Caracteristicile Bisericii

„In zilele noastre avem niste crestini care nu sunt plini de bucurie dar care petrec mult timp ca sa o produca. Acum eu spun ca atunci cand ii dam lui Dumnezeu locul Lui in biserica, cand il recunoastem pe Hristos ca Domn nespus de inaltat, cand ii dam si Duhului Sfant locul Lui, vom avea o bucurie pe care nu va mai trebui sa o fabricam si aceasta este o caracteristica a bisericii pline de Duhul. Ei vor fi niste oameni plini de bucurie si va fi foarte usor sa ii distingi de copii lumii.”

Problemele secolului

Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Iar aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. (Eclesiastul4 ).

Interesul personal egoist este motivatia din sptele intregii conduite umane ( Epictetus).

Unul din lucrurile exagerat de rele si cel mai greu de corectat al secolului nostru este acest interes personal egoist. Orientarea pe sectorul de servicii a intiparit in fiinta fiecarei persoane abilitatea de a face ceva numai dupa constientizarea a ceea ce „imi iese”. Aceasta asezare a intereselor noastre inaintea semenilor nostri aduce o boala incurabila in societate. Oamenii nu mai pot trai in armonie decat atata vreme cat interesele lor nu intra in conflict, sau coincid. Cand are loc o modificare oameni se despart traind fiecare in colivia lor. Lucrul acesta a fost cu siguranta premeditat. Daca suplimentam aceasta tragica boala cu modificarea si amestecarea populatiei, avem cu siguranta premisele unei nenorociri. Iar daca mai punem in ecuatie si marile diferente economice dintre indivizi am transformat totul intr-o bomba cu ceas.

Totul este atins de acest interes. Pana si comunitatile de crestini care nu fac altceva decat ca isi mascheaza propriile interese sub masca evlaviei. Iar cand sarea isi pierde gustul si cand lumina lumii se stinge, nu mai ramane decat sa asteptam zorile unei vieti noi.

Cand Pavel vorbea despre propovaduirea crucii, vorbea despre aceasta intelepciune de a vedea ca viata cu Isus consta tocmai in aceasta renuntare le sine, tocmai in aceasta rastignire a patimilor si dorintelor proprii, pentru a putea fi parte a acestei comunitati incepute de Hristos. Crestinii au inteles ca trebuie sa vorbeasca despre cruce, ucenicii au inteles ca trebuie sa isi i-a crucea si sa Il urmeze. Hristos nu a venit sa isi faca voia, nu a venit sa i se slujeasca, nu si-a placut Lui, nu a facut cate ceva pentru Dumnezeu. Intr-o dedicare totala pentru onoarea lui Dumnezeu si pentru bunastarea omenirii, a trait o viata centrata pe altii. Crucea a devenit simbolul vietii lui Hristos lipsita de egoism si ar trebui sa fie simbolul vietii crestine normale.

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însusi?”

 

 

Bogati ca Avraam si ingamfati…

Adevarul e ca inca nu am auzit nici o predica despre ingamfarea lui Avraam, dar inca nu-i tarziu. Daca toti cei care au bogatii si sunt in biserica isi pun argumentul acesta, ca sunt ca Avraam, la capatai, de ce nu toti cei care sunt increzuti in biserica sa gaseasca de cuvinta sa vorbeasca de vreunul din scripturi care cica ar fi ca ei, iar Avraam ar putea face parte din lista. Nu va ganditi ca asta ar fi prea de tot. Cu siguranta ca ati auzit despre predici mult mai stupide.

Cred ca oamenii din biserica au nevoie de multe actiuni noi. O actiune buna si noua ar fi ca oameni sa invete sa „lucreze” cu oameni ca ei. Insemnaţi-vi-i şi să n-aveţi niciun fel de legături cu ei, ca să le fie ruşine. Daca or mai sti oamenii din ziua de azi ce o fi aia rusine, si daca or mai avea vreuni taria de caracter.

Pana una alta daca maine la biserica va intalniti cu cativa „Avraam”, nu va panicati ci sa stiti dar ca sunt vremurile din urma, caci cum altfel s-ar putea traduce 2 Timotei capitolul3, sau 2 Petru capitolul 3, sau 1Timotei capitolul 4 .

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti chiar din biserica. Caută să fii evlavios. Până va veni El, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o transmiti altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce „te ascultă” .

 

 

 

Am ceva impotriva ta.

Apoi poate fi spus si asa, desi eu cred ca mai repede poate fi spus cu precadere asa, ca in biserica se intampla ceva grav inca din zilele de demult, tare de demult (anul 90 A.D. ). Din sapte biserici: O biserica tare migaloasa avea probleme cu dragostea pentru Hristos, s-au pierdut in itele teologiei, a evangheliei sociale, si ma rog sunt destule comentarii pe problemele Bisericii din Efes. O alta avea probleme mici in ochii lor. Doar ceva legat de idoli si curvii. Niste dumnezei straini si mici cu care isi ocupau timpul, si niste infidelitati trupesti. Cei asta pentru marele Har a lui Dumnezeu? Aproape identic cu o a treia biserica. Diferenta e doar de cine aduce inlesnirea aceasta, o femeie in contrast cu niste barbati in cealalta. O a patra biserica era teapana, moarta, bustean, desi daca se uita cineva nepriceput la ea era tare convins ca e o frumusete de organizatie. Iar cea din urma era un conglomerat, un amestec atat de frumos pentru om dar atat de fara gust pentru Dumnezeu.

Taina celor sapte stele ( ingeri) si a celor sapte sfesnice (biserici) este descoperita de Isus prin ingerul Sau, robilor Sai. Stiu… si am ceva impotriva ta. Ma credeti sau nu lucrurile trebuiau rezolvate repede, in aceeasi generatie de oameni. Nici o biserica sub forma aceasta de organizatie locala, nu a fost conceputa ca sa mearga pana in vremea sfarsitului. Fiecare isi avea rostul ei, in orasul ei, pentru timpul ei si avea sa isi dea socoteala ei si sa isi aduca roadele ei. Fiecare credincios si participant la aceasta biserica avea sa stea in curand in fata Facatorului ei.

S-a spus ce era de spus si se spune in continuare prin Duhul. Cine are urechi pentru auzit sa asculte ce zice bisericilor locale Duhul. Acum nimeni sa nu se creada ca face parte din cele doua biserici tare bune, numai pentru faptul ca sta scris afara deasupra intrarii un astfel de titlu. Nu-i cazul. Daca citesti bisericile astea: una era tare saraca, si era intr-un necaz; iar cealalta avea o misiune speciala in mijlocul unor situatii dificile. Ceea ce cred ca nu se pune in aceeasi cumpana cu cei care nu au alta greutate decat sa gaseasca un loc de parcare, si nu au nimic special decat celebritatea predicatorului.

Domnul

„Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

In clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”

Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de Diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit.

Ieremia

Aşa vorbeşte Domnul: ‘Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au depărtat de Mine şi au mers după nimicuri şi au ajuns ei înşişi de nimic?

Daca citeste cineva istorisirea aceea pana la sfarsit afla, asa cum am aflat si eu in ce sens s-a departat Israel de Dumnezeul lui. Zice-se ca religia lor a avut parte de o transformare uluitoare, de necrezut si de neasteptat. Pazitorii Legii au lasat-o mai moale cu „Legea”,probabil ca au trecut la un fel de har, pastorii sufletesti nu au mai hranit sufletele lor,or fi trecut pe dezvoltare personala, si prorocii lor au proorocit folosindu-se de metodele celor ce slujeau lui Baal. A rezultat de aici o complect alta inchinare si partasie, au zugravit un complect alt dumnezeu.Ca atare:

oamenii au pierdut frica de Dumnezeu:”… singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să n-ai nicio frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.”;

au pierdut disciplina:”… Nu mai vreau să slujesc ca un rob! si, pe orice deal înalt şi sub orice copac verde, te-ai întins ca o curvă…”;

si-au pierdut roada:”…Te sădisem ca o vie minunată şi de cel mai bun soi. Cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?!;

si-au pierdut onestitatea:”… Cum poţi să zici: Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali? Priveşte-ţi urma paşilor în vale…”;

si-au pierdut bunul simt:”…ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar, când sunt în nenorocire, zic: Scoală-Te şi scapă-ne!

Au devenit niste vicleni. Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi  nelegiuirea inveti cum sa o folosesti. 

„Treceţi în ostroavele Chitim şi priviţi! Trimiteţi la Chedar, uitaţi-vă bine şi vedeţi dacă s-a întâmplat acolo aşa ceva: şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!  Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul.”

Stiti ce imi pare mie? Ca Ieremia vorbeste parca de noi. De ce o fi ingaduit Dumnezeu sa se scrie si sa ramana istorisirea aceasta? Poate pentru ca, zice-se ca cine nu invata din istorie nimic, este condamnat sa o repete.

 

Ieremia

Nici o carte nu-i ca Ieremia, nici un predicator nu-i ca fiul lui Hilchia!

Cateva scurte argumente.

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.’

Pe Ieremia nu la trimis tataso la scoala de predicatori si nici nu s-a dus el singur ca sa-si faca o cariera din asta, pentru ca a auzit ca predicatorii o duc bine inca de tineri. Nu muncesc mai nimic si totusi au pozitie sociala si materiala mai buna decat a multor truditor din tara, viitori enoriasi. Toti le fac favoruri si umbla lumea se le dea locul intai la petreceri si la „piata”. Daca au un speech bun, la un timp bun, calatoresc gratis in lume, si daca se ocupa si cu vreo fundatie NON profit, fac totusi un profit consistent.

Pe Ieremia la ALES Dumnezeu, la TRIMES Dumnezeu, si la PUS Dumnezeu in locul unde a fost planul Lui. Cand vedeti pe cineva din secolul asta cu un asa CV, va rog insistent sa luati aminte la ce spune.

Si ce voi zice eu, ca nu imi ajunge vremea sa vorbesc despre tot ce mai zice Dumnezeu Tatal despre el: „Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine”…, „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta”.” Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc”…,  „Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii”… . „Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă”… .ETC.

Ieremia s-a dus ascultand, dar nu a luat „aer” in piept, ca sa poata vorbi cu superioritate, nici cu ironie. Nu a facut din predici bancuri seci. Nu a inceput vorbirea cu stiri de prin lume si nici nu s-a laudat ca a vazut cerul, sau ca l-a vazut pe Dumnezeu. „Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plânge în ascuns pentru mândria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie.”

Uneori imi spun, de ce nu mai trimite Dumnezeu oameni precum cei din vechime?…

Dumnezeu a randuit sa le avem cuvintele scrise, pana chiar si emotiile transmise, si … „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.’”

Stigmata pocainta

Imi pare rau pentru distrugerea semnificatiei cuvantului pocainta. Si-au dat concursul aici si multi, foarte multi predicatori, care au predicat Cuvantul cu determinarea unui om care a gasit o multime de oameni care sa il asculte, dar fara intelepciunea unuia care „a studiat” tot ceea ce trebuia studiat inainte.

In zilele noastre sa nu pomenesti de pocinta. Oamenii se simt imediat agasati de termen si aproape ca nu mai privesc la omul care tocmai vorbea ceva despre aceasta. Totusi imi pare ca singura varianta a continuarii existentei noastre ca oameni intr-o societate cu consistenta, este tocmai aceasta dispretuita pocainta.

Pocainta indica ceva extrem de important. Ea este transformare veritabila a tuturor aspectelor existentei umane. Dar si constientizarea profunda a motivului si a efectelor care ar persista daca ea nu ar avea loc. Pocainta schimba directia vietii, paraseste vechile indeletniciri, inlocuieste vechile afinitati si dragalosenii. Pocainta omoara vechile griji, arunca totul peste cap si incepe o existenta noua dupa realitati si nu dupa inchipuiri. Pocainta il face pe om sa ii para rau de timpul pierdut in zadar, in trecut. Il face pe om sa simta gustul amar al amagirii traite de fiecare realizare care a parut a fi ceva si nu a fost. Il face sa simta fiorul rece a gresilelor facute cu semenul lui, cu familia lui, cu cei ce l-au iubit. Ii pare rau de indiferenta fata de casa lui, de cetatea lui, de comunitatea lui, de neamul lui. Pocainta il face pe om sa condamne stilul de viata fara griji si nepasator, in nebunile si placerile lumi acesteia. Si nu pot exprima destul de bine in cuvinte ce poate da unui om: PO- schimbarea, si CAINTA- constienta.

Dragul meu sa ne punem increderea intr-o remaniere, intr-o noua alegere, noua asezare a centrelor puterii; alta strategie, alta filozofie, alta religie, alta conducere,alt partid, alta tara; noua politica, noua alianta, noua structura, noua civilizatie; dar acelasi tip de OM este o mare ILUZIE, si totodata o mare amagire. Avem nevoie cu totii de pocainta. Daca nu, sa nu ne tulburam de TOT ce o sa se imprejurul nostru.

Si vrand nevrand ar trebui sa intelegem ca fara ajutorul lui Dumnezeu, Tatal nostru, Creatorul nostru; fara calauzirea si invatarea Lui, pocainta ne este cu neputinta.

Fiecare sa apuce dar pe prietenul sau, pe fratele sau, pe ruda lui si sa zica: veniti sa cautam pe Domnul. „Lucrati potrivit cu nevinovatia, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.” Fiti-va voua si lor modele.

Tefania 2:3 Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi in adevar cuvintele Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că vom fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.

Propovaduitorul

Nu cei iuţi aleargă, nu cei viteji câştigă războiul, nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nu cei pricepuţi bogăţia, nu cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări.

O mică cetate, cu puţini oameni in ea, si un om sărac, dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui de un împărat puternic, care a împresurat-o şi a ridicat mari întărituri împotriva ei. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac.

Totuşi, înţelepciunea săracului este dispreţuită şi nimeni nu-l ascultă.

Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni. Înţelepciunea este mai de preţ decât sculele de război, dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.

Propovaduitorul

Du-te dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.

Hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.

Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!