Sa dea Dumnezeu sa nu fie vre-„o profetie”

Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo,

unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului Meu Israel!

OPRIRE

Şi acum,

fiindcă aţi făcut toate aceste aceleasi fapte, –zice Domnul–,

fiindcă v-am vorbit dis-e-dimineaţă, şi n-aţi ascultat,

fiindcă v-am chemat, şi n-aţi răspuns,

voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.

INTR-O PIESA DE TEATRU AR SUNA TARE TOBELE

„Vă voi lepăda de la Faţa Mea, cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămânţa lui Efraim!’

Si tu, tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei şi nu stărui pe lângă Mine;

căci nu te voi asculta!

Nu vezi ce fac ei?

  • Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi-le carnea! Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi-de-tot şi jertfe în ziua când i-am scos din ţara Egiptului.

Si iată porunca pe care le-am dat-o: «Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi!»

… si ei au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte.

Reclame

Partea din Scripturi cu Iudeii si Biserica

Nu-mi propun sa acopar vreo majoritate a cazurilor.

Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască, şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului. Dar Domnul a trimis pe îngerul Său şi l-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu. În urmă Petru, s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo.

Sergius Paulus, un om înţelept, a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul, un proroc mincinos, un iudeu, le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.

Neamurile i-au rugat pe Barnaba şi pe Saul să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri. În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau. Iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor.

În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut. Dar iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele neamurilor împotriva fraţilor.

În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată. El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea, Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat… Atunci, au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.

Câţiva oameni plecati din Iudeea învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”  Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite, şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.

Cand Scripturile rezerva ceva loc pentru asa niste istorisiri, inseamna ca ele sunt de vreo oarecare importanta. Cand marii preoti i s-au impotrivit lui Isus, zicea Petru candva ca a fost doar o greseala. Dar ei au insistat sa arate ca lucrurile nu au fost deloc asa. Iudeii s-au impotrivit si dupa aceea respandirii lui Hristos Isus, nu numai in Iudeea ci in toate imprejurimile si chiar printre neamuri. Stefan a si aratat aceasta in „cuvantarea” lui de dinaintea mortii.

  • Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
  • Si Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.

Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. 

Au trecut atunci prin Misia şi s-au coborât la Troa. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”

Si de aici urmeaza o schimbare de ton, de circumstante, si de istorie.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

In afara traditiei.

Enea- nume grec, Tabita sau mai degraba Dorca- nume grec, si Cornelius- nume roman.

Petru cerceta pe sfinti. Cauta sa vada modul cum isi tineau credinta, caci lui i-a cerut Domnul sa pasca turma Sa. A coborat si la iudeei care locuiau in Lida. Acolo l-a vazut pe Eneea cel mai probabil unul dintre neamuri. Dar Domnul i-a transmis cumva ca trebuie sa se atinga de omul acesta.

  • „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul”.

Isus Hristos care cunostea inima acestui om, a hotarat sa-l vindece. S-au facut deja multe transformari si multe minuni dar cred ca in special iudeilor. Acum Isus Hristos ii cere lui Petru sa se atinga de Eneea. Si toata cetatea s-a intors cu fata si inima la Domnul. Daca pana acum au privit cu jind la comunitatea credinciosilor, oameni deosebiti din orasul lor, acum au inteles ca se pot intampla si pentru ei lucruri deosebite. Petru a plecat mai departe dar Eneea tocmai s-a sculat si si-a facut patul.

Evenimentul nu este ceva izolat, caci pe cand era Petru in Lida au trimis ucenicii din Iope vorba sa vina la ei. Caci si Tabita/ Dorca, isi aratase inima plina de compasiune, dar acum murise. Petru s-a dus si a vrut sa vada ce-i zice Domnul si cu privire la Dorca.

  • Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat;
  • apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.

Caci moartea Dorcai a fost doar un semn. Hristos ii zicea lui Petru ceva. Asa ca desi nu intentionase, Petru a ramas multe zile in Iope la un tabacar pe nume Simon.

Cand are loc evenimentul cu Cornelius, Petru era deja invatat sa aiba de a face si cu neamuri, sau pe jumatate neamuri, doar ca nu intrase inca in casa lor. S-a dus Petru la Corneliu, si pregatit de vedenia lui, a intrat la el unde erau adunate mai multe neamuri, caci Domnul vazuse ca:

  • Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.

Petru a început să spuna ce a constatat: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El. Apoi a continuat cu partea cel priveste pe Hristos, si in timp ce le vorbea despre Isus si despre iertarea ce poate fi primita de cei cred, Duhul se si pogorase peste cei ce ascultau Cuvantul, caci oamenii care cred in Dumnezeu si se tem de El, in respecta si-L primesc si pe Fiul Sau. Nu a fost nevoie de vreo declaratie pentru ca nu Petru a dat Duhul ci Dumnezeu care le cunostea si lor inima. 

Si acum lucrul care ne intereseaza pe noi cei care mai privim la Biserica primilor crestini. Fapte 11:17-18

  •  Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”

Dumnezeu a dat si neamurilor pocainta. Nu i-a invatat traditia iudaica sau ceva de genul acesta. Le-a dat prin raspandirea lui Hristos, cercetarea. Intr-un fel sau altul cei care au primit cercetarea o arata prin faptele lor asa cum au aratat-o Enea, Dorca si Cornelius. Apoi sunt gata sa primeasca o alta viata si pe Duhul Sfant ca sa fie sfinti.

Fenomenul s-a produs si in Antiohia. „Mana Domnului” era deja la lucru cand au ajuns ucenicii. Dumnezeu dadea cercetarea, ucenicii il raspandeau pe Hristos si un mare numar de oameni au crezut si s-au intors la Domnul vietii. Cand au ajuns trimisii din Ierusalim au văzut harul lui Dumnezeu, s-au bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.

  • Unul din ucenici, Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.

Pentru ca Crestinismul avea de-a face cu cercetarea, cu primirea lui Hristos si a Duhului Sfant, nu cu impamantenirea vreunei traditii.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

Cum se caracteriza Adunarea.

  • Biserica …, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.

In Iudeea, Galileea si Samaria era pace. Asa ca adunarile de crestini aveau un har mare de la Dumnezeu. Dar ei nu au facut din har un prilej ca sa traiasca pentru firea lor pamanteasca.

Biserica se intarea sufleteste. Scriptura zice ca aceasta intarire era legata de Cuvintul harului lui Dumnezeu, acele promosiuni pe care ni le-a facut Domnul. Era legata de prorocie, adica de descoperiri in ce il priveste pe Hristos. Era legata de multumire si recunostinta la adresa Lui. Si avea de a face cu ferirea de dezbinari, iar aceasta presupunea separarea imediata de crestini care erau batjocoritori la adresa lui Hristos prin faptul ca trăiau după poftele lor nelegiuite. Ei erau aceia care dadeau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care nu aveau Duhul.

Si Biserica umbla in frica Domnului. Aceasta teama de Dumnezeu privea comportamentul drept, fara a se avea in vedere fata oamenilor. Aceasta binenteles ca avea de a face cu judecata propriilor fapte si ale celorlalti in ideea de a nu lasa cumva nevegherea sa faca stricaciuni. Aceasta teama de Dumnezeu cuprindea intelegerea voii Lui, a poruncilor Lui, a asteptarilor Lui. Se mai avea in vedere ca lucrurile facute pntru Dumnezeu sa fie facute ca inaintea Lui, a unui Dumnezeu care stie ce noi am vrea sa tainuim. Frica de Domnul era urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă. Si categoric erau atenti la pizma sau invidie care era un ”motor” care ducea pe om departe de respectul pentru Domnul.

Biserica se intarea sufleteste si umbla in frica lui Dumnezeu, ca atare Biserica se inmultea pentru ca Duhul nu i-a parasit niciodata. Iar ajutorul Duhului face mai mult decat inepuizabilele resurse pe care le are biserica astazi.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini vedem ca, oamenii aceia aveau un cuget curat, o credinta sanatoasa, si o mare admiratie si teama fata de Dumnezeu si fata de Domnul, iar Biserica prin Duhul se inmultea. Oameni acestia de azi au o tona de echipament, o tehnologie fara asemanare, o multime de resurse umane si financiare, ca urmare lucrarea aduce profit si ei se multiplica dar nu se vor inmulti niciodata. Ajunge Dumnezeu sa-l judece pe unul si sa dea sentinta pentru toti.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

Convertirea

Un „greu” al lumii convertit usor.

Saul, lumina, glasul, sufletul, trupul, si Anania.

Saul, un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor daca e sa-l caracterizam dupa propriile-i cuvinte.

Lumina- dovada ca Hristos… „a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi, că S-a arătat”… la mai multi, si după ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie (Saul).

Glasul- rezolvarea necunoscutelor sau raspunsurile la intrebari: „Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.

Sufletul- „…Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” 

Trupul- „Saul s-a sculat de la pământ şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc.” Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic, nu i-a trebuit nimic.

Anania- „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.”

Cat de mult seamana convertirile din ziua de azi cu cea a lui Saul? Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini, vedem ca oamenii au devenit urmasi ai lui Isus si au facut fapte mari in Numele Lui. Dar vedem ca in ei a avut loc o lucrare care astazi este necunoscuta bisericii si datorita absentei ei lipsesc si faptele aprobate de Dumnezeu. Lucrari pe care azi le numim mari se sting usor si repede cand iese la iveala caracterul neconvertit al lucratorului. Dupa zeci de ani de slujire, ies la suprafata faptele adevarate nu cele promovate. Si lucratorul lui Dumnezeu in loc sa sfarseasca ca un martir, ”agonizand” pentru Imparatie pana in clipa plecarii lui, sfarseste uitat pe undeva cheltuindu-si pensia si recastigandu-si reputatia.

Totusi nu ne pierdem nadejdea. Stim ca pe undeva mai exista oameni care ca si Saul dupa ce s-au convertit, se întăresc din ce în ce mai mult şi fac de ruşine pe „iudei”, dovedind că Isus este Hristosul.

 

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

Misiunea.

„Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.”

Cine ar fi trimis astazi un misionar intr-un loc pustiu? Nimeni dintre pastori. Doar Dumnezeu trimite pentru ca El stie pe cine a chemat la El. Si cine dintre lideri s-ar fi dus? Tot nimeni. Doar unii ca Filip care mai aud glasul Lui. Si ce avea Filip? Avea pe inima sa duca oameni la Hristos, nu la el in comunitate sau biserica. Filip l-a adus pe Natanael la Domnul si stim cine era Natanael. Filip a facut cu putinta apropierea de Domnul a unor greci. Filip a mers, in Numele Lui in Samaria, spre surprinderea tuturor. Si iata tot Filip s-a dus pe un drum pustiu ca sa vorbeasca cu un Etiopian. Odata vom intelege de ce Domnul a chemat un Etiopian, cu mare influenta la împărăteasa Candace a etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei.

Omul acesta din Etiopia se pare ca era pasionat de profetii. Citea Isaia. Filip nu a facut mare caz de aceasta. Nu a filozofat pe baza pasiunilor comune. Si nici nu a facut un seminar de dezvoltare personala. Nu i-a cantat, nu l-a pus sa se roage, ci: „Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus.” Cand Isus a fost descoperit, Filip nu a trebuit sa-i faca vreo invitatie „sa vina in fata” pentru ca: „Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”

Prea simplu. Daca asa stau lucrurile nu se mai justifica multe din actiunile noastre de azi, si multele fundatii si organizatii crestine. Seminariile s-ar inchide caci Etiopianul plecand cu Duhul si plin de bucurie era intr-o scoala mai buna, si urma sa devina un misionar mai fructuos. Mult slavitele noastre zeciuieli, motiv da mare mandrie personala pentru multi si criteriu de alegere in comitet, nu ar mai fi chiar asa trebuincioase, caci Filip a evanghelizat in zona sa, a alergat ca sa ajunga carul si pentru ca la dus a ajuns prea departe, inapoi la adus Duhul pe sus. Dar noua ne este greu sa mai credem ca Dumnezeu se mai poate descurca fara noi, de aici si lipsa Lui de minuni.

Filip era la Azot, in drum spre Cezareea, si respandea pe Hristos in toate cetatiile pe unde trecea. Nu-i de mirare ca in urmatorii 40 de ani, putinii crestini, fara fonduri, fara strategii, fara logistica au facut ca paganismul sa fie minoritar intr-o zona destul de intansa. Nu erau toti crestini, dar mai toti auzisera de Hristos si Hristos a inceput sa le afecteze viata. Si mie imi pare ca este mai mult decat cazul de fata cand toti sunt crestini dar Hristos nu mai are influenta la fel de mare.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini am vedea ca simplitatea lor a sprijinit adevarul si lucrarea care era facuta de Duhul cu cine gasea Dansul de cuvinta. Ca nu au facut vreun plan de a „ataca” pamantul ci au facut un angajament de a fi o marturie pentru Hristos oriunde ii va purta Duhul Binecuvantat pe care l-a trimis Tatal. Prigoana sau conditiile meteo, slujba sau familia au fost folosite de Dumnezeu ca sa-i miste dintr-un loc in altul. In orice loc au ajuns, in orice circumstante, cu bucurie au trait in Numele Lui. Lumea nu le-a atins decat exteriorul, inima calda era pentru Hristos Isus pe care L-au cunoscut sau pe care, la unii Duhul L-a revelat. Oamenii nu puteau sa nu fie atinsi de Hristos, de Duhul sau de ucenicii Lor.

 

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

Misiunea.

Filip s-a coborat in cetatea Samariei si la „raspandit” pe Hristos. A fost timpul cand cetatea a luat o scurta pauza de la smecheriile lui Simon vrajitorul. Noroadele luau aminte la cele spuse de Filip iar cand au vazut eliberarea oamenilor de duhuri necurate si de draci, au fost cuprinsi de o mare bucurie.

Biruinta Cuvantului a fost in primul rand impotriva lui Simon desi nu impotriva lui s-a concentrat. Cetatea care asculta si era dusa in ratacire de Simon, a gasit eliberare in Hristos si de aici marea lor bucurie generala.

Prin propovaduirea lui Hristos oamenii au fost expusi adevarului, apoi a venit timpul cand ucenicii lui Hristos s-au confruntat cu cel care tinea tinutul in minciuna. Fara aceasta confruntare oamenii nu ar fi stiut pana la urma ce trebuie sa aleaga. Dar in confruntare adevarul a stralucit si minciuna si-a aratat adevarata fata. Despre minunile lui Simon oamenii spuneau ca este puterea lui Dumnezeu. Cand a venit Filip au primit bucuria eliberarii de neputinte si pacea ce nu o puteau explica. Dar care sa fie ceea ce trebuie sa aleaga. Confruntarea a descoperit totul.

Simon accepta botezul, si se face cumva urmasul lui Filip pe care nu il scapa din ochii. Pentru cetate aceasta a fost o demonstratie pe cine trebuie sa urmeze. Dar  lucrurile nu erau terminate. Simon il urmarea pe Filip cu un scop si lucrul acesta s-a vazut cand au venit apostoli de la Ierusalim, de la care Simon a incercat sa cumpere Duhul.

„Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te dar de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă, căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.”

DECI cine era Simon? Un lider religios, sau cel putin un lider care accepta ca lucrarea lui era de la Dumnezeu. Nu uitam ca suntem in Samaria. Simon era un om cu bani si care a facut bani din aceasta lucrare. Simon era un om care vedea repede de unde ii putea veni avantajul. Simon nu tinea la religia lui daca cadea in disgratia maselor. Simon nu era tocmai un om curat la inima sau nevinovat in ceea ce facea. Simon era destul de adanc atins de starea lui asa incat era legat in lanturile faradelegii lui.

Daca Simon nu era confruntat si dat pe fata oamenii nu ar fi avut multe sanse in Samaria chiar dupa ce au crezut in propovaduirea lui Filip. Biserica intemeiata acolo l-ar fi avut membru, doar s-a botezat, apoi lider si apoi cine stie. Daca in Ierusalim apostolii nu i-ar fi confruntat pe preoti….? Daca Pavel nu i-ar fi confruntat pe cei din Sinagogi…? Daca noi, noi nu!

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

Probarea Cuvantului

Nu-i potrivit pentru apostoli (trimisi) sa lase Cuvantul ca sa se ocupe cu altele, se zice in „Faptele apostolilor” cap.6. Asa era inainte. Acum nu mai e asa. Si inainte, acest mare secret a dus la un foarte mare succes. Cuvantul s-a raspandit tot mai mult, ca urmare numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.

Atunci s-a intamplat ceva. Inevitabil, Cuvantul a intrat in „conflict” cu minciuna, cu rastalmacirea, cu religia moarta, cu parerile si ideile oamenilor. Si nimeni nu putea sa stea impotriva intelepciunii si Duhului. Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă…” Au dus vestitorul Cuvantului in sobor si l-au condamnat la moarte. Pentru ca oamenii incapatanati sau impietriti totdeauna s-au impotrivit Duhului Sfant.

Religia ii lasa pe oameni asa cum sunt atata timp cat indeplinesc niste simple, cateva conditii. Duhul Sfant insista sa ii transforme.

  • Pe care din proroci care vesteau Neprihanirea nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât, voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, dar n-aţi păzit-o!…

Aceasta este proba Cuvantului. Cuvantul dus de vestitor si cu ajutorul Duhului Sfant insista la o pocainta, schimbare. Iar lucrul acesta deranjeaza. Dar aceasta ne confirma noua ca ducem Cuvantul care trebuie, si ca cel care il primeste ne este frate sau doar unul care in curand ne va ucide cu pietre.

Incapatanarea mintii „îi tăia pe oamenii religiosi pe inimă” şi scrâşneau din dinţi împotriva lui Stefan. Iar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Si-a incredintat duhul in mana lui Dumnezeu si a adormit, in vreme ce religiosii inca racneau si aruncau cu pietre in el.

In ziua aceea s-a pornit o mare prigonire impotriva Bisericii, la inceput in Ierusalim, apoi in multe locuri. Dar apostoli si ucenicii au inteles ca sunt pe calea cea buna intrucat Domnul lor ii instiintase despre mersul lucrurilor.

  • Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor. 
  •  Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

Confruntarea cu religia.

Cand tipare se statornicesc intodeauna in spate sunt lucrurile societatii omenesti, marea beneficiara. Marele preot, (intodeauna un mare preot), pion al partidei saducheilor, ii cheama pe urmasii lui Isus la ordine, instigati de orgoliul saducheilor care se vad descoperiti in privinta invieri. Din punctul lor de vedere noroadele nu pot cunoaste adevarul, din puntul lui Dumnezeu de vedere noroadele trebuie sa afle cuvintele vietii.

Batalia se da dar niciodata nu pe fata.

  • „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.”

O intreaga deviere. Acuzatii ca apostoli invata pe norord in numele unui om. Om care pana la urma e mort. Mort care nu mai inviaza. Pedeapsa si-a primit-o de la Dumnezeu pentru erezie. Si cine stie ce s-a mai insinuat. Slava lui Dumnezeu pentru Duhul Sau care i-a insufletit pe apostoli, caci iata raspunsul, si batalia care nu a fost evitata.

  • „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”

Suta la suta adevarat si plin de consideratii. Saduchei si preoti nu puteau contesta aceasta dupa ce ei insisi au insinuat ceva identic. Si apoi riposta.

  •  Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.

Acel Dumnezeu de care trebuie sa ascultam, „a reparat” ce ati facut voi, inviindu-l pe Isus pe care voi l-ati omorat. De atat a foast religia in stare. Cuvantul zice ca Tot soborul s-a tulburat, si nu stiu de ce nu ma mira. Dumnezeul parintilor nostri nu era o referire la primii oameni chemati de Dumnezeu din acest popor, ci o referire la acei oameni ai lui Dumnezeu, pe care apostolii ii considerau parinti lor spirituali si nu acest sobor de batrani, care „intamplator” era acelasi cu cel care nu demult l-a condamnat pe Isus.

Tot ce il condamna, il omoara sau il nesocoteste pe Isus, nu este „parintii nostrii”. Se ridica si azi unii care isi cer respectul dar pentru aceasta ei trebuie sa fie parinti spirituali. Nu putem asculta de toti cei care se ridica si isi fac cate o biserica, ca de cineva care isi asuma raspunderea pentru o excursie pe munte. Le suntem supusi autoritati daca o au, dar ii urmam pe adevaratii parinti. Adevaratii parinti au prorocit despre Isus, L-au asteptat si prin Duhul I-au vazut suferintele din partea celor religiosi.

  • Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

Si iarasi Dumnezeu, care L-a inviat pe Isus, L-a inaltat cu puterea Lui. Nu a fost nevoie de suportul oamenilor, oamenii sunt doar martori ai Lui. In viata personala fiecare il poate inalta ca Domn si Mantuitor, in ordinea aceasta, dar nimeni nu Il poate face mai mare sau mai acceptabil. Saduchei, farisei, si marii preoti se ocupau cu aceasta marire temporara. Dumnezeu se ocupa cu aceasta marire permanenta dupa impetuoasa necesitate a pocaintei si a spalarii de pacate. Nicodim remarca aceasta diferenta. Daca e lucrare omeneasca se va distruge, se va goli de pasiune si inflacarare, dar daca e de la Dumnezeu nimic nu o va putea nimici. Religiosii sunt oratori ai lucrurilor Lui, care pana la urma se satura, credinciosii sunt martori ai lucrurilor intamplate in ei si imprejurul lor pentru totdeauna. Intariti de Duhul Sfant pe care Dumnezeu Il da celor ce asculta de El.

Confruntarea cu religia le-a adus apostolilor doua lucruri. Primul o bataie zdravana cu nuiele. Si al doilea o mare bucurie, ca au putut suferi pentru Numele Lui pentru care traiau.

Ma gandesc ca uneori pentru improspatarea bucuriei nu ne trebuie un picnic crestin, ci o biruinta asupra religiei si a formelor moarte.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini

Cazul Anania si Safira.

Primi oameni care nu au inteles cu cine se are de a face, cine este si ce face Duhul, cum sunt de descoperiti oamenii inaintea Lui. Primii oameni care nu s-au temut de Dumnezeu desi traiau duplicitar inaintea fetei Lui. Primii oameni care au avut inima impartita intre lume si Imparatie. Primii care au cautat beneficiile lui Dumnezeu in Hristos fara sa deduca responsabilitatile si cerintele Lui. Primii care au incercat sa aduca o samanta de dezbinare in unitatea Bisericii beneficiind de ce se impartea desi ei inca aveau din destul, dar nu puteau da pe fata lucrul acesta refuzand partea cuvenita. Primii oameni care au avut o tentativa de distrugere a marturiei crestine, caci toti ceilalti erau vorbiti de bine de tot norodul, pe cand despre ei, cel putin cei cu care au facut „tranzactiile”, stiau adevarul. Primii care au cautat slava desarta, dand banii lor in schimbul aprecierii comunitatii. Primii care au vrut sa fie ai lui Isus dar nu au vrut destul de mult. Primii care mergeau la adunarile lor, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, degeaba. Intaii care erau niste stanci ascunse la mesele lor de dragoste. Intaii care vroiau doar sa fie iubiti. Multe prototipuri sunt in Anania si Safira. Nu le pot cuprinde dar cand „ma plimb” le pot zari.

Anania si Safira au fost mijlocul primului atac al lui Satan asupra crestinilor si acesta a  venit din interior. Daca Anania si Safira ar fi ramas printre crestini, in mijlocul oamenilor de sus ai bisericii, cu greu am fi putut exagera urmarile. Anania- „Dumnezeu este binevoitor”, a luat usor Numele lui Dumnezeu; iar Safira- „pretioasa”, s-a supra apreciat pe sine. Cu astfel de oameni Satan avea sa dea multe lovituri si atacuri asupra Bisericii, si asupra lui Hristos Isus. Un duh a lui anti-Hrist a inceput sa se dezvolte in lume. Numai Duhul lui Dumnezeu si ascultarea pana la moartea de sine vor putea salva adunarile. Si din nefericire in putine locuri s-a pastrat atitudinea lui Petru, si a primilor crestini.

Anania si Safira s-a intors de multe ori si au insistat cu incapatanare sa fie primiti ca membrii. Din pacate nu numai ca au fost primiti, dar chiar au creat un etalon dupa care sunt judecati membrii de vaza ai adunarii.

Adunarea pescarului Petru a scapat, adunarile pastorilor „profesori-doctori” se pare ca nu. Petru nu ar fi fost in stare sa justifice o asa fatarnicie, pe cand cei cu multe scoli biblice o pot argumenta bine. Comunitatea lui Petru a pierdut doi membrii de seama ai societatii dar in fiecare zi se adaugau cei pe care ii chema Dumnezeu. Lucrarea a pierdut pretioase resurse, dar a pastrat puterea de a face minuni si semne. De crestinii din Ierusalimul zilelor acelora nu se puteau apropia decat cei curati si sfinti, cand se adunau in pridvorul lui Solomon; intre cei „credinciosi” din ziua de azi sunt stele si luceferi stralucitori si oricine poate fi primit cand se aduna in mega- constructiile lor, in camere obscure, in ritmuri de tobe si va rog luati „chestia asta cu antropologia omului” din Imparatia lui Dumnezeu. Multimile dimprejur alergau la ceata lui Petru, si toti se vindecau; multimile alearga si azi, si e nevoie sa large mereu pentru ca nu li se intampla mai mult decat o trecatoare buna dispozitie.

Daca e sa ne mai uitam la Biserica primilor crestini, nu i-am putea zari pe Anania si Safira, si credeti-ma nimanui nu i-ar parea rau. Dar ne uitam la bisericile noastre si-i vedem in randurile dintai si inima noastra este cuprinsa de un sfasietor sentiment de povara pentru ca nimeni nu mai face in ziua de azi biciuri din streanguri si nici nu mai sunt oameni indrazneti care sa mai rastoarne mesele schimbatorilor de bani, care probabil au inceput cu rezerve ca ale lui Anania si Safira.