia nu cu vorbarie inteleapta ci anuntand calea crucii, sacrificiului. In felul acesta inteleptul, carturarul si vorbaretul oricarui veac este scos la pensie si aceasta nebunie devine puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea oricarui om care crede, acel „crede” care il face pe om linistit sa o urmeze. Aceasta nebunie a lui Dumnezeu face mai mult decat pot face oamenii (intelepti, carturari, si vorbareti), si aceasta slaba „filozofie” a lui Dumnezeu este mai tare decat oamenii, decat orice impotrivire a lor. Ii ingenuncheaza facand tocmai lucrul de care e nevoie ca sa ii ramana cuiva numai Hristos, si asta ii e deajuns pentru mantuire.

Insa o astfel de Evanghelie este greu de primit de catre cei intelepti in felul lumii, de catre cei puternici, de catre cei bogati si de catre cei de neam ales. Dar pentru cei slabi, pentru cei dispretuiti, pentru cei din clasele de jos, Hristos a fost facut intelepciune, neprihanire, sfintenie si rascumparare si pentru ei este mai mult decat suficient. Daca vremurile acestea au adus in biserici toata aceasta societate bine imracata, inseamna ca ceva s-a intamplat cu Evanghelia. Ea nu mai este Evanghelia lui Pavel si nici sa nu indraznim sa-i spunem Evanghelia lui Hristos.

Oriunde s-a dus Pavel nu a avut de gand sa „stie” ( sa lase) decat pe Hristos si pe El rastignit. Partea cu imparatirea, stapanirea, Hristos nu a invatat-o fiind de natura viitoare. De unde o fi ajuns unii sa stapaneasca, nu stim. Si macar de ar imparati ca sa poata imparati toata adunarea impreuna cu ei, dar binenteles ca ei nu vor.

Invatatura si propovaduirea lui Pavel nu a stat in vorbarii induplecatoare, convingatoare ci in exemplul personal, si in confirmarea data de Duhul care il insotea, sau il stapanea. Dar pana si lucrurile Duhului nu pot fi primite de omul firesc pentru ca nu le poate intelege. Biserica plina de oameni firesti a ajuns astfel sa isi puna invatatori dupa poftele si puterea intelegeri lor.

Eu cred ca a venit timpul sa ne hotaram ce ne dorim. Hristos nu-i in caile lumii, nici in metodele ei, Hristos nici nu poate fi propovaduit in mod adevarat de vorbareti veacului prezent. Sa fim un pic atenti. Sa intelegem ce citim. Sa vedem incotro ne indreptam. Iata Israel e inapoi. Iata Biserica e aproape franta. Ce semne mai asteptam?

Daca Hristos este suficient, sa lepadam tot ce este lumesc. Daca pe langa El ne mai trebuie ceva, eu zic ca mult ne inselam. Iata anuntam calea crucii.

 

In fine in fiRe.

Romani 8

Dumnezeu a osandit pacatul, mania Lui vine ca sa duca la indeplinire aceasta hotarare.

Dar pentru cei ce sunt IN Hristos nu este nici un fel de osandire. Pentru  ca cei ce sunt in Hristos, traiesc dupa indemnurile Duhului. Si cei ce traiesc dupa indemnurile Duhului umbla dupa lucrile Duhului. Si umblarea dupa lucrurile Duhului aduce viata si pace. Omul acesta place lui Dumnezeu si El lasa Duhului Lui sa locuiasca in el. Si Dumnezeu va invia pe acest om din pricina Duhului Sau care locuieste in el, daca v-a fi sa moara.

Cei ce nu sunt in Hristos, traiesc dupa indemnurile firii. Si cine traieste dupa indemnurile firii, umbla dupa lucrurile firii. Si umblarea dupa lucrurile firii este moarte, fiindca umblarea dupa lucrurile firii este vrasmasie impotriva lui Dumnezeu, este nesupunere fata de Legea lui Dumnezeu si este imposibilitate de a place lui Dumnezeu.

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă traiti dupa indemnurile Duhului veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

Cat de usor putem sa facem religie din fiecare invatatura. Religia este aceea care face pe om sa spuna: „da domnule asa este”, apoi il lasa sa mearga sa isi vada de treburile lui. Necazul e ca „treburile lui”, sunt exact lucrurile firii.

Ma infior uneori cand vad aceasta stare din plin in randurile celor credinciosi, daca putem folosi aceasta sintagma pentru cei care mai degraba sunt ne-credinciosi. Daca suntem sinceri descoperim ca nu este nici o diferenta dintre ce ar fi putut sa fie, cei care frecventeaza adunarea de crestini, inainte de a il intalni pe Hristos si ceea ce sunt ei acum. Parcursul lor nu a fost intrerupt si schimbat de aceasta intalnire, decat ca ia mai educat si ia facut un pic mai veseli. Unora dintre ei le-a mai adus si o slujba cu mult mai avantajoasa. Nu putem spune ca ei sunt calauziti de Duhul, decat daca vrem sa insinuam ca Duhul conduce oameni pentru a-si strange averi, pentru a fi mai buni in cariera, pentru a-i invata sa nu se supuna Scripturii, pentru a-i face malitiosi, asupritori, diplomati, manipulatori, orgoliosi, vicleni, fatarnici. Lucrurile pe care le pastreaza, umbland mereu „in preajma lor”, sunt lucrurile care arata de cine sunt calauziti. Si daca nu sunt calauziti de Duhul atunci ramane peste ei osanda, pe care putem sa le-o descriem si noi, fara sa ne temem ca nu umblam in dragoste.

Pe de alta parte, sunt uni copii ai lui Dumnezeu, si mostenitori ai Lui, impreuna cu Hristos, pentru ca sufera impreuna cu Hristos, pastreaza nadejdea mantuirii, asteapta cu rabdare, staruiesc in rugaciune, se incred in Dumnezeu. Si sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ii despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

 

 

Asadar omule, oricine ai fi tu.

Romani 2:1-

 

Am intalnit deseori oameni care vorbesc impotriva „maniei lui Dumnezeu”. Deseori sunt oameni cu probleme de constiinta si de conduita. Scriptura nu lasa insa vreun castig de cauza pentru astfel de oameni. Va veni o zi a aratari dreptei judecati a lui Dumnezeu de aceea lucrurile trebuiesc grabnic corectate.

Fara a face un studiu, altul decat cel al versetelor din Romani capitolul 2, putem sa vedem in mare despre ce vorbeste Pavel.

  1. Despre o zi a terminarii bunatatii, ingaduintei si rabdarii lui Dumnezeu pentru omul incapatanat si mereu gasitor de scuze. Un om dispretuitor al lucrurilor lui Dumnezeu (fara respect face niste glume „bune”), un om care nu se poate hotara ( dedica), un om care recunoaste existenta dreptatii, ii judeca pe altii dar lui insusi nu si-o aplica (viclean).
  2. O zi a rasplati pentru toti oamenii. Atat pentru cei ce staruie in adevar cat si pentru cei care se impotrivesc adevarului, si va fi o zi a aratarii lucrurilor ascunse ale oamenilor. Este adevarat ca pentru unii nu seamana cu o zi a maniei dar pentru altii cu siguranta va fi. Vor secera ce au semanat.
  3. O zi a separarii. Fiecare ramane cu cel caruia i-a slujit. Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care a facut raul, ramanand in mijlocul Raului. Slavă, cinste şi pace vor veni însă peste oricine face binele odata cu aratarea Domnului Isus Hristos.

Nu-i greu sa vezi in asta dreptatea suprema a lui Dumnezeu si sfarsitul perioadei hotarate pentru salvarea celui creat. Este usor de vazut insa si inima omului care staruie in caile lui apoi arunca cu acuze la adresa lui Dumnezeu, cum ca ar fi prea manios si lucrul acesta, dupa parerile lor, nu da bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prada necuratiei, patimei si mintii lor blestemate

Romani 1:24-

Dumnezeu i-a lasat sa se intoarca de la El! Se zbate omul sa scape de Dumnezeu si de Fiul Sau, de parca ar fi raul care le distruge vietile. Si cand Dumnezeu ii lasa in sfarsit singuri se intampla lucruri de neconceput.

Omul devine prada necuratiei. Nu mai stie sa isi stapaneasca trupul in cinste si in sfintenie, atribut primit odata cu crearea lui. Trăieste în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri, in curvii şi în slujiri idoleşti neîngăduite, nu de practica religioasa ci de natura sfinteniei.  A schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, adevarul creat, realitatea de necontestat şi, a slujit şi s-a închinat făpturii, altui om în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci!

Omul devine prada unor pofte, ridicate la rang de patimi, scarboase. Ce se intampla cu partea feminina si partea masculina in pofta legitima pana la un punct, pentru relati sexuale, intrece orice poate fi zugravit in cuvinte decente. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

Omul devine prada mintii lui blestemate. Astfel a ajuns plin de orice fel de nelegiuire, orice fel de curvie, orice fel de viclenie, orice fel de lăcomie, orice fel de răutate; plini de pizmă, plini de ucidere, plini de ceartă, plini de înşelăciune, plini de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

Şi lucrul care mi se pare ca o ultima revarsare de incapatanare si rautate fata de Creator, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, si vor muri pentru vesnicie, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac, formeaza comunitati in care se apreciaza reciproc.

Judecata noastra a evanghelicilor ar trebui sa fie una usturatoare. In amanunt vazute lucrurile inca nu s-a ajuns acolo. In principi deja ne-am acomodat de mult cu toate acestea. Urmasii lui Hristos traiesc fara a mai sti sa isi stapaneasca vasul in cinste si sfintenia lui Dumnezeu, s-a creat una care sa fie destul de accesibila tuturor, mantuiti si nemantuiti. Urmasii lui Hristos sunt stapaniti de tot felul de pofte; de la pastori si enoriasi obezi, la pastori si enoriasi ce conduc limuzine si isi petrec vacante in locuri de lux. Urmasii lui Hristos au tot felul de idei duhovnicesti numai nu sunt supusi ideilor Duhului lui Dumnezeu. Asa ceva Hristos nu a facut. Si daca ucenicul a ajuns mai mare ca Domnul lui s-a intrecut fara indoiala …Scriptura. Ajunge ca ucenicul sa fie ca Domnul lui.

S-au luat dupa lucruri de nimic si au ajuns ei insisi de nimic

Romani 1:18-

Macar ca cunosc despre Dumnezeu oamenii nu il proslavesc si nici nu i se arata multumitori ci se dedau la lucruri desarte iar rezultatul este impietrirea inimi lor cu privire la Dumnezeu. A il proslavi nu este a il ridica in slavi pe Dumnezeu caci cum ar putea cineva sa il faca mai mare decat este, ci a Il proslavi implica acea comportare de om satisfacut cu Dumnezeul lui, cu lucrurile Lui. A se resfata in relatia cu El, a se odihni in voia Lui buna si desavarsita. A i se arata multumitor nu este a spune cuvinte frumoase despre ceea ce a facut Dumnezeu, ci a rasplati  ceea ce a facut Dumnezeu. Si cum Dumnezeu nu are nevoie de nimic, resplata ce o poate da un om este ascultarea, un duh smerit si potolit. Dar omul s-a dedat la ganduri desarte.

Ce fel de ganduri desarte? Pai nu a vrut sa stie de Legile lui Dumnezeu, de oranduirile Lui, de modul cum El a aranjat si potrivit lumea. Si-a facut propriile legi. Omul nu a vrut sa stie de legamintele Lui, de intentiile Lui de rascumparare, de binecuvantare, de mantuire. Si-a alcatuit pripriul plan de salvare. Nu a vrut omul sa i-a aminte la Cuvintele Lui, la instiintarile Lui, la descoperiririle Lui, ci si-a facut propria filozofie, religie. Desi nu a existat vreun motiv de dezamagire, omul s-a departat de Dumnezeu, l-a abandonat cu exceptia dorintei de a merge in cer. A inceput omul din nou sa traiasca cum traiau paganii fara nici un sentiment al existentei unei alte entitati decat cea a propriei persoane si a lumii inguste ce o inconjoara. Straini de viata lui Dumnezeu, s-au afundat in intunerecul lumii stapanita de cel rau si de lucrarile lui rele.

A urcat omul acesta scara aceasta a intelepciunii omenesti si a ajuns  aproape de desavarsire. Stiinta a intrecut orice previziune. S-au falit cu asta si nu si-a dat seama ca in lucrurile esentiale sunt aproape de nebunie. A ajuns omul in situatia de a avea puterea sa distruga lumea, si de a nu avea moralitatea sa nu o faca.

S-a stricat omul pe interior debarasandu-se de slava lui Dumnezeu, pusa de Dumnezeu in fiecare din noi, si punand in loc tot felul de filozofi si idei care ne de-moralizeaza si pe noi si pe Creatorul nostru. Sfintenia, moralitatea sunt lucruri nenecesare. A golit omul divinitatea de tot continutul, omenirea de tot continutul si lumea de tot continutul. S-a luat dupa lucruri de nimic si a ajuns el insusi si toate ideile lui de nimic.

Dumnezeu a trimis insa pe Fiul Sau ca lumea sa fie mantuita de pacat. Cati insa se vor intoarce?

Credeti ca degeaba vorbeste Scriptura?

Psalmul 17

Este evident faptul ca David a inteles pericolele bogatiei. In rugaciunea lui din psalmul acesta, el le spune pe nume. Prefacatoria, acea stare in care desi substanta ramane aceeasi exteriorul se preface in ceva placut. David spune ca daca e sa te indoiesti de ceva atunci de ceea ce spun bogati trebuie sa te indoiesti cel mai bine. Nestatornicia in caile lui Dumnezeu. Intre castig si dreptatea lui Dumnezeu, un bogat intodeauna va alege castigul, asa a prosperat el. Cand Scriptura ii porunceste sa nu lase un flamand sa mearga tot asa la culcare, bogatul gaseste argumente (o interesanta religie si filozofie) pentru care nu a ascultat de ceea ce ii spune Dumnezeu. Independenta ; ni s-a lasat de inteles ca Imparatia lui Dumnezeu este PUTIN diferita de orice alta imparatie, si a fost descrisa ca fiind un trup ce interactioneaza, o cladire bine inchegata si un templu in care e prezent Dumnezeu si cu care e in stransa legatura. Bogatul se dispenseaza de toate acestea, el singur ii este de ajuns. Ne-simtirea; nu se poate sa fie pertubat de nimic. Daca dupa ce si-a dat zeciuiala (bani in care sunt calculati si concediul lui cu pastorul, benzina pana la biserica, etc), cineva se gaseste intr-o situatie de necesitate, va trebui sa astepte celalta luna. El nu poate fi perturbat de nici o nevoie si nici nu vrea sa o inteleaga. Isi inchide inima, si-o pune la adapost de astfel de lucruri suparatoare. Laudarosenia; o exagerare a lucrurilor facute de el si o indrazneala de a participa la orice discutie din orice domeniu, spunand lucruri care trebuiesc sa fie acceptate. „1Sam:2 Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie, Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, Şi toate faptele sunt cântărite de El.” Oportunisti; lipsiti de caracter si de principii, in orice situatie se schimba dupa cum le dicteaza interesul. Stau la panda, spune mereu psalmistul despre astfel de oameni. „Ucid” pe cel nevinovat, pe cel nenorocit (lipsit de cineva care sa ii fie de ajutor in orice privinta), pe cel sarac, si mai rar pe cel bogat ca si el dar care da dovada de o slabiciune ce poate fi manipulata. Lacomi; prezinta o forma de pofta care nu poate fi saturata. Oricat ar avea nu se satura si mana lui nu va zice niciodata destul. Nu s-a inventat inca lucrul care sa il stampere, care sa ii dea odihna. 

” Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, care îşi au partea lor în viaţa aceasta şi cărora le umpli pântecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sunt sătui şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor. Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.”

Credeti ca degeaba vorbeste Scriptura?

Apocalipsa 3:14-22

Societatea noastra s-a schimbat iremediabil. De acum incolo orice este posibil dar nu o intoarcere la felul bun a convietuirii. Propovaduitori neintelepti predica trezirea, dar nu iau in considerare faptul ca fara o schimbare a starii exterioare acest lucru practic este imposibil. Ce vreau sa zic: musulmanii din tarile arabe confruntate cu razboi se intorc, in mare numar la Domnul, dar ei nu s-au intors pana cand razboiul nu le-a naruit tot ceea ce era in exteriorul lor. Atunci au inceput serios sa se intrebe daca credinta lor este fiabila, daca sta in picioare chiar si dupa ce au pierdut totul. Si nu sta.

Apocalipsa vorbeste despre aceasta stare exterioara care a cuprins omenirea intreaga si in fata careia chiar si biserica a fost, fara nici o indoiala, rapusa. Intelepciunea o rezuma la un cuvant: bogatia. Este singura acuza adusa Biserici din Laodicea desi sunt prezentate destule rezultate ale acestei probleme. Odata, bogatia aduce acea stare de indecizie in privinta consacrari uneia din cele doua imparati, unuia din cei doi domni, uneie din cele doua comunitati, uneia din cele doua „seturi de principii”. Calduti, ne-extremisti, ne-determinati, ne- luptatori, ne-…, si da si nu, cand asa cand asa, toleranti cu firea, cu demoni, cu lumea. A doua oara ca bogatia il face pe om sa comita acele fapte reprobabile, pentru care poate fi condamnat, culmea si intr-un sistem si in celalalt. Sunt nespus de multe aceste fapte si sunt exact cele pe care Noul Testament le numeste si incearca sa le corecteze. In aceasta stare de om bogat omul devine un ticalos zambitor, religios, bine imbracat si cu aparente de educatie aleasa daca te uiti dupa diplome si pozitie in societate. A treia oara bogatia il face pe om zice apocalipsa, nenorocit (NENOROCÍT, (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit ). Nu intr-o intamplare foloseste Apocalipsa cuvantul nenorocit, chiar daca acum nu se vade decat moral o asemenea stare de „vrednic de plans”, Apocalipsa ii va aduce si acea stare fizica de nenorocire, de om care va trece printr-o mare nenorocire. Nu va fi ceea ce ziarele descriu ca fiind apocalipsa ci ceea ce acea carte din biblie descrie ca fiind apocalipsa. Dar omul bogat va ajunge aceasta perioada si daca va fi cineva mantuit, va fi „cu greu”. Se deplange aceasta stare nu se ameninta cu aceasta stare, se incearca improspatarea mintii nu impietrirea ei. „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!” 

Mai sunt si alte considerente. Om sarac desi detine suficient pentru sine si surplus pentru vremuri de criza. Orb desi are acces la tehnologia si cunostinta pe care nici un veac nu a mai avut-o. Gol desi nu exista domeniu al vietii in care fastul si luxul sa il impodobeasca. O mare minciuna, o deplina inselare a sensului vieti, o mare risipa, un mare efort zadarnic, cu singura viata pe care a primit-o si pe care o va primi vreodata. Sunt sarace cuvintele acestea fata de complexitatea vieti oamenilor bogati din veacul acesta. Ce este de remarcat este ca desi extravaganta aceasta societate contine acel virus care a adus sfarsitul societatii din vremea lui Noe. Acest lucru ne-a fost lasat ca marturie.

Nu sunt corecturi religioase de facut. Nu avem ce schimba la programe, la inchinare, la sistemul de sunet si lumini, nu sunt lucruri de schimbat in imbracaminte, in teologie, in relatii. ” …te sfătuiesc să cumperi de la Mine…”. „…Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa…”

Fara o schimbare reala a modului de vietuire, orice predica, orice intalnire religioasa, orice fapte bune, orice idee ne mai trece prin minte, nu va gasi niciodata acea stare de ascultare, de credinta si de partasie deplina cu Hristos si cu Biserica Sa din toate veacurile. Singuri ne pierdem daca nu facem ceva.

ORB din nastere

Ioan capitolul 9

Isus intalneste pe orb in Templu, nu in sinagoga, in Templu.- Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu? – Cred Doamne, si I s-a inchinat.

Orbul nu a facut lucrul acesta oricum, nu l-a facut pe temeiul unor idei luate de la farisei reci si stricti. Nu a facut asta pentru ca era din Israel. Nu a facut asta pentru ca era ceasul amiezii si ora de rugaciune. Nu s-a prosternut in genunchi pentru a scapa de judecata viitoare. Nu a facut asta din multe alte motive. Nu cred ca a facut asta nici macar din cauza faptului ca a fost vindecat, sau nu in principal. I s-a inchinat pentru ca L-a vazut si a vorbit cu El. A vazut diferenta dintre lipsa de viata a religiei si Viata lui Dumnezeu. Dintre lipsa de compasiune si mila si harul lui Dumnezeu. Dintre reguli si porunci, si dragoste. Toate in Hristos „aratau divin”. Isus a vorbit cu El, l-a atins, l-a cautat. Asa ceva farisei nu au facut.

Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi.” Are puterea sa faca aceasta distinctie si aceasta lucrare intrucat este fiul al omului si Fiu a lui Dumnezeu.

ORB din nastere

Ioan capitolul 9

Daca cineva vrea sa faca lucrarile lui Dumnezeu, sa fie lumina pentru  lume si sa asculte de Duhul va avea mari probleme, nu cu lumea ci cu cei din casa lui, adica din sinagoga. Lucrul acesta a fost valabil intai pentru Hristos. Sa vedem cam cum decurg lucrurile.

In sinagoga s-a facut dezbinare; Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, zic unii; nu stim daca vine sau nu, zic altii, dar comportamentul lui este unul de luat in seama, cum poate El sa faca asemenea „semne”.

Cei care se identifica cu sinagoga si tin cu dintii de ea au hotarat darea afara din sinagoga a celor care au pareri diferite. Tocmai a celor care pot da esenta adunari lor prin marturia pe care ei o pot depune.

Credibilitatea lor si atragerea multimi, sau potolirea ei s-a facut prin emiterea de judecati nedrepte si raspandirea de neadevaruri: „Stim ca Omul acesta este un pacatos…”.

In fine a urmat reducerea la tacere a celor care inca mai pun intrebari stajenitoare pe motiv ca nu respecta autoritatea: „…vrei sa ne inveti pe noi?”

Sinagoga nu a suferit mari modificari. Pereti au ramas intacti. Fara Hristos, fara un orb care a inceput sa vada, cu o multime de intrebari ramase, cu teama de oameni, totusi adunarea dinauntru s-a privat de multe binecuvantari si s-a indepartat serios de Imparatie. Daca mai sunt si alti orbi, de la farisei cu siguranta ca nu vor primi vindecare.

ORB din nastere

Ioan capitolul 9.

De multe ori ma intreb, cum a ajuns crestinismul zilelor noastre in punctul in care este acum? De multe ori ma intreb, cum am ajuns sa il dispretuiesc atat? Ar fi trebui sa fie casa mea si a atator altor oameni . Dar aici nu isi mai gasesc locul decat cei care sunt plini de abilitati, plini de resurse, plini de sine, plini de invatatura, plini de orice numai de Hristos nu. Ma linistesc de multe ori in Cuvant, asa a fost si in timpul Domnului meu. Nici El nu si-a fasit locul. Era punctul central, despre El marturisea Legea si prorocii, Tatal insusi si semnele pe care le savarsea marturiseau despre El. Dar ei erau orbi din nastere, si nu au avut niciodata parte de un alt inceput.

Nu sunt invatator, nici nu predic. Uneori scriu. Azi scriu despre intamplarea aceasta relatata in Ioan. Sunt fascinat mereu in scripturi de lucrurile ce nu „apar in aparente”, sa vedem cateva.

  1. „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”  Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”

Acum serios, nu a pacatuit nici el nici parintii lui? Ce mai conteaza trecutul? E aici ca sa se arate in El lucrarile lui Dumnezeu. Asta e pentru Isus, ce urmeaza sa se intample, lucrarile lui Dumnezeu. Pentru farisei insa trecutul e trecut: „tu te-ai nascut cu totul in pacat…”. Nu intalnim asta in „sinagogile” noastre. Nu-i bai ce ai facut atat cat nu incurci pe nimeni. Dar daca traiesti o marturie, farisei te acuza si legea interpretata de ei te da afara din adunare. Nimeni nu mai risca.

2. „Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.”

Stiind ce urmeaza sa starneasca Domnul parca se automotiveaza. Trebuie sa fac ceea ce este corect, drept, lucrarile celui ce m-a imputernicit. Cat SUNT in lume trebuie sa fiu lumina lumii. Lucrurile acestea nu sunt pentru El, ci pentru urmasi Lui.  Deasemenea El atentioneaza asupra timpului cand nimeni nu mai poate sa lucreze. Ce sa lucreze? Adevarate minuni, schimbari de vieti, marturi ale implicarii lui Dumnezeu? A venit oare noaptea?

3. „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” 

Imi place umorul lui Dumnezeu. Stiti spre ce istorisire indeamna cuvintele acestea? Cea cu Naaman sirianul. La inceput a fost incapatanat, dar pana la urma s-a dus. Pe cand ei incapatanati au ramas pana in ziua vesniciei, si atunci tot de iad se vor tine mortis. Farisei care nu se dezic de „a lor”, tot farisei raman iar vamesi si curvele merg inaintea lor in cer si dupa ei se inchide poarta.

Se arata in noi lucrarile lui Dumnezeu? In mod serios, facem ce este drept si suntem lumina pentru lume? Cand Duhul ne trimite, ascultam? Asta a facut Isus. Seamana crestinismul nostru cu cel aratat de El?