Mare in Imparatie

Viata schimbata si rezistenta impotriva lui Satan si a ispitirilor lui trebuie ca va fi vazuta intr-o oarecare neprihanire. Ar fi de ajuns aceasta oarecare neprihanire?

Pentru Imparatie, nu! Matei ascultandu-L atent pe Invatatorul a surprins urmatoarea idee. Neprihanirea ceruta de Dumnezeu trebuie sa depaseasca neprihanirea carturarilor si fariseilor (ca partida religioasa-cei care erau fideli Legii si traditiei). Esenta sta in a cauta in mod sincer sa fi ceea ce Dumnezeu intentioneaza sa fi si nu sa indeplinesti niste reguli pentru a fi ferit de pedeapsa. Hristos arunca lumea religioasa in aer. Din tihna in care s-a asezat, o cheama la standardele Imparatiei. „Ati auzit ca s-a zis…, dar Eu va spun…”  De la religie (un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul) o cheama la relatie. Biserica s-a asezat confortabil fara sa inteleaga ca nu-i timpul odihnei. Nu-i locul fericirii. Nu-i cazul pentru a opri inaintarea.

Necazul e ca batalia aceasta necesita fanatism. Sunt oameni care vor o schimbare, care se impotrivesc diavolului dar care nu merg mai departe intr-o asemenea stare de neprihanire, de nevinovatie de determinare spre sfintenie. Dumnezeu cheama la neprihanire, la neprihanirea Lui care cuprinde aceasta inaintare de la neprihanirea socotita de El, la sfintenia ceruta de El. Dar crestinii isi fauresc propria neprihanire. Din cauza incetarii cresterii acesti crestini se pomenesc prinsi in tot felul de patimi, de necuratii, de nebunii ale mintii, si se intreaba apoi de ce nu mai este crestinismul ceea ce Dumnezeu intentiona sa fie, ceea ce Biserica primilor crestini a putut sa fie. In lipsa slavei lui Dumnezeu fauresc tot felul de povestiri cu iz de telenovela care sa-i redea lui Dumnezeu macar putin din impresionanta Sa imagine. In lipsa manifestari Duhului Lui, crestinii imita trucurile magicienilor, spiritistilor si actorilor. In lipsa locuirii lui Hristos in ei, crestinii se imbraca cu fapte de aparenta bunavointa si evlavie.

Fanatismul, zelul excesiv ( mult peste medie) dublat de o oarecare indiferenta fata de „ce spune lumea” este motorul de care crestinismul are nevoie. Din aceasta cauza Hristos a chemat oameni care sa fie dispusi sa-si ia crucea si sa Il urmeze. Fanaticul nu este un purtator de bombe, ci de adevar ca este ca o bomba pentru viata interioara, adanca a cuiva.

Hristos n-a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca. El nu a venit sa reduca motoare cuiva ci sa le ambaleze. Hristos nu avenit sa linisteasca omul ci sa il provoace.

  •  Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

 

Anunțuri

Pleaca Satano

Imi pare ca dupa hotararea aceasta de schimbare ( despre care am vorbit) cel mai apropiat episod e cel in care Satan isi incepe cu statornicie si hotarare lucrarea. Daca ii reuseste, schimbarea a incetat poate pentru totdeauna. E tipul acela de provocare in care e care pe care. In Iacov se zice asa:

  • Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu.- Împotriviţi-vă diavolului,…  Apropiaţi-vă de Dumnezeu – indepartati-va de lume,… Curăţiţi-vă mâinile, curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!

Lucrurile Imparatiei sunt lucruri deosebit de importante. Cine nu vrea sa le acorde importanta ar fi bine sa nu intre niciodata in pozitia de unde sa se joace cu ele. Hotararea de schimbare este o hatarare deosebit de importanta, trebuie sa existe motivatia adevarata, constienta si reala. Hotarerea de a tinea piept Satanei, este o hotarare foarte importanta, trebuie sa existe o intelegere a unor partiale pierderi si sacrificii. Nebunia propovaduirii crucii, nu este povestirea repetata a lucrurilor care s-au intamplat odinioara, ci este chemarea la a purta o cruce personala. Ea rastigneste firea pentru ca omul sa poata fi in relatie cu Dumnezeu, prin Hristos, cu ajutorul Duhului inca de pe acest pamant.

Inapoia mea Satano, nu devine o incantatie. Este o batalie pe care stim ca trebuie sa o dam. El ne va ispiti in lucrurile esentiale ale vietii fizice, el ne va ispiti in dorintele si ambitiile personale lucruri ale sentimentelor, el ne va ispiti la nivelul duhului. Noi ne lasam calauziti de Duhul, pastram necurmat o aducere aminte a modelului lui Hristos si nadajduim in bunatatea si bunavointa lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu ne inchinam si numai atat dar si Lui ii slujim. De aceea este inapoi Satana. Dar noi am facut din asta, ceva ca o superstitie. Si viata noastra cu Dumnezeu este ceva ca o religie. Si Imparatia este ceva ca o himera. Iadul insa va fi casa destinatia noastra. Sa nu lasam lucrurile sa se intample. Pleaca Satano!

Pregatire pentru Imparatie

Ioan, omul acesta din vremea lui Isus, a venit ca un sol. El pregateste calea. A avut doua mesaje scurte si simple asa cum i-a fost si viata. Pocaiti-va si faceti fapte vrednice de pocainta voastra.

Pocainta a fost tradusa de cei care au avut oarecare interes ca orice numai nu o schimbare a modului de a gandi cu privire la Dumnezeu. Cu sinceritate adanca trebuie sa cauti sa te intalnesti cu Dumnezeu. Pentru ca Imparatia s-a apropiat de oameni. Cuvintele sunt slabe mereu. Si dupa ce ca sunt asa au mai fost si uzate de o intrebuintare nefasta. Eu insumi cand merg in locuri deosebit de religioase sunt obosit de termeni si de folosirea excesiva a lor. De aceea nu vreau sa fiu spiritual. Dar trebuie sa ne intalnim cu Dumnezeu. Si lucrul acesta este posibil numai dupa o pocainta reala. Satui de idei si putin revoltati pe lume sa dorim realitatea adevarata. Aceasta presupune o renuntare la vechile preconceptii si un efort uneori sustinut de a asimila ceea ce Dumnezeu ne descopera.

Oamenii care veneau la Ioan isi marturiseau vechile preconceptii si necazul pe care l-au adus acestea. Marturiseau cum lucrurile acestea religioase au facut din ei niste oameni mai cultivati un pic dar plini de viclenie. Si primeau din partea lui Ioan botezul. Semnificatia unui nou inceput. Un fapt fizic care sa arate marturia unui cuget curat, dupa marturisire, si care sa le aduca aminte mereu ca au promis si si-au dorit enorm sa mearga pe un drum nou.

Desigur ca populisti, oamenii importanti ai vremii au profitat de trend ca sa-si reafirme autoritatea. Tot ei sunt cei care merg in fruntea poporului. Ca si ei au primit botezul. Mi si inchipui bagauind ceva lui Ioan despre nevinovatele lor scapari si usoarele lor pacate. Nefericirea lor era ca tocmai prin acestea isi aratau putina lor dorinta de schimbare,de pocainta, de sinceritate, de dorinta dupa Dumnezeu.

In zilele acestea ca si oricand in alta vreme cand Dumnezeu a cautat sa isi trezeasca oameni. Farisei prind trendul. Si fac o mare amagire schimband putin forma dar pastrand continutul. Sunt greu de descoperit si lupta cu ei e perfida si subtila. Ioan le-a zis sa faca fapte conforme cu schimbarea care ar trebui sa fie. Si alti apostoli au vorbit de acelai mod de a testa prorocii, invatatorii mincinosi.

Faceti fapte vrednice de pocainta voastra. Cand schimbarea vietii unui om nu este decat putin perceptibila, este cu siguranta vorba doar de o ajustare a gandirii lui, de descoperirea unor teologi noi si nu de o reala pocainta. Oameni care dupa ce afirma ca s-au schimbat duc aceeasi viata fizica ca si inainte. Aceleasi indeletniciri, aceleasi porniri , aceleasi ambitii. Oameni acestia nu pot fi parte a Imparatiei.

Imparatia s-a apropiat in adevar nespus de mult de oameni, in orice conditi sunt oamenii,  pot percepe cate ceva despre ea dar inauntru nu pot intra decat cei care s-au hotarat pentru schimbare. Dumnezeu da ajutorul necesar parcurgerii lucrurilor viitoare dar e necesara aceasta pocainta. Nu ajunge in adevar sa ne numim pocaiti si nici drept credinciosi. Fara schimbare nu am facut nici cel mai mic pas spre Imparatie, pentru ca Imparatia e in launtrul nostru.

Biserica lui Dumnezeu

Un lucru care nu s-a inteles, este ca Biserica este a lui Dumnezeu.

Continui sa vorbesc impotriva „pastorilor sufletesti ai lui Israel”. Oameni care se bucura de beneficii dar care nu isi asuma responsabilitati. Ca starea bisericii este cum este, se recunoaste in unanimitate de pastori si enoriasi. Ca pastorii sunt principalii vinovati nu mai recunosc decat cativa enoriasi si nu acei care sunt unsi cu alifii. Beneficile au curs acum cred ca este vremea sa curga drepte judecati. Biserica se va reforma, si sa tinem cont ca rezultatul reformei a fost o noua miscare, cu multi oameni noi, si implicit cu foarte multi lideri noi. Acestia vechi vor face parte din reforma numai in masura in care vor sta serios de vorba cu Dumnezeul Biserici pe care ei au pastorit-o, pe care au ravasit-o, pe care au frecventat-o.

Biserica a fost facuta ca sa slujeasca de lauda slavei Sale. Biserica trebuie sa fie purtatoarea harului Sau, marturia transformarii datorita bunatatii si ingaduintei Lui. In Biserica poposeste Duhul lui Dumnezeu. Biserica este descoperitoarea tainei voii Sale si cea care raspandeste aceasta taina de a unii iarasi in Fiul Lui toate lucrurile. Biserica este castigata de Dumnezeu ca sa vesteasca puterile minunate ale Celui ce a chemat la lumina…

Pastori sufletesti trebuiau sa fie insufletiti de un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui Hristos şi să le fie luminati ochii inimii, ca sa vorbeasca si sa indemne oamenii sa cunoasca care este nadejdea, care este bogatia slavei, si care este nemarginita putere a Lui Dumnezeu in Hristos. Sau macar sa se roage fierbinte pentru acestea asa cum a facut Pavel.

In Hristos aceasta entitate  bine închegată, trebuia sa creasca, sa fie un Templu sfânt în Domnul, un loc al lui Dumnezeu, prin Duhul. Hristos trebuia sa locuiasca in inimile noastre, trebuia sa fim plini de toata dragostea Lui si sa ajungem plini de toata plinatatea lui Dumnezeu, ca slava Lui sa locuiasca in Biserica din neam in neam.

Unde este azi Biserica lui Dumnezeu?

 

Protestul s-a terminat

Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre….

Intreaga societate se impotriveste ca cineva sa faca aceasta, pentru ca de aici vine directia in care va merge acel cineva. Pe noi nu ne mira si nu ar trebui sa ne inspaimante acest lucru. Dar cand biserica isi da concursul, si in loc sa indemne si sa faciliteze autocercetarea, se impotriveste, intr-o buna masura, prin program, prin invatatura, prin partasie, atunci lucrul acesta este un mare rau. Un dublu rau. Odata pentru felul de om care se dezvolta in sanul acestei comunitati si a doua oara pentru impactul pe care acel om il va avea asupra tuturor celorlalti.

Tot ceea ce Domnul ne-a lasat scris in Cuvantul Sau este in primul rand pentru noi personal dar noi am facut predici pentru altii. Si suntem buni la asta. Pana cand insa fiecare om din biserica nu invata sa raporteze la sine cele citite, biserica nu va fi decat un alt cerc social. Si pare ca cine va vrea sa evolueze spiritual va avea mari piedici in cadrul acestui grup. Viata centrata pe sine in mod egoist este o mare eroare. Daca acesta ar fi scopul, ar trebui ca fiecare sa traim separat. Atat in societate cat mai ales in biserica, despre care spunem ca este o cladire bine inchegata, un corp ce functioneaza armonios si sanatos, sacrificiul personal este de mare trebuinta.

Impotriva acestor lucruri nu este nevoie de nici un protest. Cine vrea sa fie ce trebuie sa fie, cine vrea sa nu mai traiasca in minciuna, in fatarnicie, in ipocrizie, cine vrea sa asculte Cuvantul si soapta Duhului trebuie sa traiasca altfel in mod hotarat si statornic. Si lucrul acesta il va scoate definitiv din randurile diplomatilor. Cu parere de rau. La scurt timp dupa ce a avut loc reforma, protestul, cei care au inteles adevarul au format grupuri separate. Asa a avut loc reformarea bisericii. Marturia, a fost si trebuie sa fie protestul. In loc de aceasta unii s-au si apucat sa scrie noi teze. Unii s-au si apucat „sa se ia in gura” cu stapanirile. Unii s-au si apucat sa faca propuneri de legi. Protestul acesta nu este protestul urmasilor lui Hristos ci al unora care vor mai mult din beneficiile acestei lumi.

Sa ne ajute Dumnezeu, si ne ajuta, sa ne facem fata ca o cremene, si sa mergem pe drumul pe care a inceput sa mearga Hristos acum ceva timp. Daca umblam in lumina mostenim promisiunile.

 

 

 

 

Protestul s-a terminat

RATACIRE

Chemarea lui Dumnezeu la pocainta este o chemare la schimbare. Noi putem face aceasta. Dar daca este valabil intr-o directie insa este valabil si in cealalta. Noi putem deveni buni dupa ce am fost rai. Problema e ca dupa ce am facut aceasta ne-am intors de unde am plecat. Am constatat ca e mult mai usor sa facem lucrurile naturale. Nestatornicia inimi noastre ne-a readus in locul in care sa facem ce ne este mai usor, sa facem ce ne place, sa facem ce singuri decidem ca este de trebuinta. In aceasta sta ratacirea noastra.

Apoi mai este o cauza a ratacirii noastre: rautatea inimii noastre. Ea intodeauna se intoarce la lucrurile pe care le-a iubit inainte. Aici se intampla ca dupa ce oameni au devenit crestini si au inceput sa se schimbe in conformitate cu legile lui Hristos, la un moment dat se intorc la cele vechi si schimba legile lui Hristos ca sa dea bine cu ceea ce ei fac. Aceasta seamana a ratacire. De aceea oamenii lui Dumnezeu trebuie sa umble calauziti de Duhul. Ei nu pot avea incredere in ei insisi. Dar lucrurile acestea sunt departe de ceea ce se predica azi cu toata aceasta dezvoltare personala.

Slujirea lui Dumnezeu este contrara naturii umane. Daca am fi fost cum ne-a creat Dumnezeu slujirea Lui ar fi fost cel mai natural lucru din lume. Dar odata cu caderea, omul mereu isi intoarce fata spre ceea ce la facut sa cada. Dupa toate aceste neajunsuri existente in biserica, poate intelegem ca nu e lucru usor ca sa facem voia lui Dumnezeu. Ca pocainta nu e o actiune incheiata, ca umplerea cu Duhul nu e o chestie de simtire, ca lucrurile nu pot fi lasate in „voia sortii”. Este o lupta, este mereu necesara o cercetare a directiei, este nevoie de sprijinul celorlalti. Sa nu ne cuprinda lumea, sa nu ne insele firea, sa nu dam crezare oricarui duh. Dar cu toata aceasta ingamfare a celor care conduc….

Cea mai corecta evaluare a noastra si a altora e data de lucrurile pe care cineva le paraseste sau de cele la care se intoarce. Cand facem aceleasi lucruri pe care le faceam inainte doar ca le facem mai educat si cu un pic mai multa bucurie, e un semn ca pocainta nu prea s-a facut. Cand bisericile fac ceea ce face lumea doar ca le face sa para un pic mai morale si mai entuziaste e calea sigura spre ratacire.

Cineva nu trebuie sa umble in aceasta ratacire cu atat mai mult cu cat Duhul il va instiinta si conduce afara din aceasta. A te incapatana inseamna a te impotrivi Duhului. Batjocura si condamnarea nu trebuie sa ne sperie. In vremurile din urma aceasta separare a celor care il doresc pe Dumnezeu ii va supara cel mai tare pe cei din biserica institutionalizata. Ei vor fi cei care ii vor prigonii pe cei alesi. Ii vor tara inaintea dregatorilor dar lucrurile trebuie sa se intample asa pentru ca sa le fie marturie.

Protestul s-a incheiat

APATIA

Def: Stare sufletească a unui om, pe care nimic nu-l poate mișca Si:nepăsare, nesimțire, lipsă de energie  Cf indolență. Fizic consta în înăbușirea oricărei pasiuni.

Este de vorbit impotriva unei astfel de stari. Din punctul de vedere al activismului nu a fost niciodata o perioada atat de buna. Orice strangere laolalta pe orice motiv poarta emblema „partasiei”. Toate serbarile campenesti de odinioara la care acum nu se mai serveste tarie, sunt mese de dragoste. Nu au existat vreodata atata libertate de a organiza tabere si iesiri crestine. Strangerea si donarea de ajutoare, rechizite, pachete de pasti si de craciun este o bucurie pentru oricine. Dar cand vorbim de petrecerea timpului personal cu Dumnezeu, vorbim de apatie. Acea stare sufleteasca pe care nimic nu o poate misca. Pastori si lucratori sunt ingroziti, si li se poate citi asta pe chip cateodata, cand cineva mai spiritual propune un timp de rugaciune.

Daca e sa ne referim la vreo organizatie pamanteasca, da, sa lasam balta aceasta mare povara. Daca nu merge, nu merge. Dar daca ne auto intitulam oamenii lui Dumnezeu, oamenii calauziti de Duhul Sfant, trimisii Lui Hristos, …, atunci ceva nu se potriveste. Sa spui ca te ai intalnit cu Dumnezeu si apoi sa fi apatic, sa nu se cunoasca nicaieri pasiunea, sa nu se vada stralucirea fetei, denota o mare minciuna. Nici un om nu ar trebui sa se lase inselat de un astfel de prooroc. Daca imediat ce a trecut duminica, viata cuiva este alta decat piosenia afisata de la amvon, atunci lucrurile ar trebui sa fie clare.

Cei care vor Imparatia lui Dumnezeu ar trebui sa se departeze degraba de o astfel de comunitate. Intr-un astfel de mediu cresterea lor nu va fi sustenabila niciodata. Ca sa poata cineva scapa de apatie, trebuie ca sa traiasca o viata onesta si morala. Apatia se naste in locul in care isi da intalnire omul cu Dumnezeu si Dumnezeu nu apare. Pacatele lui pun un zid de despartire. Sunt fapte pe care Dumnezeu le uraste si nu le poate vedea, si uneori oameni traiesc in asa ceva fara sa stie. Solitudinea si meditarea in prezenta Cuvantului poate sa le descopere, dar comunitatea bisericeasca nu ajuta la aceasta.

Alteori lipsa discernamantului spiritual aduce apatia. E nevoie ca oameni sa aiba ochii deschisi la ce se intampla in timpul lor, in jurul lor, prin implicarea lui Dumnezeu. Dar comunitatea bisericeasca impiedica aceasta. Ea iti va incredinta o multime de lucruri pe care sa le faci si nu iti va incuraja niciodata meditarea, discernerea, solitudinea.

Se vorbeste de mult timp de apatie si de alte lipsuri ale bisericii, si singura cauza pentru care nu s-a facut ceva, este faptul ca fiecare a considerat ca nu la ei in biserica este problema. Fiecare arata inspre ceilalti. In contextul acesta ce sanse sunt ca lucrurile sa fie indreptate? Cine Il vrea pe Dumnezeu, trebuie sa se chinuie sa Il gaseasca, si dupa ce la fi gasit, sa-L caute in continuare cu aceeasi ardoare. Intelegeti ce vreau saspun!

Nu-i lucru usor sa scapi de apatie. In experienta mea am vazut oameni marturisind starea aceasta sufleteasca. Dupa un timp reintalnindu-ma cu ei, i-am vazut mai voiosi. Gata s-a rezolvat, au primit ceva de lucru. Si-au suflecat manecile de truda, dar in relatia cu Dumnezeu au ramas aceasi oameni… apatici. Daca nu-i vreo jucarie in preajma, nu poate intra in starea necesara rugaciunii.

 

Protestul s-a terminat

 

INVATATURA FALSA

Toate aceste lucruri care se intampla in biserica fac ca sa poata fi construita in ea o scena care este o platforma pentru o invatatura falsa. Pe scena apare un Dumnezeu care nu e adevaratul Dumnezeu, un om care nu e adevaratul om, un pacat care nu e judecat corect, si Isus care nu e adevaratul Isus. Lucrurile astea suna teribil. Nu vorbim de vreo platforma program a nu stiu carui partid care daca e gresita mai poate fi remediata cumva. Sunt lucruri de viata vesnica. Satan insusi, avid dupa inselaciune se mira de o asa oportunitate.

Se vorbeste despre un Dumnezeu care „este mai bun” decat  El este. Iertati-mi saracia literei. Daca Dumnezeu este privat de o parte din atribute, de catre biserica Sa care se presupune ca Il cunoaste, aceasta se face intr-un foarte mare detriment al ei. Biserica e mantuita prin tot ce este Dumnezeu. Lucrarea ei sta in picioare prin tot ce este Dumnezeu. Noi nadajduim in viata vesnica prin tot ce este Dumnezeu. Ne este la indemana sa Il retusam dupa lucrurile care ne plac, si sa Il facem nespus de bun, dar nu ne este de ajutor. Este o mare pacaleala.

Daca ne inselam cu privire la Dumnezeu, nu vom sti niciodata cine, ce, si de ce suntem unde suntem. Daca ne inselam cu privire la Dumnezeu nu vom intelege niciodata pacatul si consecintele sunt mai teribile decat suntem deschisi sa admitem. Daca avem o conceptie gresita despre Dumnezeu avem o credinta gresita despre Hristos asa cum pare ca si este. Hristos nu are nimic din taria fierului. In generatia asta Hristos e o persoana moale si timida. Pacatul e scuzat. Noi oameni trebuie sa fim toleranti. Si Dumnezeu e mai mult o energie.

Lucrurile acestea au fost raspandite cu ajutorul bisericii, cea care trebuia sa vegheze tocmai sa nu se intample aceasta. Macar daca ar fi o neveghere. Macar daca ar fi o desteptare. Dar unii oameni sunt prea orgoliosi. Si asta da nastere la o mare fatarnicie, in care traieste o intreaga comunitate.

Lumea se duce cu repeziciune in jos spre judecata finala dar nu trebuie sa mearga impreuna cu ea si biserica, sau macar nu toti din ea. Oamenii trebuie sa caute sa vada daca ce li se spune este in acord cu Cuvantul pe care l-a rostit Dumnezeu. Adevarul a fost revelat in Cuvant, odata revelat este treaba noastra sa aflam care este acel adevar si apoi sa ne conformam acelui adevar indiferent care va fi pretul. Nimeni nu ar trebui sa fie complicele minciuni prin tacere sau ignoranta.

„Hai sa ne ridicam barba un pic mai sus, sa lasam genunchii un pic mai jos si sa privim spre tronul lui Dumnezeu, hai sa fim curajosi dar amabili si hai sa ne rugam prin Duhul pana in ziua biruintei sau a gloriei.”

Protestul s-a terminat

IDOLATRIA

In privinta idolatriei biserica a stat cel mai relaxat. Ea nu a considerat vreodata ca ar avea vreun idol. Cu toate acestea era de ajuns sa intre cineva in culise, precum odinioara Isaia sau Ieremia. Daca am avea acces la camaruta cu rechizite, am descoperi si ca azi marketingul, banii si activismul sunt principalii idoli ai crestinilor. Consiliul director face planuri si pune la cale tehnici si metode de eficienta, e ca si cum Duhul nu ar mai cunoaste ce are in plan Dumnezeu si pe cine. Aici isi petrece dupamiaza de lucru pastorul si consulul delegat. Daca ar avea cineva curajul sa recunoasca ca orele destinate marketing-ului sunt net superioare minutelor postului si rugaciuni, am avea dovada.

Si la fel sta treaba in privinta finantelor. Nu se mai face lucrarea lui Dumnezeu dupa resursele avute si chiar si peste in credinta ca Dumnezeu va face mai mult decat stim si gandim. Si apoi cate suflete putem intalni fara ca macar sa cheltuim ceva. Se face intai lucrarea de strangere de fonduri si apoi continua strangerea de fonduri. Ca sa nu fie batator la ochi se trimite un misionar sau se incepe realmente un proiect. Pentru altii bani au fost un mijloc prin care au realizat ceva. Pentru cei de azi banii sunt scopul. Ar trebui sa ne fie de nepasare aceasta chestiune si sa lasam pe fiecare sa dea socoteala, si asa ne si este. Ce trebuie inteles e ca biserica are astfel de preocupari mult mai importante pentru ea decat insasi scopul pentru care exista.

Activitatea unui crestin trebuie sa fie neobosita in castigarea de suflete, dar ea trebuie sa inceapa cu Isus in odaita. Daca pierdem din pricina activismului dragostea pentru Hristos ar fi mai bine pentru noi sa stam degeaba. Nu este o vorba ieftina, este ce spune ingerul lui Hristos bisericii din Efes si apoi si celorlalte.

Eu nu vreau sa acuz. Scrierile acestea nu sunt despre asta. Toate acuzele sunt de prisos. Cineva se supara  ca nu e ascultat, cineva se supara ca este acuzat. Nu suntem aici pentru astfel de batalii. Cineva trebuie sa inteleaga daca e un adevar in toate acestea si daca trebuie si vrea sa faca ceva in privinta tuturor acestor lucruri. In ce il priveste strict pe el. Eu zic ca idolatria e o treaba serioasa a bisericii din orice vreme. Si ca intodeauna idolul a avut o privire tare nevinovata dar a furat intrega forta si marturie a unor bisericii. De aceea nu trebuie trecut cu vederea. Daca in asa ceva sta adevarata concentrare a bisericii eu unul nu vreau sa fiu acolo.

Protestul s-a terminat

OCULTISMUL

Cultul oricarui lucru numai a lui Dumnezeu nu. Cultul imitarii lumii. Dovada a imaturitatii si incertitudinii a unei biserici care zice ca are o experienta de 2000 de ani si zice ca e condusa de Duhul lui Dumnezeu atotputernic si atotstiutor. Da, e nevoie de copiere! Imi pare ca crestinismul e neinteles chiar de catre cei care pretind ca sunt crestini. Crestinismul e ceva strain acestei lumi, nu poti face o punte de legatura intre standardele lui si standardele lumii. Hristos nu imita si nu face curte lumii intr-o incercare jalnica de a o cuceri, cu toate acestea multe biserici sunt mai aproape de lume decat de standardele lasate de El in Noul Testament, aproape in orice privinta.

Cultul divertismentului. Ideea nespusa ca biserica este o alta forma de divertisment si de ocupare a timpului liber este un mare drog pentru crestinii din ziua de azi. Calitatea slaba si imorala a activitatilor bisericii, hraneste natura noastra carnala si poftele ei. Si aceasta este forta dominanta care conduce „inchinarea” noastra.

Cultul celebritatii. Oameni impresionati de celebritatile „convertite”. Oameni care lesina dupa ce spun acestia, si care accepta ce spun ei ca pe cuvantul important al momentului. Un fel de maxima zilei. Oameni plictisiti de ce spune Dumnezeu si de adevarurile Scripturii. Oameni care au nevoie de ceva care sa ii anime si sa ii emotioneze si gasesc ceva elebritati care sa ii fascineze.

Crestinismul s-a raspandit in intreaga lume, si in loc sa duca mantuirea, izbavirea, a promovat „cultura occidentului”, celebritatile momentului, si a fost un bun canal pentru largirea imparatiei celui rau. Cineva a arat cu boi nostri.

In aceste zile cine vrea sa placa lui Hristos care e pe cale sa se intoarca, trebuie sa isi intoarca hotarat spatele fata de toate acestea. Sa nu ii pese de torentul de „blesteme” se de excomunicari pe care responsabilii practicilor oculte le vor rosti. Si sa fiti gata sa iubiti Numele Lui.

  •  Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temniţe, vă vor târî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor din pricina Numelui Meu. Aceste lucruri vi se vor întâmpla ca să fiţi mărturie.