Psalmul 95

Veniti.

Sa cantam cu veselie. Sa strigam de veselie.

Sa mergem inaintea Lui… cu laude, sa facem sa rasune cantece.

Sa ne inchinam, sa ne smerim, sa ne plecam genunchiul.

O de am asculta astazi glasul Lui. De nu ne-am impietri inima.

Domnul este un Dumnezeu- mare, un Imparat- mare, Creator, Sustinator, Proprietar. El este Dumnezeul nostru, noi suntem poporul Lui.

Sa nu-L lasam sa se scarbeasca de noi si de neamul acesta.

Anunțuri

Psalmul 94

S-ar putea? Exista vreo probabilitate? Vreo sansa…?

Ca Cel ce a facut urechea, sa nu auda? Cel ce a facut ochiul, sa nu vada? Cel ce pedepseste neamurile, sa nu pedepseasca si pe ceilalti? Cel ce a dat omului pricepere sa nu stie gandurile. Cel ce a invatat pe om Legea Lui, sa nu o aplice?

Nu! El va face odata dreptate, si cei ce au inima curata se vor bucura de aceasta pentru ca o vor gasi buna. Domnul nu isi lasa poporul, nu isi paraseste mostenirea. Domnul sprijina intr-un fel sau altul, invioreaza, mangaie. Domnul este un turn de adapost si o stanca de scapare, cei neprihaniti se adapostesc in El, si vor gasi scapare.

Si cei rai. Cei care uneltesc impotriva poporului Domnului. Cei care tin cuvantari, care vorbesc cu trufie si se lauda, care spun tare, cu dispret si trufie lucruri neadevarate. Cei care asupresc, care se ridica impotriva strainului, a vaduvei si a orfanului, cei care osandesc pe cel nevinovat si pe viata celui neprihanit nu pun nici un pret. Cei care stau in pozitie de autoritate si la adapostul Legii, care spun ca lucreaza in Numele Lui Dumnezeu, dar care nu au nici cel mai mic gand sa-L lase pe Dumnezeu pe scaunul lor (care este de fapt al Lui) de domnie. Vor primi asupra capului lor nelegiuirea si rautatea proprie.

Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!

Psalmul 93

Ca de la cer la pamant.

Raurile vuiesc, valurile marii urla. Mai puternice decat ele este insa „ceea” ce este in locurile ceresti. Tot asa este cu diferenta dintre domnia lui Dumnezeu si stapanirile oamenilor. Scaunul Lui de domnie este din vesnicie, are o traditie si o experienta colosala. Locul scaunului de domnie este in cer, un loc mai inalt si cu o autoritate nespusa. Maretia si puterea Lui este aratata de faptul ca universul nu se clatina, nu exista impresia ca lucrurile sunt subrezi. „Declaratiile si enunturile” Lui intodeauna se dovedesc in totul adevarate. Valoarea tuturor lucrurilor Lui, caracteristicilor Lui, atributelor Lui este data de faptul ca sunt vrednice de venerat, sunt sfinte.

Tot ce este Dumnezeu si domnia Lui sunt lucruri vesnice, vor tinea cat vor tinea vremurile. Dumnezeu imparateste!

Psalmul 92

Ce tradeaza lauda lui Dumnezeu?

Intelegerea diferentei intre cel care piere si noi a caror putere ne este intarita si a caror energie ne este reimprospatata. Chiar daca in unele lucruri e nevoie de putina rabdare.

Omul prost nu cunoaste perspectiva lui Dumnezeu. Cuprins de prezentul lui glorios, nu intelegere „adancimea” gandurilor lui Dumnezeu. Chiar daca inflorirea lui este frumoasa, nu este decat pentru un timp dupa care urmeaza sa fie nimicit pe vecie.

Dar noua Doamne ne dai puterea bivolului si pe noi ne stropesti cu undelemn proaspat. Ne faci sa „inverzim”, sa crestem, ne dai sa aducem rod, sa fim plini de seva. Ca sa se arate ca Domnul este drept, ca El este statornic.

Noi vestim dar lauda Lui, marim Numele Lui, dimineata aratam spre bunatatea Lui si noaptea spre credinciosia Lui. Caci mari sunt lucrarile Tale, si Tu Doamne esti inaltat in veci de veci.

Psalmul 91

Cine cunoaste Numele Lui?

Cel care se increde in El! Nu tine de scoala facuta, nu tine de abilitatile si capacitatile intelectuale. Nu este nimic din religia practicata, din apartenenta la o anumita grupare conservatoare sau liberala. Totul este credinta in Numele Lui in toata umblarea unui om. In situatii de incertitudine, de boala, de groaza, de navalire de osti dusmane. In timpul zbaterii zilnice, a indatoririlor cotidiene. In zilele disputelor si situatilor tensionate cu semenii. In acele timpuri de stramtorare si neajunsuri fizice si materiale. Acel care crede se odihneste datorita increderii in Domnul Dumnezeul lui.

Aceasta odihna tradeaza cunoasterea cu adevarat a lui Dumnezeu. Si mai minunat este ca protectia lui arata cunoasterea lui, de catre Dumnezeu. „Ma iubeste”, zice Dumnezeu. De aceea il voi izbavi, il voi ocroti, ii voi raspunde, voi fi cu el, il voi proslavi. Il voi satura cu viata lunga si-i voi arata mantuirea mea.

Acestia sunt adevaratii copii ai lui Dumnezeu. Relatia o dovedeste.

 

 

Cartea a patra. Psalmul 90

Despre vremelnicia omului odata cu indepartarea de Dumnezeu.

Noi suntem nevoiti sa ne intoarcem in tarana, si chiar de am exista o mie de ani, ce sunt acestia fata de eternitatea lui Dumnezeu. Noi suntem mistuiti si ingroziti de existenta lui Dumnezeu, lumina Lui scoate la lumina nedesavarsirea si stricarea noastra. Toate realizarile noastre dupa intreaga viata nu sunt mai mult decat aceasta truda si durere, zbaterea noastra, pentru ca ce am realizat se duce la fel ca si noi.

Restaurarea lucrurilor.

Prezenta lui Dumnezeu da tihna sufletului care altfel ar fi intr-o continua zbatere. El ne satura, ne stampara si ne putem bucura si veseli, toata viata noastra. Lucrarea mainilor noastre se intareste pentru vesnicie. Noi ne gasim locul si rostul.

Fie peste noi asadar prezenta Domnului Dumnezeului nostru.

Psalmul 75

Eu zic celor ce se fălesc: „Nu vă făliţi!” Şi celor răi: „Nu ridicaţi capul sus!” Nu vă ridicaţi capul aşa de sus, nu vorbiţi cu atâta trufie! Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul.

Psalmul 74

Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun proroc şi nu mai este nimeni printre noi care să ştie până când… Până când, Dumnezeule, va batjocori asupritorul şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău? Pentru ce Îţi tragi înapoi mâna şi dreapta Ta? Scoate-o din sân şi nimiceşte-i! Ai în vedere legământul! Căci locurile dosnice din ţară sunt pline de bârloage de tâlhari.

Psalmii 73

Era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi când vedeam fericirea celor răi. Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea, mândria le slujeşte ca salbă şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul. De aceea, aleargă lumea la ei, înghite apă din plin… Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile. 

M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!