1Tesaloniceni 2:3 Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.

Ce bine ar fi sa fie bine. Ma tem ca lucrurile nu stau asa ci dimpotriva. Propovaduirea de azi are in ea, nu o urma de ratacire, ci o mica urma de adevar. Proverbe spune:

  • Proverbele 12:26 Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire.

Cand calea duce la rau este datorita ratacirii, asa cum calea care duce la ratacire este datorita raului care este pe ea. Exista in adevar o mare diplomatie in ziua de azi, care arata teribil de bine dar saracul si vaduva constientizeaza cel mai bine realitatea. Nu-i de mirare ca Domnul a zis ca vremea Lui se cunoaste pentru ca saracii si nenorociti aud Cuvantul, Evanghelia. Fara plata.

Propovaduirea de azi se bazeaza pe necuratie. Pacatul? Nu mai e pacat. Sa nu lezeze pe nimeni din cei care trebuie sa iasa la numar. Pentru ca pe numar ne concentram.

Propovaduirea de azi se bazeaza pe viclenie. Apoi nu spun ca cineva intrebuinteaza niste cuvinte viclene. Ci spun ca cel ce vorbeste este din plin un om viclean.

  • Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie…

Cati ar putea spune cu mana pe inima:

  •  Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.

Propovaduirea de azi se intemeiaza pe vorbe magulitoare, si pe lacomie. Avizi predicatorii dupa faima. Intr-o evidenta constadictie cu Pavel.

  •  În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu. N-am căutat slavă de la oameni: nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.

Propovaduirea de azi mai are si boala asta a argumentarii fara rost. Si macar daca s-ar folosi experientele sincere si personale. Dar vorbitorii isi bazeaza vorbaria pe basme. Povesti despre care nimeni nu mai stie cat la suta e adevar dupa retusurile si imbogatirile date de fiecare din cei prin gura carora a trecut.

  •  În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.

In contextul acesta propovaduirea nu poate avea alt efect, mai eficient decat al unor stiri bune. Ale unor oratorii bine alcatuite, ale unor curiozitati satisfacute. Si cu impietrirea inimii omului ce facem? Ca pare ca nu mai e mult si oamenii vor trebui sa dea socoteala de fiecare cuvant si fapta facuta catau trait in trupul acesta, nu evoluat din maimuta, nu definit de o explozie, ci primit de la Dumnezeu.

Sa dea Dumnezeu sa se schimbe predicatorii, si daca nu o fac, sa dea Dumnezeu curaj unora sa ii schimbe.

Anunțuri

Cate ceva despre vestita „credinta”

Ce nu inteleg, in aceasta vreme in care cunoastem si putem descifra orice, este cum de ne incurcam asa de mult in cuvintele Scripturii si de ce sunt asa de neintelese pentru noi. Vorbind despre credinta 1Timotei ne transmite ferm ca, credinta nu are nimic de a face cu bogatia.

  1. … iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă… Se indeparteaza, se duc intr-o alta zona. In imparatia aceasta banii sunt o considerenta foarte importanta. In cealalta imparatie ei au un rol aproape nesemnificativ. In afara de asigurarea hranei zilnice si a unor lucruri de imbracaminte, ei nu conteaza. Nici macar nu sunt amintiti nicaieri ca resursa necesara pentru evanghelizarea lumii. Am inventat noi tot felul de scuze pentru inavutirea noastra, apoi am amenintat pe toti care ar judeca, ca au pacatul invidiei, pacat care este capital si de neiertat. Dar care este problema cu banii acestia?

Banii fiind o resursa a unei alte imparatii, muta toate preocuparile cuiva in acea imparatie. Banii muta increderea cuiva de la Dumnezeu pe care nu il vede la hartiile acestea din mana lui. Banii transforma, ingamfa pentru ca dau o pozitie superioara fata de multi care nu sunt la fel de indemanatici cu aceasta placere, chiar fata de oameni pe care ar trebui sa ii castige. Banii, contrar tuturor asteptarilor, saracesc pe oameni in facerea binelui. Si tot ei priveaza pe oameni de compasiune. Banii dezleaga limba supunandu-i pe oameni la flecarii, vorbarii goale, vorbe stricate, glume proaste, certuri, intrebari nebune si nefolositoare. In lacomia lor, oameni bogati fac totul pentru un castig, numai daca e vreun castig. Un om are fie bani, fie credinta.

Ce este cel mai categoric este ca un om care umbla dupa bogatii folosindu-se de evlavie ca de un izvor de castig, nu mai are nevoie de nici o recomandare si de nici o aparare. Fereste-te de astfel de oameni. Pe ei osanda ii paste de multa vreme si pierzarea lor nu dormiteaza. Nu exista cale de intoarcere. Oricine se face partas, imparte cu el si osanda.

Nu exista om bogat care sa fi fost vreodata afectat de vreo pledoarie. Pe langa toate celelalte metehne un bogat ramane un om incapatanat la culme. Mai degraba intra o camila prin urechea unui ac decat sa se lase un bogat de bogatia lui si sa se increada in Dumnezeu. Argumentul pe care l-am auzit mereu de la oameni acestia era ca ei nu sunt bogati, ca au si ei acolo cateva lucruri. Stiti cum le-a demonstrat Isus contrariul? Stiti care e testul? Stiti cum se poate oricine verifica? Le cere sa isi vanda cele cateva lucruri. Si inca nu am auzit de vreunul sa o faca, cele cateva, s-au dovedit in fapt destul de multe si destul de lipite de inimile lor.

Aceasta scriere nu si-ar avea rostul daca ar urmari sa transmita ceva unui bogat (celui ce are cateva lucruri), dar caut sa arat prin aceasta mica cuvantare, calea prin care FATARNICIA s-a instalat cu drepturi depline in biserica. Oameni care sunt de fapt parte a altei imparatii, au ocupat mai toate scaunele din templu, incepand din fata binenteles. Oameni care după ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam din dorinţa de câştig!  Oamenii acestia după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de lucrurile lumii si , starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă”, desi duminica poarta haine frumoase si ocupa locul dintai in adunari.

 

Cate ceva despre vestita „credinta”

Daca lipsa unui cuget curat nu era neaparat o considerenta a timpului din urma, intrucat a fost folosita de Satan de-a lungul veacurilor, lipsa credintei adevarate este o considerenta a vremurilor din urma. Nu ne referim la crez, la doctrina. Ci la credinta data de Dumnezeu, ca dar.

  1. Credinta si un cuget curat– unii s-au lepadat de credinta ca sa se alipeasca de invataturile dracilor si de duhuri inselatoare. Cand Hristos a venit pe pamant, dupa multi ani de intunerec pentru omenire, a adus revelarea lui Dumnezeu, despre care a vorbit prin tot ceea ce a facut El. Aceasta ne-a dat noua oamenilor posibilitatea de a cunoaste si a crede ceea ce este adevarat despre Dumnezeu. Si pana la Hristos oamenii au avut credinta in Dumnezeu, dar cumva nu au crezut ceea ce trebuia despre El. Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, dar ne indeamna acum staruitor, atata vreme cat se zice astazi, sa meditam atent la ce credem. O credinta gresita va fi o catastrofa a destinului nostru etern. Nu exista posibilitatea de a trai o alta incercare. Asa Pavel spune, lui Timotei si noua, te rog staruitor sa te lupti lupta cea buna. Pastreaza acea credinta, cu accent, si un cuget curat.

Asa se face ca dupa ce lucrarea celui rau a fost concentrata veacuri la rand pe cuget, pe patarea lui, acum s-a specializat pe credinta. De ce la sfarsitul veacurilor? Pentru ca acum ii este permis de catre Dumnezeu. Acest ultim atac va duce la moartea credintei adevarate si la revenirea lui Hristos. Daca toti conducatorii de adunari ar fi pastrat sfatul dat lui Timotei de a pastra un cuget curat, acum biserica nu ar fi trait ceea ce urmeaza sa traiasca. Prin coruperea lor se va raspandi acest flagel in randul credinciosilor. Si multi vor cadea amarnic ca sa mai poate fi curatiti, dupa ce vor fi scapat de mendrie. Dar sa vedem despre ce este vorba.

Inca de pe vremea lui Pavel a inceput atacul acesta:Invatatori mincinosi, si proroci mincinosi, unii au spus ca venirea a fost deja. Adevaratii credinciosi s-au pazit dand credinta adevarata la oameni de incredere si prin JUDECAREA lor in baza randuielilor lasate de Pavel si neinterpretate. De pilda prezbiterul a fost batran si nu un tanar care se numea prezbiter. Astfel greu a patruns intre adevaratii credinciosi duhul lui antihrist. In organizarea lor, da au fost invatatori falsi, proroci mincinosi. Duhul adevarului i-a invatat insa adevarul. In vremurile din urma adica acum, aceasta baricada a cazut. Dumnezeu a permis, nu stiu cum, desi intuiesc, ca lucrurile sa degenereze. FATARNICIA, a unor oameni ca nu de rate vorbim noi aici, amageste pe banda rulanta biserici intregi fara ca aproape nimeni sa nu inteleaga ce se intampla.  De ce era nevoie de un cuget curat? Tocmai ca sa nu reziste aceasta fatarnicie.

Desi nu am vazut inca nici un duh si nici un drac la amvon, vedem stricaciunea care ramane in urma. Oamenii se leapada, lasa din mana ceea ce au, dau deoparte ceea ce considera fara valoare, isi dezbraca haina, parasesc inainte de termen, tagaduiesc, alunga, credinta, ca sa se alipeasca de duhuri si de invataturi noi, pe care nu le-au cunoscut nici ei nici parintii lor. Adevarul nu este nou, spunea cineva, si ce e nou nu e adevarat. Dar crestini se lasa de credinta ca sa fie mai alipiti de duhuri si de invataturi noi. Credinta care e strans legata de Duhul este parasita ca sa umblam dupa duhul care e strans legat de fire si dupa invataturi care sunt strans legate de fatarnici. Nu-i vorba ca nu e credinta, dar nu aceea credinta ne conduce viata. In vremurile din urma oameni se vor lepada de credinta ca sa se ALIPEASCA… Astfel evlavia este desconsiderata si sunt puse in loc deprinderile trupesti. Pastori nu sunt cei evlaviosi ci cei votati, cantareti nu sunt cei evlaviosi ci cei dotati, … cautam sa strangem la noi elitele din sport, din psihologie, din media, din politica… dupa legile lumii acesteia.

Oamenii acestia, si nu la conducatori se refera cred eu, opresc casatoria, si intrebuintarea bucatelor. In contextul lepadarii de credinta se vorbeste despre aceasta oprire. Asta inseamna ca ghidandu-se dupa duhuri si dupa invataturi dracesti aceste elemente sunt dispretuite si deturnate si ele. Asa intelege cineva cum e cu evlavia si cu deprinderile trupesti, cum e cu credinta si cu duhul sau invatatura. In casatorie credinta ajuta, duhul schimbator si invatatura teoretica pune frana si un capat, o oprire relatiei. In alimentatie credinta in Dumnezeu care a creat lucrurile ca sa fie folosite cu multumire si care sunt sfintite prin Cuvant si prin rugaciune, ajuta pe cand duhurile si teoriile pun tot felul de oprelisti. Feriti-va de basmele babesti si lumesti. Cautati sa fiti evlaviosi, sa traiti cu credinta.

In credinta accentul cade pe Dumnezeu in care ne incredem, in invatatura si in simtaminte accentul cade pe noi si pe deprinderile noastre. Iata de ce „…noi muncim si NE LUPTAM, in adevar, pentru ca ne-am pus increderea in Dumnezeu…” care da este mantuitorul tuturor oamenilor, ca invatatura si ca duh/simtamant, dar este cu certitudine, cu credinta mantuitorul numai a celor credinciosi.

 

Cate ceva despre vestita „credinta”

Niciodata in istoria omului nu au existat atat de multi oameni care se lauda ca au credinta si care spera ca lucrul acesta le va fi intr-o zi suficient pentru a merge in cer. Nu vreau sa zadarnicesc credinta nimanui, vreu insa sa indemn cu responsabilitate la o perspectiva mai inalta si lucrul acesta va fi de bun augur.

Epistola lui Pavel catre Timotei vorbeste cate ceva despre credinta, dupa cum urmeaza.

  1. Credinta si un cuget curat- pe care unii le-au pierdut si au cazut din credinta. Este necesar sa cunosca Timotei si orice crestin acest amanunt nebagat in seama. Pentru ca sa poti lupta lupta cea buna, pentru ca sa poti trai traiul cel adevarat, pentru ca sa poti calatori pe calea cea corecta, este necesar sa ai crezi credinta care trebuie. Credinta care trebuie este credinta + cuget curat. Si cred ca este de inteles care parte ne lipseste in acest veac rau. Sunt multe de spus despre cuget. Dumnezeu trebuie iubit cu toata inima… si cu tot cugetul. Pacatul este deja pacat si numai cand cineva incepe sa cugete la el. Cine are cugetul incarcat fuge de Dumnezeu nu Il cauta, proverbe spune ca fuge incontinuu pana la groapa, nimeni sa nu il opreasca. Pocainta incepe cu mustrarea cugetului. Unitatea in trupul lui Hristos se realizeaza cugetand la aceleasi lucruri curate. Puterea de a trai cum cere Dumnezeu este intarita de cugetul fiecaruia care a fost schimbat. Acum daca cineva are credinta dar sta deficitar la capitolul „cuget”, lucrul acesta va actiona negativ asupra credintei asa cum un cuget curat actioneaza motivator si corect asupra unui crestin adevarat. Astfel cei care nu pastreaza un cuget curat ajung sa cada de la dreapta credinta si sa urmeze tot felul de invataturi date de oameni infierati/patati la randul lor in cugetul lor. Aceasta cadere nu este o parasire a credintei ci o alunecare treptata. Asa incat cel care vede doar inceputul si sfarsitul poate sa remarce doar ca omul acela a fost undeva iar acum este cazut intr-o alta pozitie.

Intelegem noi unde ne aflam? Putem judeca corect aceasta perioada? Mai credem inca, ca totul e asa de roz cum ni se prezinta de catre unii prin statistici? Putem purta cate masti vrem, cugetul stie totul despre noi. Daca avem credinta si un cuget bun avem adevarata credinta. Daca avem credinta si lasam deoparte cugetul, pentru ca nu ne prevesteste nimic bun, ne inselam singuri si dragostea noastra fata de Hristos este doar un foc de paie, o flacara mare de moment care se mistuie repede.

Acest cuget curat a facut tot mereu diferenta dintre cei slujesc lui Dumnezeu si cei ce nu slujesc indiferent cate lucrari bune spun ca fac. Nu este ceva caracteristic vremurilor din urma. A fost amagirea celui rau dintotdeauna. Dumnezeu nu poate primi ceva din mana celor nesfinti. Marturie sta Uza. Dar nu am facut noi cutare si cutare in Numele Tau? Nu va cunosc, spune si Isus.

Stiu de acum ca multe sfaturi bune sunt zadarnicite de mintea omului care sta in necredinta si incapatanarea lui. A iubi raul este mai comod pentru sufletul omenesc, si ca sa fi ce trebuie sa fi e necesara in primul rand o separare de vechile metehne. Dar aici sta biruinta. Cazut din credinta, asta e ceea ce vrei?

 

Arama sunatoare

 Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, căror  minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

Fara a cadea in capcana secolului nostru in ceea ce priveste revelatia noua primita de catre cineva, care apoi se autoproclama profet, proroc, si descendent din apostoli, as vrea sa aduc totusi in prim plan niste sensuri vechi si care sunt totusi noi. Noi intrucat nu s-a mai pomenit de ele de cand omul este cumplit de deranjat de orice ii lezeaza eul. „Acoperirea evangheliei” este de neconceput de catre cei care predica „cu putere”.  Pentru ei chiar nu mai exista nici un mister al lui Dumnezeu in scripturi, totul este descoperit. Insa marturia tuturor acelora care le compun adunarile striga mai tare decat orice argument formulat vreodata de mintile lor sclipitoare. Evanghelia lui Dumnezeu transforma omul iar lucrul acesta este departe de a se intampla in majoritatea din cercurile lor. Omul expus evangheliei lor este mai rafinat, mai educat, mai vesel, mai bogat, dar tot netransformat in ce priveste relatia cu Dumnezeu. Aceasta este dovada „acoperiri evangheliei”.

Cine a acoperit-o? Dumnezeul veacului acestuia! Fara doar si poate ca Satan are partea lui de lucrare. Dar  sa nu minimalizam efectul lui Mamona. Zice Pavel ca stralucirea Evangheliei a fost eclipsata de stralucirea bogatiilor nedrepte, greceste Mamona. Putem predica cat vrem si cat suntem in stare de tare si elocvent, pana nu o parasim pe Mamona, nu suntem decat niste chimvale zanganitoare, niste arama sunatoare. S-ar putea ca sunetele acestea sa bucure pe cineva, dar cu siguranta ca nu il face nici mai bun, nici mai sfant, nici nu il aduce mai aproape de Dumnezeu.

Redevenind Biserica (7)

Un ultim motiv pentru care crestinismul nostru nu este Biserica lui Hristos este pentru ca noi am externalizat inchinarea in loc sa o pastram inlauntrul nost. Crestinismul nu isi poate practica inchinarea fara „sticluta lui cu undelemn” si fara cateva „matanii”. Cele mai multe biserici si pastori depind de un camion de echipamente. Domnul nostru ne-a spus ca Inparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru, Dumnezeu este in noi. Apoi cineva ne-a spus ca e intre noi. In loc sa pastram Imparatia in pieptul nostru si inchinarea, biserica o pune in proiector.

Inainte era acel om singur si cu el un mic grup, si ei alcatuiau Biserica, dar acum nu mai este asa. Inainte credinciosi erau niste inchinatori si cand cineva venea intre ei spunea: „Dumnezeu este in mijlocul lor”, dar acum nu mai e asa. Inainte Duhul si omul care se inchina in duh era suficient, dar acum nu mai e asa.

„Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”

„Ochii Mei vor fi deschişi de acum şi urechile Mele vor fi cu luare-aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.”

Redevenind Biserica (6)

Ne felicitam ca traim la fel de curat ca oamenii cultivati care merg la opera. Traim la fel de decent ca oamenii care nu cred in Dumnezeu, ca oamenii de stiinta care cred ca Dumnezeu este energie. Nu ne mai intereseaza sfintii si cum am putea sa le imitam faptele, ci cum am putea sa fim „ca lumea”. Crestinismul s-a aplatizat, s-a nivelat la acelasi nivel cu lumea, biserica a primit lumea. Crestinismul a scuzat lumea, a explicat-o, a adaptat-o apoi a ajuns sa o imite. Desi cantam ca „Cel ce e in noi e mai mare decat duhul veacului”, noi nu suntem mai presus cu o iota decat veacul. Desi citim ca nu trebuie sa iubim lumea, nici macar lucrurile din lume, facem intocmai cum NU.

In lucrul acesta e mai multa sabotare a vietii de urmasi ai lui Hristos decat suntem noi in stare sa recunoastem. Chiar daca Duhul ar lucra si ar convinge oameni. Chiar daca pastorul ar predica si ar da hrana buna. Daca biserica e ca lumea, niciunul din cei de aici nu se vor ridica vreodata mai sus decat stadiul de prunci. O adunare de prunci centrati pe sine, copii afectati de tot felul de stari emotionale, dependeti de programul echipei de lauda si de toate jucariile zornaitoare pe care „seful” le poate aduce. Copii ce traiesc fara scop, total neproductivi, neresponsabili. Prunci dependeti de o dieta. Cand Isus a venit pe pamant aducand cu El lucrurile care le-a vazut la Tatal, inevitabil a declarat razboi lumii. Crestinismul de azi a facut din acest razboi un joc pe care il joaca impreuna cu lumea, fiecare cu strategia.

Daca vrem sa redevenim Biserica, trebuie sa stam azi fata in fata cu acest cuvant: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: …, nu este de la Tatăl, nu este din Biserica ci din lume. Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă.

Redevenind Biserica (5)

In stransa legatura cu inlaturarea Duhului si inlocuirea lui cu programe este un alt lucru deosebit de important pentru Biserica lui Hristos si anume problema firi pamantesti. Unul din „obiceiurile” bisericii este botezul. Marturia ca am ingropat firea si acum suntem fapturi noi in Hristos Isus. In crestinism atitudinea fata de fire ramane aceeasi. Mai mult firea este incorporata in toate programele bisericii, si este de inteles cum ea ajunge sa fie chiar glorificata. Poate intelegem cumva ca Dumnezeu a condamnat pacatul in firea pamanteasca? Este de neinteles pentru El si pentru unii dintre noi cum biserica reuseste sa o ia, sa o ingrijeasca, sa o educe si sa ii dea un loc asa de important in trupul lui Hristos. Intreaga biserica se organizeaza in jurul firi, in jurul volorilor ei si a standardelor ei. Adevarata Biserica nu are nimic de a face cu asa ceva. Nu se poate vorbi, nu se poate argumena, nu se pot face dezbateri pe lucrurile acestea. Nu e nimic de „targuit” aici. Fie e Duhul fie sunt programe, fie e viata rastignita fie e gloria firi. Dincolo de cuvinte Hristos se uita la fiecare adunare si stie incotro se indreapta, sa fie Biserica Lui sau sa fie un crestinism popular care face o multime de adepti folosindu-se de Numele Lui.

Cand vedem vremurile in care traim cu toata tehnologia, cu toata aceasta transformare a naturii umane, a interiorului omului. Cand vedem presiunea societatii, care nu e altceva decat imparatia intunerecului. Putem intrevedea cat de serioasa trebuie sa fie pentru Biserica problema Duhului si a firi. Nu am auzit in ultimi ani decat sporadic si superficial pe cineva vorbind despre aceastea. Cand lucrurile acestea nu isi gasesc nici macar loc in toata activitatea noastra religioasa, cum am putea crede sau astepta o reintoarcere din crestinism ca sa fim Biserica lui Hristos?

Ne dam invataturi dupa placul urechilor noastre, ne punem invatatori dupa interesele noastre si ne asteptam ca gresind flagrant directia la sfarsit sa ajungem totusi la destinatie. Plini de ei, o multime de oameni asteapta rapirea. Crestinismul nu zboara este prea plin de sine si nu de alta dar firea trebuia rastignita pentru ca ea are asupra ei judecata si condamnarea lui Dumnezeu. Biserica e in pericol de a nu redeveni Biserica niciodata. Inaintasii nostri si cei care inca mai sunt printre noi s-au jucat cu cuvintele si au produs o paguba iremediabila. Precum in imaginea celei de a saptea Biserici din Apocalipsa, indivizi din comunitatile noastre vor auzi glasul Domnului vor cina cu El si vor intra astfel in adevarata Biserica a lui Hristos, dar comunitatea isi joaca astazi ultima carte. Cand vom vedea abandonuri ale firi printre conducatorii nostri, in principal, vom putea trage nadejde la o redesteptare a biserici. Pana atunci sa nu indraznim sa ne mai amagim cu vorbe despre trezire.

Redevenind Biserica (4)

 

De ce nu este crestinismul nostru de azi Biserica? Pentru ca el a inlocuit tot ce s-a putut inlocui dupa bunul plac al celor pe mana carora a cazut. A inlocuit Scriptura cu un crez, o marturisire de credinta, o filozofie de partid. A inlocuit moralitatea (sfintenia) cu standardul jos al unor oameni flusturatici. L-a inlocuit pe Dumnezeu cu cateva vedete, la amvon, la inchinare, in conducerea bisericii. Si a inlocuit lucrarea Duhului cu tot felul de programe si activitati sociale.

Totusi puterea Duhului este necesara Biserici asa cum respiratia este necesara pentru a trai. Daca nu avem Duhul, daca El nu este prezent intre noi cu putere, suntem nevoiti sa improvizam cu tot felul de giumbuslucuri, sa inventam tot felul de presupuse minuni, sa apelam la toate vedetele vremii, si sa ne zbatem cu toata forta si abilitatile de care singuri suntem in stare sau le gasim intre membri nosti, dar asta ne lasa reci si serbezi in crestinism.

Daca Duhul vine peste noi toate temerile dispar. Nu trebuie sa convingi pe nimeni, nu trebuie sa placi nimanui, nu trebuie sa te conformezi tenditelor vremii. El te face placut lui Dumnezeu, te elibereaza de tot ca sa poti sluji lui Hristos. Poti trai in certitudine absoluta, vei putea sa folosesti Cuvantul cu certitudine profetica. Daca te-ai intrebat vreodata de ce are biserica o influenta atat de slaba in lumea de azi, sa sti ca pentru ca ea se zbate in crestinism cu proprile ei forte, lipsita fiind de darurile Duhului Sfant. Ele nu au incetat dar sunt prezente numai acolo unde se afla adevarata Biserica a lui Hristos.

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte…  Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine… si Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu… ,Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

Redevenind Biserica (3)

Biserica primara credea in Dumnezeu triunic- Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Si acum urmeaza ceea ce noua ne lipseste: Nu numai ca credeau si marturiseau asta, ci Dumnezeu era totul pentru ei. Astazi avem biserici in care Dumnezeu e util, e de dorit dar nu este absolut necesar. Cele mai multe biserci se descurca binisor si fara El. Ii dau locul sau intr-o maniera draguta, ca oaspete, si zic oaspetele nostru este aici in seara aceasta, apoi uita de El. Programul, iuresul si limbajul de lemn nu au loc pentru Dumnezeu. Apoi se intampla ca marea vedeta locala sau invitata sa i-a loc la amvon.

Biserica isi demonstreaza spiritualitatea prin atitudinea fata de Dumnezeu. Caracterul ei, ideile si sentimentele ei, faptele ei, motivatiile ei, stau in dependenta stransa de ceea ce este pentru ea Dumnezeu. Crestinismul se poate invarti in jurul filozofiei lui dar Biserica trebuie sa se invarta in jurul persoanei lui Dumnezeu. Pocainta, acest fapt specific numai bisericii, indica tocmai spre aceasta schimbare de perceptie si de relationare cu privire la Dumnezeu. Domnul Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta dar acum cu toata cunostinta noastra, ce facem cu El. Crestinismul vorbeste despre El, Biserica „il adopta”. Dumnezeu devine în totul totului tot Domnul, Dumnezeul ei. Crestinismul, Neamurile acelea pe care le vei izgoni ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori, dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta.

Este timpul ca sa redevenim Biserica. Nu sunt idei noi, strategi noi, angajamente noi, personalitati noi. Suntem tot noi si decizia noastra vis a vid de Dumnezeul triunic.