Inaintand in necinstirea lui Dumnezeu

„Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.”

Nu cred sa fie vorba despre un lucru pe care noi astazi sa-l catalogam asa de grav. Ca de exemplu cel al pierderii mantuirii. E doar necinstirea lui Dumnezeu. Doar scaderea respectului, adoratiei si scaderea slavei Lui. Noi trecem usor de aceasta.

Prin vorbariile noastre Goale asta facem insa. Cand vorbim mai mult si suntem mai putin, asta facem, il necinstim pe Dumnezeu. Cand spunem lucruri asa de frumoase de la amvonul pe care fiecare din noi il purtam cu noi, dar nu ne atingem nici cu varful degetelor de lucrurile pe care le aratam, il necinstim pe Dumnezeu. Cand nu suntem evlaviosi ci doar comentatori infocati, il necinstim pe Dumnezeu.  Dumnezeu nu trebuie propovaduit ci aratat in vietile noastre. Vorba Il poate aduce in discutie dar faptele Il aduc in vedere.

Prin vorbariile noastre lumesti asta facem. Il necinstim pe Dumnezeu cand cautam sa-L explicam cu amanuntul si cand aducem stiinta sa-L confirme. Iarasi vorbe. Puterea lui Dumnezeu sfideaza legile naturii dar noi reducem ce este El la lucrurile pe care noi le putem explica si intelege. Vorbariile noastre lumesti nu aduc vreo cinste lui Dumnezeu.

Nici poruncile date de oameni sau basmele evreesti nu il cinstesc prea tare pe Dumnezeu. Respectarea lor poate aduce o apreciere a celor care le-au initiat si a celor care culeg vreun beneficiu dar cinstirea lui Dumnezeu este in alte lucruri nu in acestea. Ati auzit despre vreo lege in care se stipuleaza clar cu pedepse cuvenite, obligatia de a cerceta pe orfani si pe vaduve in necazurile lor? Aici este cinstirea lui Dumnezeu, de pilda. Ati auzit in basmele eveesti accentul pus pe „avand totdeauna pe Domnul inaintea mea”? Cred ca glumiti daca spuneti da. La ei e vorba despre Templu, despre Ierusalim, despre moneda,…

Si ei si ceilalti care se tin de vorbarii vor inainta tot mai mult in necinstirea lui Dumnezeu. Fara sa isi dea seama preocupati fiind, activisti fiind, religiosi fiind si respanditori ai ideiilor despre Dumnezeu. Caci cinstirea lui Dumnezeu nu-i in vorbe cum ne-am obisnuit noi azi, ci in calitatea omului interior.

  • Proverbele 11:3 Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.
Reclame

Cu „casa” in corabie

Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.

Fara prihana inaintea lui Dumnezeu este un mare compliment. Oamenii isi duc neprihanirea inaintea altor oameni si de ei sunt interesati sa fie vazuti drept credinciosi si mari religiosi. Oamenii sunt atat de neprihaniti cat sunt fariseii si saducheii lor si sunt bucurosi ca au ajuns pana acolo, si nu au nici o dorinta de a merge mai departe. Oamenii sunt fara vina in constiinta infierata cu fierul rosu, si spun ca sunt fara vina in modul cel bun. In ziua venirii inaintea lui Dumnezeu surprizele nu contenesc sa apara si adevarul o sa fie prea greu de purtat.

Noe a fost prea putin interesat de oameni. O fi avut si el liderii lui. Dar cum nu semanau potrivit cu neprihanirea, el nu a fost interesat de vreun rod de la ei. In timp ce ei construiau o noua biserica, si o noua fundatie crestina, el s-a dus sa construiasca o arca. Total nereligios. Pe bune ca trebuia mustrat, chemat la sfatul de frati, dat afara din biserica, si rupta orice legatura cu elementul acesta perturbator care facea crestinismul lor de ras. Ce a avut de indurat a fost nimic pentru ca la el a venit Dumnezeu. Si lui i-a zis Dumnezeu ca e fara prihana inaintea Lui si in neamul acesta de oameni.

In corabie cu toata casa lui. Un nou compliment. Ca barbat si om sa-si fi implinit atat de bine rostul. Sa isi fi condus cu har casa si cu teama de Dumnezeu. Ca sa aiba dreptul sa intre si „casa” in corabie. Neprihanirea lui Noe era inaintea lui Dumnezeu, dar inainte se fie vazuta de El, au vazut-o cei din casa lui. Ce rol avea societatea, fie ea si religioasa? Noe era INAINTEA acestui neam de oameni. Oamenii sa merga dupa el. Nu Noe dupa oameni. Binenteles ca nu s-au dus oamenii, dar s-a dus „casa”, pana in corabie, pana in vesnicie.

Dragii mei cine isi mai strica azi agenda pentru Dumnezeu? Avem predicatorii nostrii, standardele noastre, intelepciunea si neprihanirea proprie, lucrarile marete, viziuni si ambiti, duhuri si binecuvantari. Sa mancam si sa bem ca maine vom muri…

 

Ca o mare familie a celor ce cred in Fiul

  • Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

Cine crede in Fiul?

Apoi in ziua de astazi oricine crede in Fiul. Numai ca exista o mica mare nepotrivire. Caci oamenii cred in existenta Lui si nu in persoana Lui. Caci Fiul omului a venit sa mantuiasca dar oamenii l-au primit ca pe mos Craciun. Caci Fiul omului a venit sa domneasca dar omul l-a primit ca pe cel ce spala picioarele si ii binecuvinteaza… Toti cred in Fiul. Sa fim dar o mare familie de credinciosi. 

Uneori mai gasesc oameni care se incred in Fiul. Acestia sunt oameni smeriti si diferiti de cei ce cred. Caci cei ce cred sunt dupa cuvintele lui Habacuc: „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el”, iar cei ce se incred : …”dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.

Oamenii care se incred in Fiul sunt oameni cere se identifica cu El. Cei care cred sunt dupa cuvintele lui Ioan: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” Iar cei care se incred: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”

Oamenii care se incred in Fiul sunt oameni care traiesc cu El, purtandu-i Numele; umbland in Numele Lui. Cei care cred sunt dupa cuvintele lui Pavel: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, (aluzie la cei care se rusineaza sa fie identici in traire cu Evanghelia) fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”. Iar cei ce se incred: „…deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Cei care se incred in Fiul sunt oameni care au biruit lumea. Cei care cred in Fiul sunt dupa cuvintele lui Ioan: „Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? (aluzie la cei care nu pot birui lumea si nici nu vor sub diverse pretexte) Iar cei care se incred in Fiul: „… mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său („Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.) si cine se increde în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el.

Nu povesti, nu vorbe, nu credinta. Noi am plecat la capatul pamantului sa facem ucenici tocmai pentru ca cei de langa noi care ne stiu, ne cunosc credinta si nu increderea in Fiul.

„…cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său.”

Legi pentru preoti, de la care „Timotei” nu face rabat

1.Prima din legi, gasita la binecuvantarea rostita de Moise pentru Levi.

  • „Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire şi pe mulţi i-a abătut de la rău.”

Adevarul era in gura lui, nu impus, si pe buze nu s-a gasit nimic nelegiuit, de aceea Moise ia urat de bine. Levi a umblat cu Dumnezeu in pace. Din partea lui Dumnezeu era pace pentru ca era neprihanit in ce priveste viclesugul si inima impartita. Din partea lui Levi era pace pentru ca nu avea de ce sa se teama umbland in neprihanire.

2.A doua lege, legea sfinteniei. Preotul care purta pe inima lui numele copiilor spirituali. Ii putea purta pentru ca era „barbatul sfant”, preot al lui Dumnezeu.

  • „… „Tumim şi Urim au fost încredinţaţi bărbatului sfânt…, să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, care să fie pe inima lui Aaron când se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel când se va înfăţişa înaintea Domnului.”

3.A treia lege, legea separarii, precum Levi care s-a separat de ceilalti.

  •  Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; s-a aşezat la uşa taberei şi a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.’”

4.A patra lege, legea consecventei. Levi care face slujba necurmat la Cortul Intalnirii, mai tarziu Templu.

  • Ei învaţă pe Iacov poruncile Tale Şi pe Israel, legea Ta; Ei pun tămâie sub nările Tale Şi ardere-de-tot pe altarul Tău.

5.A cincea lege, legea dedicarii. Cu prilejul unor fapte petrecute la Sitim se incheie un legamant a lui Dumnezeu cu casa lui Fineas, datorate…

  • „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor şi n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel. De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa lui după el legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.”

6.A sasea lege, legea caracterului integru. Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor.

  • „Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare când veţi intra în cortul întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri, ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat, şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.”

Ieremia, Ezra, Neemia, „Maleahii”, au avut o mare problema cu preotii. Nu i-au acceptat oricum. Au avut in ravna lor pentru Domnul Dumnezeu cerinte si asteptari de la ei. Dar noi nu suntem dintre acestia. Caci oricine are scoala poate fi preotul nostru indiferent de „legea” vietii lui.

Nu pe ei ii vitregim noi, ba chiar le facem un hatar, ci noua ne furam caciula sau mai bine zis prezenta Dumnezeului vesnic, a slavitului Fiu si a binecuvantatului Duh.

Ct despre preoti…

Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legământul lui Levi, zice Domnul oştirilor. De aceea, şi Eu vă voi face să fiţi dispreţuiţi şi înjosiţi înaintea întregului popor, pentru că n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor când tălmăciţi Legea.

Cheia casei lui David

Isaia 22

Cetatea este chemata la post, in loc de aceasta cetatea galagioasa se bucura si se veselea. Curteanul Sebna (titlu de mare dregător în ierarhia boierilor, membru al sfatului domnesc; persoană care conducea „Cancelaria” și, în lipsa domnului, prezida adunarea), cel care tinea „cheile administrative” ale imparatiei isi construia un loc de veci frumos, in stanca, ca lumea sa isi aduca aminte cate lucruri grozave a facut el si sa nu i se stearga pomenirea.

Povesterirea nu-i asa tragica in vremuri de pace. Dar in vremuri in care ostile sunt la porti, povestirea arata ca o mare nebunie. Si asa era. Iuda se baza pe aliante. In ziua in care vaile erau pline de osti deja, ei abia isi cercetau scuturile din casa padurii. Si mai rau era ca inca trageau mare nadejde in „nemurirea” lor si nu vedeau ca mana Domnului a adus aceasta stare de amenintare.

De ce?  Findca au incetat darurile de mancare si jertfele de bautura din casa Dumnezeului lor, faceau asta, dar nu la casa Domnului si nu cum cerea Legea, caci Legea a fost pervertita dupa placerea lor. Se junghie boi şi se taie oi, se mănâncă la carne şi se bea la vin: ‘Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!’. Findca curveau cu neamurile in aliante si isi luau femei straine. Findca au parasit pe Domnul.

Dumnezeu il mustra, prin contextul acela dar ei si-au facut propria viziune asupra lucrurilor. Si cel mai vinovat era „curteanul acela”, care tinea „dregatoria” casei imparatesti. Povestea este cu talc, cu asemanari si are aplicativitate.

Cand curteanul Sebna isi pierde vrednicia, este timpul pentru ca ALTCINEVA sa fie pus in loc. Eliachim era cel care avea grija ca imparatul sa nu duca lipsa de nimic, de la hrana pana la oamenii care il slujeau. Cel care avea grija de Imparat si de Imparatia lui va primi cheile casei imparatiei. Il va inlocui pe curteanul Sebna.

Iată, vei fi azvârlit cu o aruncătură puternică, si in ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim fiul lui Hilchia, marele preot. Il voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda.

Timpul cand dregatoria ajunge din nou din mainile „afaceristilor” gen boierul acesta Sebna, in mainile unui preot. El va fi ca un tata si nu ca un stapan.

Vin vremuri de neinteles pentru cine se multumeste cu faramiturile care cad de la masa bogatilor. Ele stampara dar satura.

Deci daca un om traieste

  •  Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune. Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată. Goneşte orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău, căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

Cat o fi viata, lunga scurta, scurta, zice Eclesiastul ca trebuie sa ne bucuram. Zilele de inceput sunt zilele bune, zilele de pe urma sunt zilele de intunerec. Dar noi tot ne-am avantat spre zilele de pe urma cu toata puterea noastra.

Ce avem trebuie folosit cu bucurie. Caci ce inca nu avem, dar ne vom procura cu sarguinta noastra, in vremurile de pe urma zice Eclesiastul, vor fi lucruri lipsite de continut. Caci sunt multe lucrurile care le vom poseda, sunt frumoase, sunt din cele mai deosebite, dar in launtrul nostru nu mai e bucurie asa cum a fost odinioara.

Cu bucuria pe fata, cu fericirea in inima, cu determinare si ambitie in zilele de inceput caci in zilele de pe urma sunt zile de judecata, de regret, de nostalgie, zice tot Eclesiastul. Caci judecata lui Dumnezeu este precedata de regretele si mustrarile noastre, sa umblam numai cu intelepciune si cu oameni de nadejde.

Si in final sa trecem repede la treaba caci tineretea si zorile vietii sunt trecatoare. Sa traim cu neprihănire, cu credinţa, cu dragoste, cu pace, sa ne intovarasim cu cei ce au ca model pe Domnul dintr-o inimă curată. Sa ne lepadam de „religie”, sa ne ferim de întrebările nebune şi nefolositoare, de vorbari goale, de lucruri lumesti. Sa ne curatim, sa fim destoinici, folositori pentru orice lucrare buna. Sa dam la oparte necazul, sunt zilele de inceput, sa traim cu bucurie.

Ma duc sa-mi iau copii in brate, sa petrec ceva timp cu ei, apoi fac o cafea imi chem preaiubita si traiesc cu bucurie.

 

Priveghetor nu inspector

  • Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.”

Dar trebuie ca episcopul să fie…! Acum totul e cum vezi episcopul. Daca e o functie in biserica ai anumite atributiuni si o fisa a postului. Oricine o poate implini, cu putina straduinta. Cauta sa nu fie invinuit de nimeni, se rezolva. Cauta sa se casatoreasca, oricum o face. Cauta sa fie cumpatat, nu o sa il vezi niciodata beat, de exemplu. Si asa mai departe. Examenul e trecut si poate fi inspector.

Daca e o dragoste pentru a ajuta biserica sa nu se departeze de Hristos, atunci nu mai vorbim de atributii si de cerinte. Ci de constiinta ca cineva este in asa fel incat sa poata fi de folos in aceasta. Sa nu fie el insusi un om care sa traga departe biserica de Hristos. Fiecare se cerceteaza, si ceilalti, ca sa vada daca directiile aratate de Pavel sunt in buna randuiala. Cauta sa vada daca e vreo viclenie in el. Cauta sa vada daca isi iubeste si este dedicat sotiei lui. Cauta sa vada daca poate face un achilibru cu ideile lui si viata lui, avand in vedere totusi gradul inalt la care trebuie sa se ajunga nu compromisul. Si asa mai departe.

Sunt avute in vedere anumite scopuri pentru care e nevoie de priveghetor. Ca sa se poata ingriji biserica lui Dumnezeu. Nu ca sa aiba si el o slujba, in loc de a fi electrician, sau de a lucra pe santier. Ca sa se pastreze o anumita randuiala in casa lui Dumnezeu, care este stalpul si temelia adevarului. Nu o adunare de oameni ca o organizatie de brutari sau sportivi. Caci da daca e ceva atunci episcopul e ceva, si daca e altceva atunci episcopul e altceva. Aproape ca putem sti dupa episcop ce e. Si stim.

Şi, fără îndoială, mare este si de neinteles, necunoscuta este astazi evlavia! Cica e ca o taina pana si pentru biserica lui Dumnezeu. Dovada e slujba de episcop, de laudator, de pastor si cine mai stie ce slujba din „casa lui Dumnezeu”.

Dumnezeu s-a indurat de noi si ne-a lasat darul intelepciunii sa-l folosim, bine.

 

Sa ne ridicam mainile

  • Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.

Ca si in cazul multor altor lucruri spirituale am rezolvat problema repede prin ridicarea efectiva a mainilor deasupra capului in timp ce cantam sau ne rugam. Am fost in biserici in care ni s-a spus ca daca nu ridicam mainile nu il iubim pe Domnul.

Ridicarea mainilor la rugaciune este un gest izvorat din evlavia celui care se roaga. Arata acea manifestare a credintei si a nadejdii in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Caci practica era legata in special de rugaciunea de cerere.

Dumnezeu va purta de grija, cel care se ruga arata prin acest simbol ca are mainile curate si nevinovate. Cel care se ruga are mainile mereu deprinse sa mijloceasca pentru ajutorul lui Dumnezeu fiind un om evlavios. Cel care se ruga arata ca desi este insistent nu este datorita furiei si resentimentelor si ca era dispus sa primeasca din mana lui Dumnezeu ceea ce El hotara. Cel care se ruga arata ca desi nu a primit inca nimic, nu si-a pierdut nadejdea.

Astfel cel care ridica maini spre cer era un om curat, evlavios, fara resentimente, si plin de  nadejde. Barbat a lui Dumnezeu, femeie a lui Dumnezeu, copil a lui Dumnezeu, om de caracter.

Ma minunez cum oameni pe care societatea ii stigmeaza, macar ca societatea nu mai are valorile „civilizatiei” din trecut, se zbenguiesc inaintea lui Dumnezeu cu mainile ridicate. E clar ca nu stiu prea multe: despre ei, despre Dumnezeu, despre rugaciune si despre maini ridicate.

Dar nadajduim ca, cu ajutorul barbatilor care ridica spre cer maini curate, fără mânie şi fără îndoieli, lucrurile se vor schimba si Dumnezeu va aduce vremi de trezire si realitate.

 

Orice „Timotei”

De obicei s-a inteles din Scriptura ca asupra bisericii ar avea drept de priveghere cei in varsta. De obicei. S-a inteles. Acum se intelege altfel si peste tot, ca ciupercile dupa ploaie, au aparut bisericile celor tineri si prosperi. Motivatia e ca acesta e un mic „Timotei”.

Timotei sa fie asadar. Dar poate ar trebui sa staruiasca in ceea ce facea Timotei, adevaratul Timotei.

Astfel citim in prima epistola destinata lui.

  • … să rămâi în Efes ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.

Ce sa porunceasca domle”? Altora sa nu se tina de alta invatatura? Dar cu ei cum ramane? Va spun clar, Timotei a fost asezat acolo pentru ca el a umblat cu Pavel. El stia bine de la cine a primit si cum a primit Evanghelia. Aratati-mi pe „Timotei” noi! De obicei, si da data aceasta sigur „de obicei”, aschia nu sare departe de trunchi. Ca sa nu mai zicem faptul ca multi din cei de azi nu au avut nici un mentor. Au citit au amalgam de carti din toate categoriile, de la religie, filozofie, dezvoltare personala, meditatie, etc. Ce o fi in capul lor? Inca o data zic bisericile sunt la fel de vinovate de mersul lor atunci cand sprijina falsul.

Nu am sa ma trudesc nici in o mie de ani sa conving pe cineva. Una din lucrarile lui Timotei era sa pastreze cu orice chip „invatatura”. Tinta poruncii acesteia era dragostea. Caci urmasii ai lui Isus fara dragoste nu sunt nimic. Acum cercetati bisericile si vedeti la ce a dat nastere propovaduirea noilor „Timotei”. Diplomatie, fatarnicie, distractie si altele. Dragostea este doar o declaratie duminica dimineata. Pentru ca adevarata dragoste vine dintr-un cuget BUN, o inima CURATA, si o credinta NEPREFACUTA. Va las sa le descoperiti singuri in adunarea din care faceti parte.

Daca nu le gasiti, ce va spune aceasta despre „Timotei”? Ce va spune aceasta despre dumneavoastra insiva?

  • Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii le-au pierdut şi au căzut din credinţă.

De marturie sau de mantuire

Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Ca sa slujeasca de marturie. Despre aceasta sa vorbim azi.

  • Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.

Si la sfarsitul lucrarii Lui a ramas cu vreo 120 de ucenici. Isus a predicat, nu I., nu P., nu N., nu ci Isus. Acum faptul ca Isus nu a avut atata succes cum au cei din zilele noastre, nu cred ca tine nici de metode, nici de personalitate ci de Evanghelie. Caci El a avut o Evanghelie care desi oferea salvare nu oferea o viata destrabalata nimanui, asa ca nu a avut mare succes, spre deosebire…

Eu unul cred ca nici in  vremea sfarsitului „Evanghelia aceasta” nu va avea multi adepti. Ca ea va fi propovaduita in toata lumea e ok. Ca ea va fi pervertita si acceptata de multi, nu e ok. Caci ea va fi spre „marturia” fiecaruia. Hristos nu acuza pe nimeni, are cine sa ii invinovateasca, Cuvantul pe care l-ati auzit.

Sa facem treaba buna dragii mei. Sa facem ucenici nu apartinatori sau membrii, sa le fie de mantuire nu de marturie.