„Norodul” lui Dumnezeu

Stiu ca nu pot schimba mentalitatea si ideia impamantenita ca poporul lui Dumnezeu este binecuvantat. Toti sunt azi ca Avraam de bogati. De fapt daca ne-am vinde masinile scumpe si casele cu 2 nivele si am cumpara oi si camile l-am intrece pe Avraam. Ma gandesc doar ca Avraam a fost un exemplu si cam singular.

Si ma gandesc la celelalte exemple. Cand s-a dus Dumnezeu dupa poporul Lui in Egipt sa-l rascumpere, Moise scria despre poporul acesta sarac, slab, fara stralucire, si spunea ca e poporul Lui.

Ilie cand a fost manat de Duhul s-a dus la o straina vaduva si saraca, desi multe femei erau in Israel. Dar Dumnezeu l-a trimis la poporul Lui.

Isus Hristos, cand au venit ucenicii lui Ioan sa-L intrebe despre El, a spus ca a venit sa caute poporul Lui care era pierdut. Si vedeti, le-a zis El, schiopii umbla, orbii vad si  saracilor li se propovaduieste Imparatia.

Pavel vorbindu-le unora pe care ii identifica cu poporul lui Dumnezeu, le zicea: vedeti bine ca intre voi nu sunt multi bogati in felul lumii acesteia, nici de neam ales.

Petru spunandu-le altora care nu erau de neam imparatesc sau sus pus, ca Dumnezeu cand ia pus in poporul Lui, ia facut o preotie imparateasca, un popor sfant, un leat de oameni minunati care spun minunile lui Dumnezeu savarsite cu si intre ei.

Nu binecuvantatii au vazut adevarul. Se pare ca tocmai binecuvantarea le-a orbit ochii. Norodul acesta care zacea in intunerec a vazut o mare lumina. Cei asupriti l-au cautat cu tot dinadinsul si au gasit odihna pentru sufletele lor, orfanii si vaduvele, nenorocitii s-au lipit strans de El. Si El nu i-a lasat de rusine.

Ei sunt norul lui Dumnezeu, rascumparat din orice faradelege, curatit de orice intinaciune care sa vina peste suflet, si plini de ravna pentru faptele bune ale lui Dumnezeu facute oamenilor lui Dumnezeu. Caci ei sunt norodul lui Dumnezeu. Lumea ii dispretuieste.

Reclame

„Buimaci”, mai ales printre cei taiati imprejur

  •  În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe.

Pornim de la cerinta conform careia episcopul, priveghetorul bisericii, trebuie sa fie in stare sa infrunte pe potrivnici, vorbim de cei taiati imprejur. Deci este vorba de potrivnici.

Oamenii din creta erau niste mincinosi priceputi, niste fiare rele, si pantece lenese. Acesta este cadrul general. Particularitatea vine de la cei „taiati imprejur”, care pe langa aceste lucruri mai mostenisera cate ceva din religie:

-nesupunerea fata de autoritate pe motiv ca ei trebuie sa asculte de Dumnezeu, macar de-ar asculta

-flecarirea, caci toti erau invatatori ai unei legi, macar de-ar sti si ce vorbesc si ce urmaresc

-amagitori, caci se formasera ca castigatori si manipulatori ai omenirii, chipurile pentru Dumnezeu

-profitori, fiind vazuti ca fiind ceva, s-au deprins sa accepte darurile celor ce le voiau atentia

-vicleni, in timp ce predicau ceva nu scapau nici un alt beneficiu

Sigur ca Pavel se referea la Iudei, dar similitudinea este astazi cu crestini. Priveghetorul bisericii, prezbiterul, episcopul, si cine o mai vrea sa aiba pe inima lucrarea lui Dumnezeu trebuie sa fie in stare sa-i infrunte pe acesti potrivnici. O cum s-au facut ei din acelasi partid cu „cei taiati imprejur”. Caci asa este cel mai simplu sa ti functia nu chemarea.

Dumnezeu sa se indure caci daca nu familii intregi, comunitati intregi si chiar popoare intregi vor fi „BUIMACITE”.

Ma intrebam de ce oamenii se vor boci?

Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

Mai devreme zicea cartea Apocalipsa asa:

  • Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!

Si despre aceasta este vorba. Sa pazim lucrurile scrise in ea. Daca nu pastram ideile sugerate in asa fel incat la timpul potrivit sa recunostem falsul, intr-o zi ne vom boci. Daca nu ne intalnim cu Hristos pe nor, ci ne vom intalni cu Hristos pe pamant, ne vom boci. Daca nu il iubim pe Hristos de acum, ne vom boci, caci in ziua acea dragostea nu va inflori dintr-o data. Daca nu luam in seama avertismentul pentru biserici, ne vom boci. Daca nu traim adevarul, ci doar vorbim, ne vom boci. Daca nu avem nasterea din nou, ne vom boci.

Sau am putea sa ne bocim acum, din pricina nedreptatii, si sa strigam la Dumnezeu. Sa ne bocim din pricina pastorilor care se pastoresc pe ei, si sa mijlocim. Sa ne bocim din pricina racelii dintre crestini, din pricina ipocriziei dintre noi, din pricina inchipuirilor lor, si sa fim noi marturie. Ca in ziua aceea sa nu ne mai bocim ci sa fie ziua sarbatorii noastre cu Domnul nostru.

Biserica locala saboteaza lucrarea

Duhul Sfant isi face lucrarea cel mai bine in cadrul bisericii locale. In nici un alt loc nu poate fi vazut mai bine. O biserica plina de Duhul Sfant va reflecta frumusetea si armonia Duhului Sfant.

Si daca vorbim de armonie, in ziua pogorarii Duhului Sfant, crestinii erau uniti si erau una in partasie. Nu Duhul a creat unitatea, ci unitatea a adus Duhul Sfant. Unitatea a creat platforma pe care Duhul a putut sa-si savarseasca lucrarea. Cand decidem sa venim impreuna in unitate spirituala, devenim solul pe care Duhul Sfant poate sa-si inceapa lucrarea. Da, suntem diferiti dar ne axam pe ceea ce ne uneste.

Punctul de pornire a unei biserici pline de Duhul Sfant este unitatea dintre frati. Acest lucru nu se poate obtine prin vot, ci este ceva ce simtim chiar inainte de a pasi in cladirea bisericii. Nu locul ne uneste nici teologia, daca aceste lucruri echivaleaza cu unitatea noastra,atunci nu am inteles cu adevarat ce inseamna sa fi una in Hristos.

Trebuie inteles ca oricine vrea sa fie asemenea cu lumea si nu seamana cu Hristos trebuie eliminat sau trebuie eliminata idea de a mai fi plin de Duhul SFANT.

A.T.

De unde stim ca este Duhul?

” Unul din primele lucruri care imi vin in minte cand ma gandesc la ziua pogorarii Duhului Sfant, este faptul ca au avut dintr-odata o constientizare a faptului ca Dumnezeu era cu adevarat prezent intre ei.”

„Ei aveau acum o partasie cu Dumnezeu care era atat de intensa si de reala incat le-a schimbat vietile.”

„Ceea ce lipseste in biserici si in vietile multor crestini din ziua de azi, este exact acest simt al prezentei lui Dumnezeu.”

Stiu ca multi incearca sa-l imite, in multe feluri, dar pana adevarul nu se face „trup” intre noi traim o mare amagire. Noi nu ar trebui sa ingaduim falsul daca ne pasa in adevar de noi. Dar cine sa mai inteleaga de ce totusi nu ne pasa.

„Nu pot sa ma gandesc la altceva care ar putea schimba mai mult bisericile noastre astazi, decat o revarsare spontana de sus, care sa rezulte in manifestarea evidenta a prezentei lui Dumnezeu printre noi.”

A.T.

De unde stim cand este Duhul?

Duhul atunci cand este prezent ne evidentiaza cateva contraste intre  adevarata biserica si lume. Interesant este ca in „lume”, intra si lumea religioasa caci ea a fost cea care s-a rasculat impotriva lui Isus.

  1. Exista un contrast intre duhul nascut o data si duhul nascut de doua ori. Cele doua nu pot face niciodata un compromis. Nu putem face credinta acceptabila societatii prin compromis, se poate cobora la nivelul lumii dar ea nu poate urca la nivelul credintei adevarate decat prin nastere din nou.
  2. Adevarul religios poate fi pasat de la o minte la alta, poate fi transmis de la un om la altul, dar exista o iluminare care vine din cer si care inseamna cu totul altceva. Doar Duhul poate patrunde in inima noastra si ne poate face sa realizam profunzimea pacatului ei.
  3. In trecut oamenii cu Duhul isi stiau foarte bine pozitia si aceasta era una de separare totala fata de lume. Lumii nu ii placea biserica de aceea a incercat sa ii omoare pe crestini.

 

Daca e sa ne mai punem pe treaba

Stam putin in Bisericile din „Apocalipsa”. Pe ultima banca. Sa vedem ce ar fi vrut Domnul sa le zica, ce ar fi vrut Domnul sa ne zica.

Biserica din Laodiceea nu-i departe de cea din Filadelfia sau Sardes. Practic sunt in acelasi veac. Fiecare cu misiunea ei. Daca Sardes a acumulat mari multimi dar nu e decat putina calitate pe acolo, Laodiceea a pierdut mari multimi si in traditia lor au mai pastrat cativa dar si acestia nehotarati si nededicati. Biserica are o singura mare „calitate” si o multime de probleme. E destul de bogata pentru orice nevoie si nu duce lipsa de nimic. Dar e destul de plina de ticălosi, nenorociti, săraci sufleteste, orbi spiritual şi goi, aproape ca si fizic.

Dumnezeu nu poate sta in astfel de loc, cum de altfel nici sfintii Lui nu mai sunt de ceva vreme pe acolo. In cunostinta oamenilor biserica e acolo la colt de strada si noi am gasit-o usor, dar privelistea dinauntru e deformata rau in ce priveste standardul trasat de apostoli si ucenicii lui Hristos. Oamenii nu se vad decat pe sine, si nu vorbesc decat de laudaroseniile lor. Sunt oameni goi, si cu cat sunt mai goi cu atat tipa mai tare. Sunt oameni care desi au, nu au agonisit nimic, caci cei in nevoi nu vor putea depune nici o marturie pentru ei. Niste invatatori ii perie si niste preoti le tin stima de sine ridicata ca nu cumva sa vada si vazand sa vina la Hristos si sa fie vindecati. Arata ca o crima dubla.

Hristos isi ia partea Lui din aceasta Biserica, asteptand la usa. Si nu ma refer la zaciuielile voastre. Intalnirea cu El s-ar putea sa fie un pic mai aspra decat fiorul cald si „binecuvantat” dinauntru. Dar El mustra si pedepseste pe cine iubeste. Si cum altfel cineva s-ar mai lasa atins si transformat de Duhul lui Cel Sfant, decat in incercare? Binecuvantata incercare care e diferita de incercarea care sta sa vina peste lumea intreaga, caci ea aduce roada datatoare de pace, pentru cei ce fac pace cu El.

Ucenicii acestia ai Lui vor fi cunoscuti indata, s-ar putea ca biserica sa-i dea afara cat de repede, pentru ca ravna lor si schimbarea este dovedita de ceea ce se va intampla in primul rand cu bogatia lor. Pare ca scade, dar e doar bine investita. Caci cel ce va birui va primi un drept si o pozitie minunata in Imparatia Lui si nu in imparatia lumii acesteia.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini si la Biserica din Laodiceea ca sa ne punem apoi pe treaba, atunci cu siguranta ca vom vedea ca trebuie sa ne inarmam cu gandul acesta ca e ceva de luptat pe aici si ca rasplata e pe dincolo. Ni se cere biruinta. Calea nu-i usoara, asa cum au de grija unii sa ne-o zugraveasca, tocmai ca stand linistiti in aceasta treaba sa avem destul timp pentru celelalte treburi lumesti. Ne-au racit predicatorii nostri pentru Hristos si ne-au infierbantat pentru dezvoltarea personala, pentru binecuvantari, pentru slujbe si daruri, etc, si au spus ca acestea ne sunt de folos si noua si lui Hristos.

Ne-am lasat pe mana pastorilor sa ne talmaceasca Scripturile si suntem tinuti in nestiinta asa cum odinioara gloatele erau tinute de preotii care ziceau ca numai ei sunt sfintii care trebuie sa manuiasca Cuvantul cel sfant. Cand Domnul va bate la usa, cine vor spune oamenii ca este? Oportunitatea? Sansa? Destinul? Binecuvantarea binemeritata? Vreun duh? In vreme ce Domnul vrea sa cineze cu noi, ne vom duce sa ne intalnim cu… „chemarea pastorilor”. Si vom rata cina la El in Imparatie pentru aceasta imparatie pamanteasca tot mai des propovaduita. De altfel in substrat aceasta este ezitarea si caldicelul oamenilor, ca nu stiu unde si din ce fel de „material” este adevarata Imparatie. Asa ca s-au adunat in tara Sinear ca sa-si faca un nume.

 

 

Daca e sa ne mai punem pe treaba

Stam putin in Bisericile din „Apocalipsa”. Pe ultima banca. Sa vedem ce ar fi vrut Domnul sa le zica, ce ar fi vrut Domnul sa ne zica.

Mergem in Biserica din Filadelfia. Locul pare intr-o stransa legatura cu traditia iudaica. Apare cheia lui David, sinagoga, iudei, Templul, Ierusalim. Fie ce fi nu ne pierdem in amanunte. Biserica a pazit Cuvantul LUI, si nu a contrazis cu comportamentul asocierea cu Numele Lui. De data asta sunt putini pe aici. Dar si asa cand Domnul deschide o usa, ei sunt constienti, ei fac ce trebuie facut, si curajul lor este socotit de Domnul o dovada de netagaduit a dragostei pentru El, o dovada a ascultarii depline, o dovada a supunerii lor si a inaltarii Lui ca Domn, caci nu neaparat pentru mantuire L-au urmat ei. Asa ca vor fi paziti de ceasul incercarii. Caci ce ar trebui sa mai incerce Domnul la ei.

Va fi din partea Lui o cinste data lor in mai multe feluri. Religiosi ii vor invidia, si in curand  ii asteapta o cununa si o pozitie de seama in Templul lui Dumnezeu.

Privind la Filadelfia, daca e sa ne spuna ceva care sa ne faca sa ne punem pe treaba, atunci cu siguranta ca sunt lucruri legate de marturie. Prestanta noastra de oameni care apartin lui Hristos nu trebuie sa fie un titlu onorific in acest ultim veac crestinesc. Caci diferenta dintre crestini si cei care „tin Numele lui Hristos”, este grozava. Acestia din urma au pazit cu rabdare Cuvantul Lui, ceilalti l-au cam lasat in schimbul invataturilor de la sinagoga. Acestia din urma au pazit Cuvantul vestit de la inceput, cu rabdare, ceilalti l-au adaptat „nevoilor vremii”. Acestia din urma au trait ca si Hristos,ceilalti au trait ca lumea crestina.

Stiti avertismentul e clar. Pastreaza CE AI. Inauntru ce ai. Nu trebuie umblat dupa te miri ce binecuvantari caci noi avem totul deplin in Hristos. Nu trebuie umblat dupa lucruri ca si cand imparatia e aici, caci pe noi ne asteapta „Templul lui Dumnezeu”.

Si mai e ceva, „ca nimeni sa nu iti ia cununa”. Nu pot vedea pe cineva tragand de cununa pe care inca nu o avem. Pot vedea niste „iudei” care ne vor ca si ei, care ne vor folosi pentru ei, pierzandu-ne astfel pozitia care ne-ar fi dat dreptul la vreo cununa. Sa ramanem tari fara sa ne plecam sub vreun jug al robiei. Şi schilodească-se odată cei ce ne tulbură!

In Biserica aceasta am avut cel mai bine sentimentul ca nu mai este mult, ca se va sfarsi in curand. Cand se zice de ceasul incercarii se vorbeste despre o generatie care trebuie cumva testata, incercata ca sa se vada de ce parte este pana la urma. Si nu va trece aceasta generatie fara ceasul incercarii. Iar daca ceasul vine, vine si Domnul. Cand se zice ca e mica puterea, nu se refera la scaderea puterii Duhului ci la dimensiunea vasului care duce aceasta putere. In Biserica au ramas putini care tin Cuvantul, de fapt sunt zilele in care se complecteaza numarul neamurilor, se rotunjesc cateva cifre. Cand se zice de cei care vor venii sa se inchine inaintea vrednicilor slujitori ai Domnului, nu se arata ca se va schimba inchinarea ci ca e vremea sfarsitului cand se vor arata inaintea multor inimi adevaratii urmasi ai lui Hristos. Si apoi ramane aceasa promisiune:

„Iata ca Eu vin curand.” Sau repede si este o promisiune facuta unei anume generatii de oameni. Domnul nu va mintii.

 

Daca e sa ne mai punem pe treaba

Stam putin in Bisericile din „Apocalipsa”. Pe ultima banca. Sa vedem ce ar fi vrut Domnul sa le zica, ce ar fi vrut Domnul sa ne zica.

Mergem in Sardes. Biserica e maricica, multa lume o cunoaste. Un fel de renume o inconjoara, un fel de activitate febrila e la tot pasul. Nu stiu exact ce faceau in primul veac, dar era o nebunie de… . Domnul insa o vede ca pe un mort, caci cine traieste in placerile lui este ca si mort. E vorba de o traire inca in fire si departe de Domnul, lipsita de o legatura stransa cu El.

Caci daca e sa traim, traim cu Hristos si fara suntem inca in pacatele noastre. Ne aducem aminte cum am primit, cei care mai pot apela la aceasta experienta, cum era ravna noastra pentru El inainte sa ne cuprinda teologia, cum pentru El ne-am dus la crestinism nu pentru alte lucruri promise de biserica si/sau alte activitati in care sa ne pierdem suflul.

Apoi desi facem precum tanarul bogat tot ce e in litera Legii ne lipsesc lucruri din spiritul ei, caci iata-ne bogati si respectati de societate si lucrul acesta pretuieste mai mult pentru noi. Facem ce trebuie facut dar cand Hristos ne cere sa jertfim destul pentru ceilalti frati ai Lui saraci, sau sa il ascultam in totul, il consideram un fanatic si cerinta Lui o nebunie invechita. Iar El ne considera nedesavarsiti si nepregatiti pentru cer. Niste oameni care ne-am pierdut vrednicia.

  • Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.

Daca e sa ne mai punem pe treaba, avem serios de lucru cu modul cum ne-am transformat in privinta Cuvantului Lui. Caci ne-am schimbat modul cum vedem lucrurile si ne-am cam sucit modul cum ascultam de cea ce ni s-a transmis. Am invatat suficiente metode de a interpreta si suficiente argumente ne vin in minte ca sa ne aparam pozitia. Domnul nu negociaza cu noi. Suntem la punctul cand ne schimbam si veghem apoi la aceasta sau la punctul in care o tinem pe a noastra asumandu-ne un mare risc. Caci El sta sa vina si nu stim inca ceasul cand va da peste biserica noastra. Nu ca aceasta venirea a Lui ar fi complect neprevazuta, cat faptul ca noi nu mai avem relatia cu El care sa ne dea cateva bune repere. Vom vedea aceasta cand vom merge in Laodiceea.

Lucrul care ma sperie intr-o oarecare masura este in versetul urmator:

  • Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.

Cel ce va birui nu va fi sters din cartea vietii, dar celalalt? Noi nu cunoastem vreo teologie a stergerii din carte sau vreuna a pierderii vredniciei. La noi nu a ajuns niciodata ceva de „marturisire inaintea Tatalui si a ingerilor”, asa ca putem sta linistiti. Sau NU…, caci daca e sa ne punem pe treaba nu putem amana vreun pic. Ceasul bate, si trebuie sa aflam in noi insine, pentru ce?

Unde-i Biserica din „Apocalipsa”?

Biserica apare in capitolul 2 si 3 apoi dispare. Pana aici sunt si eu de acord. Dar unde a disparut? Pentru ca nu se spune nimic si cele mai multe, daca nu toate, sunt deductii.

Sa aruncam o privire la ce se zice despre Biserica atunci cand ea inca apare. Se zice ca in Efes, Biserica, credinciosii care o compun, copii lui Dumnezeu, oamenii mantuiti, si-au parasit dragostea dintai. In Pergam, Biserica si-a stricat invatatura. In Tiatira, Biserica pune accent pe exterior si nu pe interior. Aceasta e prima parte, care duce pana la „luceafarul de dimineata”.

Urmeaza partea a doua care nu mai priveste la Biserica din punct de vedere cronologic, cum a fost prima parte de la perioada apostolilor si pana undeva intr-un anumit timp in istorie, ci la Biserica in vremea sfarsitului. Pentru ca in toate trei apare promisiunea revenirii Domnului Isus. Astfel in Sardes, Biserica este compusa din „ramasite”, cateva nume care nu si-au manjit hainele. In Filadelfia, Biserica apare ca fiind cu mica putere. Si in cele din urma in Laodicea, Biserica zugravita ca fiind, nu tocmai ca o Biserica.

Deci unde este Biserica? Aroganta noastra spune ca in cer, pentru ca imediat in cateva versete apare o usa deschisa. In loc sa ne cercetam, stam calmi si visam. Ba mai mult ne laudam cu credinta noastra. Dar credinta care nu este o puternica incredintare in lucrurile nadajduite…, nu este o credinta adevarata. Si care sunt lucrurile nadajduite? Lucrurile promise de Dumnezeu. Noi putem sa credem in fanteziile noastre, chiar aratand o credinta iesita din comun. Dar lucrul acesta nu ne mantuieste si nu ne izbaveste de mania viitoare.

Nu trebuie decat sa cercetam Cuvantul, sa ne cercetam inima, sa-L intrebam pe Duhul, sa petrecem ceva timp de calitate cu El. Vom intelege care parte ne lipseste ca sa fim „odihniti” in fata lucrurilor care vor veni, fie vreo rapire, fie vreun necaz. Si iata lucrurile sunt aici. Istoria ne invata ca inaintea unor schimbari majore lucrurile erau tare tulburi dar oamenii erau tare linistiti. O reteta perfecta.